Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Miron Cristea, prim-ministru al României

Miron Cristea, prim-ministru al României

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 25 Noiembrie 2010

La prima vedere se poate spune că acceptarea patriarhului României de a ocupa postul de prim-ministru al României, în februarie 1938, a fost un gest condamnabil.

Dincolo de şantajul la care fusese supus, totuşi patriarhul Miron Cristea a primit oferta monarhului, deoarece credea că situaţia politică a ţării poate fi revigorată prin capacitarea oamenilor politici fără partizanat partinic. Miron Cristea a crezut în ridicarea economică a ţăranului şi a muncitorului, în reorganizarea învăţământului teologic şi a monahismului şi mai ales în eradicarea corupţiei, care atinsese nivelul cel mai ridicat al societăţii româneşti. Dar regele Carol al II-lea nu putea accepta aspiraţiile întâistătătorului român, ci poate doar în parte şi în formă. Monarhul a ştiut să se folosească de personalitatea patriarhului pentru a-şi elimina adversarii politici şi a crea o aureolă din reformele făcute sub regimul de autoritate pe care îl orchestra. De multe ori, monarhul se pretindea drept factorul decizional, el fiind cel care prezida consiliile de miniştri, iar în lipsa lui servul prea supus, Armand Călinescu. Patriarhul era "convins" că este nevoie să facă act de prezenţă la marile ceremonii organizate de regimul carlist, cum, de pildă, a fost în august 1938, la instalarea rezidentului regal la Cluj.