Mărturisitorul Haralambie Vasilache despre încercările omului contemporan

În istoria creştinismului întâlnim numeroase personalităţi ale Bisericii care vorbesc despre ispitele vremii, le reliefează şi atenţionează asupra pericolului ce-l reprezintă. Un astfel de reper al Bisericii, mai puţin cunoscut, este părintele Haralambie Vasilache, trăitor în marea lavră de la Neamţ, stareţ la mănăstirea sa de metanie şi la Cernica, mai apoi la Pocrov, de unde autorităţile comuniste l-au obligat, în 1959, ca împreună cu fratele său după trup, Vasile Vasilache, să părăsească viaţa din interiorul aşezământului de rugăciune.

A cunoscut cruzimea universului concentraţionar comunist, la 23 noiembrie 1962 trecând la cele veşnice, pe când se afla la penitenciarul de la Gherla. Încă de pe băncile Facultăţii de Teologie, tânărul Haralambie a demonstrat o profundă şi analitică cunoaştere teologică asupra încercărilor la care este supus creştinul contemporan, după cum arăta într-un volum publicat la Mănăstirea Neamţ, în 1942, această gândire fiind valabilă şi astăzi: "Trăim împrejurări şi situaţii extrem de complicate, chiar pentru cei mai iscusiţi dintre muritori. Asistăm la tulburări ce sunt însoţite de îngrijorări fără precedent. Cele două forţe ale existenţei astăzi sunt angajate în o luptă de exterminare reciprocă: deoparte spiritualismul, de alta duşmanul lui cel mai discret, mai de temut şi mai vechi, materialismul ce vrea să cucerească astăzi întreg pământul. Această simplă evocare a acestei realităţi de fapt o socot de altfel cea mai ingenioasă explicaţie ce o putem da haosului şi anarhiei contemporane ce ne ameninţă cu un viitor înspăimântător.

Trăim în scântâierile sclipirilor orbitoare ale unui secol în care tehnica şi raţionalismul ştiinţific-ateu au atins un maximum posibil de dezvoltare, rodul lor fiind o civilizaţie materialistă, ce reprezintă o ultimă fază a unei culturi îmbătrânite, ce duce spre acest ultim stadiu de materializare a însuşi spiritului. Norii grei ai materialismului veştejesc viaţa omenirii sub toate formele ei de manifestare. Materialismul contemporan face ca viaţa omenirii să fie mereu împrăştiată şi în continuă disociere, fiind lipsită de un centru de susţinere, cum şi de farmecul şi curata plăcere a pietăţii şi reculegerii religioase. Viaţa prezentă refuză pare că în a recunoaşte că ea trebuie să se desfăşoare în prezenţa lui Dumnezeu, lucrul cel mai dorit şi mai actual. Această mărturisire nu trebuie luată în uşor, ca o simplă interpretare religioasă a vieţii, ci ca o realitate pe care nu o putem neglija, fără să nu aibă grave urmări pentru viaţa omenirii. Dorim să ne ridicăm pe muntele perfecţiunii, vrem să avem pătrunderi directe şi nemijlocite ale lucrurilor şi împrejurărilor în care trăim? Să contăm totdeauna cu cerul voinţei divine, care trebuie să-l pogorâm din sfera principiilor abstracte aici, pe pământ, în sugestii concrete şi principii de viaţă". În finalul meditaţiei din care am extras acest fragment, părintele Haralambie scrie: "Toate acestea, cu zbucium, le-am scris în anul 1937, iar acuma, cu durere, le trăim împreună".