Mărturisirea de credinţă a lui Virgil Maxim în reeducarea de la Aiud

Virgil Maxim este cunoscut îndeobşte pentru lucrarea sa memorialistică „Imn pentru crucea purtată“, care, dincolo de discursul uneori amprentat de opţiunea politică din tinereţe, reprezintă o autentică mărturisire de credinţă sub persecuţia comunistă. Mai interesant este faptul că textul acestuia se confirmă tot mai mult cu cele găsite în documentele fostei Securităţi. Bunăoară, pe episodul reeducării de la Aiud am găsit o serie de aspecte care ne relevă mărturisirea de credinţă a deţinutului Virgil Maxim. Un informator din penitenciar consemna la 17 februarie 1964 cum Maxim afirmase: „Când ne-a scos din celulă, nu mi s-a spus unde ne duce. Eu am refuzat de a participa la această acţiune şi în trecut. Am spus-o dlui colonel comandant. Acum spun acelaşi lucru:  nu am nevoie şi nu primesc să fiu reeducat“. Pentru Maxim era o declaraţie de conştiinţă şi de convingere religioasă, după cum mai afirmase la 1 decembrie 1962: „Am activat în organizaţia FDC din anul 1940 până în 1942, la data arestării. Am încetat să activez şi nu fac nici un fel de politică de la acea dată … Păcatele personale făcute faţă de Dumnezeu, de societate şi faţă de sufletul meu le discut şi le aşez în actul de mărturisire creştină la picioarele lui Hristos. N-am participat, nu particip şi nu încuviinţez nici un act de ofensă la adresa lui Dumnezeu. Răspund numai pentru greşelile mele şi nu mă fac părtaş, nici nu pot răspunde pentru ale altora. Socotesc că între credinţă şi ştiinţă nu este un raport de necompatibilitate, ci unul de armonie într-un act de subordonare în care credinţa fecundează ştiinţa şi-i dă finalitate, făcând-o să slujească societăţii, după legile morale cele mai înalte“. Alţi informatori din celulă arătau cum „deţinutul Maxim Virgil se scoală noaptea după stingere şi face rugăciuni îndelungi“ sau cum propovăduia adevărul de credinţă: „În luna decembrie 1959, când l-am întâlnit într-o cameră la etajul doi, m-a învăţat (desigur, cu consimţământul meu, dar la insistenţele lui) mai multe rugăciuni: Crezul, Psalmul 50 şi altele mici, precum şi tipicul după care trebuie spuse, care dimineaţa, care la prânz şi care seara, pentru a fi bun creştin şi pentru ca Bunul Dumnezeu să binevoiască a le primi. Spunea că fiecare creştin trebuie să devină un sfânt… Tot atunci, în fiecare seară, la ora 18:00, câte o oră, uneori prelungindu-se şi după efectuarea numărului de seară, ne explica, după ce ni le spunea în întregime pe de rost, texte biblice. Astfel am făcut cunoştinţă cu Evanghelia lui Ioan, Predica de pe munte şi texte comparate între Evangheliile lui Ioan şi Luca sau Matei… El avea program de rugăciuni de trei ori pe zi, în genunchi: dimineaţa, la prânz şi seara şi cu mai puţin fast după-amiaza după ora 17:00“.