„Minorităţile creative sunt cele care determină viitorul“

La sfârşitul lunii septembrie, Papa Benedict al XVI-lea a făcut o vizită în Cehia, ţară a cărei populaţie este cel mai puţin religioasă din Europa, conform unui recensământ realizat în anul 2001, din care a reieşit că 59% dintre cetăţenii cehi sunt indiferenţi religios, agnostici ori atei, în timp ce numai 26,8 procente s-au declarat catolici. În timpul călătoriei spre Cehia, Papa Benedict a oferit un interviu preluat de mai multe ziare catolice din lume, în care răspunde unor întrebări legate de actuala situaţie politică, culturală şi religioasă a acestei părţi a Europei. Prezentăm în continuare câteva fragmente din acest interviu, preluat din publicaţia online catholic.org.

Sanctitatea Voastră, aţi afirmat că Republica Cehă se află în inima Europei, atât din punct de vedere geografic, cât şi istoric. Aţi putea să ne explicaţi mai bine ce înseamnă „istoric“ în acest context? De ce credeţi că această vizită poate fi importantă pentru continentul nostru, luat ca întreg, în evoluţia sa culturală, spirituală şi politică, în construirea Uniunii Europene?

De-a lungul secolelor, Republica Cehă, teritoriul pe care îl ocupă, a fost un loc de schimb cultural. Să începem cu secolul al IX-lea: pe de o parte, în Moravia, avem marea misiune a fraţilor Chiril şi Metodiu, ce au adus cultura bizantină din Bizanţ, dar au creat o cultură slavă, cu scrierea specifică, şi o Liturghie de limbă slavă. Pe de altă parte, în Boemia avea graniţă cu diocezele de la Regensburg şi Passau, care au difuzat Evanghelia în limba latină. Astfel s-a produs întâlnirea a două culturi, o situaţie deloc simplă, însă, după cum o demonstrează cultura cehă, foarte fructuoasă.

Voi face acum un salt istoric: în secolul al XIII-lea, regele Carol al IV-lea a creat aici, în Praga, prima universi-tate din Europa Centrală. Universitatea este, în sine, un mediu de întâlniri culturale. În acest caz, universitatea a devenit un loc de întâlnire a culturilor de limbă slavă şi germană. De asemenea, în secolul Reformei, pe acest teritoriu întâlnirile şi confruntările au devenit decisive, aşa cum ştim cu toţii.

Acum voi face un salt în prezent: în ultimul secol, Republica Cehă a suferit sub un regim comunist dictatorial foarte riguros, dar a avut, de asemenea, şi o foarte complexă mişcare de rezistenţă, atât catolică cât şi seculară. Mă refer aici la scrierile lui Václav Havel, ale Cardinalului Vlk, la personalităţi precum Cardinalul Tomášek, care a transmis Europei un mesaj despre ce înseamnă libertatea şi cum trebuie să trăim şi să lucrăm în libertate. Şi cred că prin această întâlnire între culturi, de-a lungul secolelor, şi mai ales prin această ultimă etapă de reflecţie, dar nu numai prin aceasta, ci şi prin cea de a suferi de dragul unui nou concept de libertate şi societate liberă, ne-au fost transmise multe mesaje importante care pot şi trebuie să aibă rezultate în procesul de construire a Europei. Cred că trebuie să ascultăm cu mare atenţie mesajul acestei ţări.

„Libertatea nu e libertinism, ci e legată şi influenţată de marile valori“

Au trecut douăzeci de ani de la căderea regimului comunist în Europa de Est; papa Paul al II-lea, vizitând multe ţări proaspăt ieşite de sub comunism, le-a încurajat să-şi folosească libertatea proaspăt dobândită cu multă responsabilitate. Care este astăzi mesajul Sanctităţii Voastre pentru popoarele Europei de Est, în această nouă etapă istorică?

