Mărturii documentare despre marele român şi creştin Mircea Vulcănescu

Mircea Vulcănescu este cunoscut în mentalul colectiv ca un filosof autentic, urmaş al lui Nae Ionescu, un sociolog dăruit pentru cunoaşterea şi cultivarea identităţii rurale româneşti şi ca un creştin manifest prin cuvânt şi faptă. În perioada postdecembristă Vulcănescu a devenit şi mai cunoscut prin cele patru cuvinte rostite în faţa morţii, pe când se afla deţinut în recele penitenciar de la Aiud: „Să nu ne răzbunaţi!“, o atitudine caracteristică martirilor creştini aflaţi sub persecuţie. În fapt, aceasta nu este decât aura de martir care-i lipsea lui Mircea Vulcănescu, pentru a-i completa biografia atât de bogată. Însă, poate ceea ce lipsea cel mai mult în cunoaşterea acestui făclier al identităţii creştine şi româneşti era posibilitatea de a avea la îndemână documentele represiunii, acele arhive care până de curând erau ţinute la secret. În anul 2007, atunci când am participat la editarea volumului „Martiri pentru Hristos din România în perioada comunistă“, sub egida Patriarhiei Române, între biografiile mărturisitorilor am inserat-o şi pe cea a lui Mircea Vulcănescu. Era un prim demers de acest tip, atât necesar pentru a introduce pe creştinul de astăzi în atmosfera persecuţiei comuniste şi de a identifica modele de vieţuire creştină. Alături de acest demers se revendica o editare completă a documentelor represiunii despre Mircea Vulcănescu. Iar o astfel de misiune şi-a asumat-o Dora Mezdrea, cunoscut filolog, mai ales pentru editarea publicisticii lui Nae Ionescu şi a documentelor din arhivele fostei Securităţi despre discipolii acestui filosof interbelic. Volumul dedicat lui Mircea Vulcănescu, publicat la editura clujeană Eikon în anul 2013, are peste 790 de pagini şi conţine documente din arhiva fostei Securităţi, aflată în custodia CNSAS. Cele 278 de documente sunt grupate în ordine cronologică, pe mai multe capitole tematice: instrucţia de la Tribunalul Poporului (1945-1946); apărarea solicitată de Vulcănescu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (august 1946) şi demersul acuzării (septembrie 1946), ambele pledoarii susţinute cu numeroase înscrisuri provenite din guvernarea antonesciană; primul recurs (septembrie-octombrie 1946); al doilea recurs (octombrie 1946-octombrie 1947); procesul de la Curtea de Apel Bucureşti (noiembrie 1947-ianuarie 1948), cu dezbateri, depoziţii şi interogatorii, dar mai ales discursul lui Vulcănescu, cunoscut în istoriografie cu titlul „Ultimul cuvânt“, urmat de pledoaria avocatului său şi de condamnare (6 februarie 1948); al treilea recurs (februarie-mai 1948); cererea de casare a condamnării (iunie-iulie 1948); respingerea recursului (august-octombrie 1948); anchetarea de către Securitate (noiembrie 1950-august 1951) şi moartea (octombrie-noiembrie 1952). Din această trecere în revistă a capitolelor din carte constatăm că editorul s-a concentrat pe tema judecării lui Mircea Vulcănescu, care fusese integrat într-un lot al foştilor subsecretari de stat din guvernarea antonesciană. A fost poate neşansa lui Vulcănescu de a fi „tras la răspundere“ de justiţia comunistă într-o problemă care privea exclusiv implicarea României în război alături de Germania nazistă. Însă, prin demersul Dorei Mezdrea putem constata abuzul comis de justiţie în primii ani ai regimului comunist în România, o condamnare menită să elimine din viaţa publică românească o personalitate de talie universală. Prin efortul depus de Dora Mezdrea ne putem face o imagine asupra nevinovăţiei omului de cultură şi a creştinului Mircea Vulcănescu, supus şi astăzi aceleiaşi nedreptăţi istorice pe care a cunoscut-o prin condamnarea şi detenţia în universul concentraţionar comunist.