Memoria Bisericii în imagini: Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni şi Seminarul teologic din Chişinău

Gavril Bănulescu-Bodoni este, probabil, ierarhul român cu cea mai controversată biografie. În contextul prezenţei tot mai accentuate a ruşilor în spaţiul românesc, el a fost unul dintre cei care au pactizat cu aceştia şi care, în 1812, aveau să ocupe ţinutul dintre Prut şi Nistru, pentru aproape 100 de ani. A fost, deopotrivă, cel care nu şi-a uitat poporul din care se trăgea şi pentru care a depus eforturi mari pentru păstrarea limbii materne şi cultivarea semenilor săi. Era format în şcoli teologice de la Kiev şi din spaţiul grecesc, respectat la Patriarhia din Constantinopol şi onorat în mediul teologic rusesc. Cu experienţa acumulată la conducerea Seminarului teologic din Poltava, ca profesor, predicator şi eparhiot, şi sprijinit de stăpânirea rusească nou instalată în Basarabia, Gavril Bănulescu înfiinţa, la 31 ianuarie 1813, un seminar teologic la Chişinău. Deşi, iniţial, i-a lipsit localul adecvat, în numai şase ani, Seminarul a căpătat o organizare deplină. Mai ales că, la început, avusese doar două clase: de scris şi citire, iar a doua - de gramatică. Pentru formarea claselor, mitropolitul Gavril a solicitat ca la această şcoală să fie trimişi mai ales copiii slujitorilor bisericeşti. Aceştia s-au arătat reticenţi, din 53 doar şapte copii fiind de preoţi, pentru care mitropolitul a trecut de la solicitări la măsuri. În 1815, el a dispus ca preoţii şi diaconii care nu-şi trimit copiii la şcoala din Chişinău să fie suspendaţi de la slujire. Astfel, numărul elevilor a crescut, mulţi provenind şi din alte provincii ale Imperiului Ţarist. Aşa s-a ridicat problema unei clădiri proprii. În 1814, prin donaţii particulare, la care cap de listă era însuşi mitropolitul Gavril, din venituri eparhiale şi cu împrumuturi din visteria autorităţilor ruseşti de la Chişinău se începea ridicarea unei clădiri adecvate. A fost construită o clădire mare, cu săli spaţioase, bibliotecă, internat şi încăperi pentru profesori. Alături, acelaşi ierarh ridica o frumoasă reşedinţă eparhială, pentru a fi în preajma învăţăceilor din Seminar şi a viitorilor slujitori din Biserica pe care o păstorea cu atâta dragoste.