Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Memoria Bisericii în imagini: Arhiepiscopul Teofil Ionescu

Memoria Bisericii în imagini: Arhiepiscopul Teofil Ionescu

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 14 Ian, 2010

Era buzoian de origine, născut în 1894. A urmat Şcoala de cântăreţi din Buzău, apoi Seminarul „Nifon“ şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Ulterior a obţinut doctoratul în Teologie la Paris, cu o teză despre mitropolitul Petru Movilă. În 1915 a fost tuns în monahism în lavra Tismanei şi a fost hirotonit ieromonah. Din 1918 a îndeplinit mai multe responsabilităţi în administraţia bisericească: director al Şcolii de cântăreţi din Bucureşti, a fost întemeietorul şi sufletul Asociaţiei misionare „Patriarhul Miron“, arhimandrit şi superior al bisericii române din Paris (1939-1945). În parohia pariziană a întreprins o rodnică activitate misionară în mijlocul coloniei româneşti, fiind considerat un vrednic părinte spiritual. După al Doilea Război Mondial a refuzat să se întoarcă în ţara de acum subjugată de ciuma comunistă, rămânând în exil. A fost mâna dreaptă a mitropolitului Visarion Puiu, atunci când a fost trimis în Canada să organizeze spiritual şi canonic comunităţile româneşti. La 26 decembrie 1954 a fost hirotonit episcop la Versailles, ca vicar al Eparhiei românilor din străinătate, condusă de Visarion Puiu, dar care nu atârna canonic de Patriarhia din Bucureşti. În 1972 este reprimit în comuniunea Bisericii Ortodoxe Române, „cu toate drepturile“, pentru ca doi ani mai târziu să fie ridicat la treapta de arhiepiscop. La 9 mai 1975 a decedat la Paris.