În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Memoria Bisericii în imagini: Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău
A fost înfiinţat în urma adoptării în 1834 a legii pentru şcolile bisericeşti de pregătire a clericilor din Ţara Românească. Şi-a deschis cursurile la iniţiativa neobositului episcop Chesarie Căpăţână, în data de 15 august 1836, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului al Catedralei episcopale. Iniţial, noul seminar, cu un ciclu de patru ani, a funcţionat în casele domneşti din Buzău. Ulterior, episcopul Chesarie a ridicat un local în curtea episcopiei, cu etaj, în stil neoclasic, cu 16 săli şi care a fost inaugurat la 20 noiembrie 1838. Noua clădire arăta ca un palat somptuos, într-un oraş cu clădiri foarte sărăcăcioase şi drumuri nepavate, admirat de toţi călătorii care poposeau prin Buzău, descris în cele mai elogioase cuvinte inclusiv în memoriile de călătorie şi presa vremii. În 1893, seminarul a fost desfiinţat, pentru ca în 1914 să fie deschis din nou. Cursurile i-au fost întrerupte în vremea Primul Război Mondial, apoi redeschise în 1918, sub ocupaţie germană, dar în alte clădiri din Buzău. Seminarul a revenit în localul său abia în 1921, unde a funcţionat până la desfiinţarea, a doua oară, din 1948. Din 1863 seminarul a funcţionat sub oblăduirea autorităţilor statului, episcopul neputând să participe la îndrumarea spirituală a elevilor seminarişti, situaţie care a născut conflicte între episcopie şi conducerea acestei şcoli. În 1951 a fost reînfiinţat, funcţionând până în prezent.