Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie ca unele legi să se lupte cu istoria, cu personalități care au trăit demult, au biruit, au și greșit, dar au lăsat opere viabile. Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit,
10 Mai, 2026
Memoria Bisericii în imagini: Mănăstirea Sfânta Troiţă a Radului-Vodă din Bucureşti
Pe o colină din partea de sud-est a Capitalei, peste apa Dâmboviţei şi ascunsă de blocurile „victoriei socialismului”, semeaţă se ridică încă Mănăstirea Sf. Troiţă a Radului-Vodă. Începuturile acestui aşezământ sunt încă din vremea domnitorului „drăculesc” Radu Mihnea (1508-1509). Un urmaş al acestuia, Alexandru al II-lea Mircea-Vodă (1568-1577), mare susţinător al aşezămintelor de la Athos, Muntele Sinai şi ctitor la Plumbuita, pe locul unei mai vechi biserici de lemn, a ridicat o frumoasă biserică de zid, în stilul celei de la Curtea de Argeş, şi o curte domnească fortificată de jur împrejur. Însă, la retragerea lui Mihai Viteazul în urma bătăliei de la Călugăreni (1595), otomanii lui Sinan Paşa şi-au stabilit cartierul general în această mănăstire, transformând biserica în geamie. La contraatacul lui Mihai Viteazul, Sinan a dat foc oraşului Bucureşti şi a aruncat în aer mănăstirea. Timp de 30 de ani mănăstirea a fost părăsită, ajungând o ruină. În 1615, ca urmaş al ctitorilor, domnul Radu Mihnea a refăcut-o şi a închinat-o Mănăstirii Iviron de la Muntele Athos, unde îşi petrecuse tinereţea. Astfel, mănăstirea a primit numele de Radu-Vodă. Aşezământul era înzestrat cu importante proprietăţi funciare şi privilegii domneşti, fiind unul dintre cele mai importante centre monahale din Bucureşti. Cutremurele din 1802 şi 1838 au adus-o în stare de ruină, fiind refăcută în 1863 într-un stil străin de cel original. Biserica a fost refăcută de patriarhul Justinian, unde şi-a ales locul de veci. Tot în acest aşezământ a fost aşezat Seminarul teologic, după ce, în prima jumătate a secolului al XX-lea, funcţionase Internatul Facultăţii de Teologie din Bucureşti.
.jpg)
