În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Memoria Bisericii în imagini: Catedrala din Slatina la 1916
Pe locul unei biserici mai vechi, pe la 1782, Ionaşcu Cupeţu, mare negustor din Slatina, ridica o frumoasă biserică monumentală în formă de cruce, cu două turle. Cutremurele de la începutul secolului al XIX-lea şi războaiele ruso-austro-turce, care au afectat oraşul, au adus stricăciuni inclusiv bisericii. A fost refăcută spre mijlocul secolului al XIX-lea, fiind pictată chiar de Gheorghe Tătărăscu. De altfel, aceasta avea rolul de catedrală a oraşului, datorită situării ei şi importanţei pe care o căpătase încă din vremea ctitorului. Între 1792 şi 1834, în chiliile din jurul bisericii, a funcţionat unul dintre cele mai vechi spitale din Ţara Românească, dotat cu 15 paturi, având un doctor şi personal plătit cu 4000 lei pe an din fondul pus la dispoziţie de ctitor şi administrat de o epitropie. De asemenea, din fondurile date de ctitor, între 1799 şi 1836, pe lângă biserică a funcţionat „Şcoala Ionaşcu“, iar mai târziu, prima bibliotecă publică din Slatina.