Aşa cum am menţionat anterior, aceste ţări au suferit foarte mult sub dictatură, dar, suferind, au şi dobândit anumite concepte de libertate foarte relevante pentru noi, care trebuie dezvoltate în continuare şi transformate în realitate. Mă gândesc, de exemplu, la ce a scris Václav Havel: „Dictatura se bazează pe minciună, iar minciuna poate fi depăşită; dacă nimeni nu ar mai minţi şi dacă adevărul ar ieşi la lumină, ar exista şi libertate“. Astfel a dezvoltat el legătura dintre adevăr şi libertate, unde libertatea nu e libertinism, arbitrar, ci e legată şi influenţată de marile valori de adevăr, iubire, solidaritate, şi bine în general. De aceea, cred că aceste concepte şi idei dezvoltate în timpul dictaturii nu trebuie lăsate să se piardă: acum e momentul să ne întoarcem la ele! Şi, într-o libertate care este cam lipsită de conţinut şi valori, ar trebui să recunoaştem din nou că libertatea şi valorile, libertatea şi binele, libertatea şi adevărul merg împreună: altfel, libertatea singură este distrusă. Acesta cred că este mesajul transmis de aceste ţări, care trebuie reactualizat pentru prezent.

Republica Cehă este o ţară puternic secularizată, în care Biserica Catolică este o minoritate. În această situaţie, cum poate efectiv Biserica să contribuie la binele general al ţării?

Eu aş spune că de obicei minorităţile creative sunt cele care determină viitorul, de aceea Biserica Catolică trebuie să se perceapă pe sine ca o minoritate creativă ce are o moştenire de valori ce nu sunt perimate, ci constituie o realitate foarte vie şi relevantă. Biserica trebuie să acţioneze, să fie prezentă în dezbaterile publice, în lupta noastră pentru un concept adevărat de libertate şi pace.

Deci, Biserica Catolică îşi poate aduce contribuţia în mai multe domenii. Eu aş spune că primul ar fi chiar dialogul intelectual dintre agnostici şi creştini. Fiecare grup are nevoie de celălalt: agnosticul nu poate fi fericit fără să ştie dacă Dumnezeu există sau nu, ci trebuie să caute şi să simtă marea moştenire a credinţei; catolicii nu pot fi mulţumiţi având credinţa, ci trebuie să Îl şi caute mereu mai mult pe Dumnezeu, iar în dialogul lor cu ceilalţi reînvaţă despre Dumnezeu într-un mod mult mai profund. Acesta este primul nivel: cel al marelui dialog intelectual, etic şi uman.

De asemenea, în domeniul educaţiei, Biserica are multe de făcut şi de oferit. În Italia se vorbeşte despre problema urgenţei educaţionale, o problemă ce caracterizează întreg Occidentul: tocmai aici Biserica trebuie să-şi actualizeze, concretizeze şi să deschidă viitorului bogata sa moştenire.

Cel de-al treilea domeniu important ar fi „Caritas“. Acesta a fost întotdeauna una din mărcile identităţii Bisericii: aceea de a veni în ajutorul săracilor, de a fi un instrument al iubirii manifestate concret. (…)

Cea mai recentă enciclică a Sanctităţii Voastre, „Caritas in Veritate“, a atras atenţia întregii lumi. Cum apreciaţi felul în care a fost ea primită, vă mulţumeşte? Credeţi că actuala criză globală poate fi, în esenţă, o ocazie ca umanitatea să reflecteze asupra importanţei valorilor morale şi spirituale, pentru a putea face faţă provocărilor viitorului? Va continua Biserica să ofere îndrumare în acest sens?

Mă bucur foarte mult că au loc astfel de discuţii seriose. Acesta şi era scopul enciclicei: să încurajeze discuţii şi dezbateri pe marginea problemelor actuale, pentru ca lucrurile să nu rămână aşa cum sunt, pentru a fi găsite noi modele de responsabilitate economică, atât la nivelul statelor, cât şi la nivelul întregii lumi.

Cred că astăzi a devenit foarte clar că etica nu se situează în afara economiei despre care s-a crezut că putea să funcţioneze în mod mecanic, ci că etica este un principiu interior al economiei. Economia nu funcţionează dacă nu sunt luate în considerare valorile umane precum solidaritatea, responsabilizarea reciprocă, dacă nu integrează etica în propria-i structură: aceasta este marea provocare a prezentului. Sper că prin această enciclică am reuşit să contribui la clarificarea fenomenului. Dezbaterea care are loc acum în jurul subiectului mi se pare încurajatoare. Desigur, vrem să continuăm să răspundem provocărilor momentului şi să încurajăm creşterea sentimentului responsabilităţii în raport cu dorinţa de profit, responsabilitatea faţă de ceilalţi în raport cu egoismul (…).

(traducere şi adaptare: Andreea VIERU)