Memoria Bisericii în imagini: Reşedinţa mitropolitană de la Cernăuţi în perioada interbelică

După starea de incertitudine în care se afla Biserica românească din teritoriul ocupat în 1777 de austrieci, autoritatea imperială de la Viena hotărî crearea unei infrastructuri eparhiale adecvate. Aşa s-a hotărât la Viena ca noii Mitropolii a Bucovinei să i se ridice o reşedinţă care să aibă toate destinaţiile necesare. Între 1864-1878, pe platoul nord-vestic al Cernăuţilor, după indicaţiilor arhitectului Josef Hlavka, ajutat de un comitet din care făceau parte mitropolitul şi istoricul Eudoxiu Hurmuzachi, a fost construit un palat în formă de „U“, cu deschidere spre miazănoapte şi în stil mauro-bizantin. În această curte interioară au fost amenajate un parc şi fântâni arteziene, sfinţirea fiind săvârşită la 29 iulie 1882 de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici. Complexul era format din trei componente principale, de la intrare, în partea stângă, se afla Facultatea de Teologie, cu săli de curs, paraclis, internat şi o bibliotecă de neegalat în Europa anului 1940. În partea dreapta se afla mănăstirea de pe lângă Centrul eparhial, cu toate dotările necesare, alături de redacţiile unor reviste bisericeşti şi naţionale, cu prima tipografie românească din Bucovina. În centru se afla Reşedinţa eparhială cu săli mari de primire, bibliotecă, birouri şi sala sinodală. În această sală s-a hotărât unirea cu patria mamă în data de 28 noiembrie 1918. Tot aici, la 24 octombrie 1920, a fost inaugurată Universitatea română din Cernăuţi, în prezenţa familiei regale.