Mărturie despre vieţuirea creştină în penitenciarul din Târgu Ocna

Anul 1959 aducea românilor un nou val de represiune. Regimul dejist urmărea să se consolideze după evenimentele de la Budapesta din 1956 şi să-şi demonstreze fidelitatea faţă de cauza comunismului. Arestările masive în rândurile clericilor, intelectualilor şi potenţialilor „duşmani ai poporului“ se soldau cu trimiterea în gulagul românesc pentru mulţi ani. Toţi aceştia erau etichetaţi ca „legionari“, pentru autorităţile comuniste, această marotă devenind de-a dreptul obsedantă. Tot aşa a fost în cazul tinerilor care după episodul reeducării de la Piteşti, în vara anului 1951, fuseseră mutaţi în penitenciarul de la Târgu Ocna. La sfârşitul anului 1958, Securitatea „identificase“ o „conspiraţie legionară“ a acestor tineri. Potrivit scenariului, pe când se aflau la Târgu Ocna, aceştia hotărâseră ca după eliberare să constituie o organizaţie care să determine căderea regimului comunist. Aşa s-au operat arestări în rândurile tinerilor eliberaţi în anii 1954-1956, alături de aceştia formând loturi inclusiv cei care se mai aflau în închisori. Unul dintre cei rearestaţi în 1959 a fost preotul Viorel Todea, din Arieşeni, Alba, de la care avem mărturia despre vieţuirea creştină în penitenciarul din Târgu Ocna, dincolo de orice componentă politică. Mărturia este interogatoriul luat de Securitate în iunie 1959, consemnat în limbajul specific, cu obişnuita marotă de „legionar“, care în realitate desemna pe orice oponent al regimului ateu. Astfel, spicuim câteva secvenţe pe care preotul Todea le rememorează în anchetă despre relaţiile avute cu unii colegi de suferinţă care se dovedeau a fi veritabile modele de trăire creştină. Despre legăturile cu Valeriu Gafencu, preotul spunea: „La începutul lunii februarie 1951 am fost transferat în penitenciarul Târgu Ocna, unde după scurt timp am făcut cunoştinţă cu legionarul Ardelean Gheorghe, care după ce a aflat că sunt preot ortodox m-a prezentat deţinutului Gafencu Valeriu. Făcând cu acesta cunoştinţă, după câtva timp m-a întrebat dacă îl pot spovedi. Eu i-am spus că nu am condiţiile necesare pentru a oficia o spovedanie, dar el mi-a spus că se mulţumeşte aşa cum se poate. Astfel, eu am acceptat şi într-o zi l-am spovedit. Pe urmă l-am mai spovedit o dată înainte de a deceda. În discuţii, Gafencu era preocupat de viaţa sufletească. În anul 1951, cu câteva zile înainte de Paşti, Gafencu m-a rugat ca să rostesc, în camera unde era el, Evanghelia Învierii şi, pentru că nu o ştiam, mi-a spus-o el, iar eu am învăţat-o pe de rost. În noaptea de Paşti m-a chemat în camera în care se afla, unde am rostit ceea ce învăţasem. Tot deţinutul Gafencu, de Boboteaza anului 1952, m-a rugat ca să fac sfinţirea apei. Eu am făcut aceasta dându-i apa într-o cană, spunându-mi că are de gând să trimită din această apă sfinţită şi în celelalte camere ca să stropească“. 

 

Tot preotul Todea rememorează unele discuţii purtate cu Ioan Ianolide: „Acesta mi-a spus că după ce o să ajung liber, să am o comportare de preot adevărat, deoarece după cum mă voi ţine de canoanele Bisericii, aşa voi fi stimat de credincioşi, căci preotul care are anumite slăbiciuni nu poate combate slăbiciunile credincioşilor. Ianolide mi-a spus ca după eliberare să caut ca în parohia unde o să funcţionez să mă înconjor de cei mai buni credincioşi“.

 

Aceste mărturii reprezintă o contribuţie la cunoaşterea vieţuirii creştine care în penitenciarul de la Târgu Ocna, am putea spune, a atins punctul culminant al activităţii mistice desfăşurate în închisorile comuniste.