Memoria Bisericii în imagini: Irineu Protcenco - pictorul cel pios

Născut în apropierea oraşului Harkov din Ucraina, în anul 1888, a primit la botez numele de Ivan. De mic a fost atras de pictură, pentru care a urmat Şcoala de Arte din Kiev, devenind apoi unul dintre cei mai apreciaţi pictori bisericeşti din Ucraina. În vremea Primului Război Mondial a luptat în armata ţaristă, unde şi-a pierdut un ochi. După declanşarea revoluţiei bolşevice, pentru că era de origine nobiliară, s-a refugiat la Chişinău singur, deoarece cei trei copii ai săi muriseră de tifos, iar soţia îl părăsise. Rămas fără nici un sprijin material, a pictat portretele mai multor personalităţi ale vremii, devenind cunoscut pentru lucrările sale. În iunie 1940 s-a refugiat din nou, peste Prut, fiind ajutat la Bucureşti de egumenul Schitului Darvari. Părintele Cleopa a fost cel care, cu sprijinul unor oficiali din Ministerul Cultelor, i-a procurat actele necesare şi l-a adus la Sihăstria pentru a picta biserica refăcută a mănăstirii. Aşa au fost aduse la Sihăstria o serie de picturi care au împodobit catapeteasma bisericii, Protcenco pictând singur timp de şase ani (1947-1953). La rugămintea părintelui Cleopa şi după ce s-a rugat mult la Maica Domnului, Protcenco a pictat cele două icoane cunoscute şi aflate în paraclisul Sihăstriei: „Tânguirea Maicii Domnului“ şi „Ecce homo“. După cum mărturisea părintele Paisie Olaru, Maica Domnului i s-a arătat în vis şi i-a mulţumit pentru felul în care a pictat-o. Bolnav sever de plămâni şi de inimă, şi simţindu-şi aproape sfârşitul, Ivan Protcenco a cerut în luna august a anului 1953 să fie călugărit şi tuns „în schima cea mare“ cu numele de Irineu, eveniment ce a avut loc chiar lângă icoana Preacuratei pictate de el. A trecut la cele veşnice a treia zi după călugărie, la data de 23 august 1953. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii, în spatele mormântului stareţului Ioanichie Moroi.