Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Memoria Bisericii în imagini: Mănăstirea Frăsinei -Athosul românesc

Memoria Bisericii în imagini: Mănăstirea Frăsinei -Athosul românesc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 16 Decembrie 2009

La circa 23 km nord-vest de Râmnicu Vâlcea, într-o zonă muntoasă este situată Mănăstirea Frăsinei, cunoscută drept Athosul românesc. Istoria acestui aşezământ monahal începe din 1720, cu monahii Ilarion şi Ştefan, pentru ca, în 1763, schitul să fie reclădit. La 1859, episcopul Calinic al Râmnicului, vizitând acest aşezământ, a rămas plăcut impresionat, hotărând refacerea şi extinderea acestuia. Între 1860-1863, mai sus de vechea biserică, a construit aşezământul care se vede astăzi, ca o cetate a rugăciunii, după modelul athonit. Biserica a fost construită în formă de cruce, după modelul celei de la Cernica şi a reşedinţei episcopale de la Râmnicu Vâlcea, ultimele cărămizi ale zidirii, de la încheierea bolţii Pantocratorului, fiind aşezate de însuşi episcopul Calinic. Pictura a fost executată în ulei, în stilul lui Tattarescu, şi sfinţită cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Acelaşi ctitor a instituit în noua mănăstire o rânduială athonită, cu o viaţă de obşte, trăire în asceză, prin permanentă rugăciune, fără a se consuma carne şi fără prezenţa femeilor. De altfel, la 2 km înaintea mănăstirii, episcopul a pus piatră de blestem pentru acele femei care ar încerca să pună piciorul în zona Mănăstirii Frăsinei, rânduială care se păstrează şi în prezent. La 1864, prin act domnesc, Mănăstirea Frăsinei a fost exclusă de la secularizare, păstrându-i-se averea funciară dată de ctitori. Mănăstirea a mai cunoscut o renovare parţială prin cheltuiala episcopului Gherasim Safirin al Romanului, care, între 1889-1905, pe partea din sud-est a cetăţii a refăcut chiliile, a ridicat un paraclis şi a donat parte a bibliotecii sale acestui aşezământ. Când a fost nevoit să se retragă din Sf. Sinod, în 1911, acelaşi episcop a preferat să intre în chinovia de la Frăsinei, unde, în 1922, s-a săvârşit. La începutul anilor â40, Mănăstirea Frăsinei avea circa 70 de vieţuitori.