În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Misionarismul ortodox între persecuţia comunistă şi legalitatea socialistă
Instalarea regimului democrat-popular în România atrăgea după sine instituirea unui statut special al cultelor declarat ca fiind după modelul sovietic. Altfel spus, legislaţia comunistă invoca libertatea de conştiinţă şi de manifestare a cultelor, însă aplicată presupunea o restricţionare drastică în spaţiul public. Spre deosebire de Uniunea Sovietică, în România clericii purtau uniforma preoţească în public, îşi puteau desfăşura anumite activităţi precum mersul cu Botezul, se trăgeau clopotele, iar personalul bisericesc era salarizat de la bugetul de stat. Cu toate acestea, şicanele şi chiar persecuţia din partea autorităţilor statului comunist la adresa Bisericii nu au lipsit, ci au fost amplificate în diferite faze ale „construcţiei socialismului“. În acest sens, aducem în atenţia cititorilor „Ziarului Lumina“ cazul unui preot din Dobrogea căruia în ianuarie 1965 i s-a interzis să vestească praznicul Botezului Domnului. În ziua de 4 ianuarie, preotul Vasile Dumitru din Parohia Ciucurova, raionul Istria, mergea cu Botezul. La un moment, aflat în casa unui credincios, este invitat la Sfatul popular pentru o discuţie cu conducerea locală. Clericul amână deplasarea până va ajunge în apropierea Sfatului. Invitat a doua oară, preotul Dumitru consimte să meargă în biroul preşedintelui de sfat, unde se mai aflau secretarul şi activistul de partid. Se încuie uşa, iar preotului i se pune în vedere de către activist, susţinut de ceilalţi doi, „să înceteze a mai umbla cu cerşitul, prin casele oamenilor, lovindu-i cu busuiocul peste cap ca să-i exploateze“. În replică, preotul a afirmat că nu exploatează pe nimeni, că îşi face „o datorie creştină tradiţională, deoarece cultul nu-i oprit“ şi, potrivit celor relatate de el într-un memoriu către chiriarh, „că nu există nici o lege în patria noastră care să împiedice pe credincioşi, inclusiv pe deservenţii de culte, să-şi manifeste sentimentele lor religioase“. Afirmaţiile preotului au fost calificate de cei trei ca „minciuni popeşti“, spunându-i că nu are voie să meargă cu Botezul. În schimb, preotul a cerut un ordin scris în acest sens, cei trei replicând că şi ei vor un ordin de la episcopie şi că până la eliberarea unui astfel de document „să-şi caute de treabă, să renunţe la umblatul cu Botezul, căci are copii şi să se gândească bine la ei“; altfel îl vor acuza de încălcarea legii cerşetoriei. La insistenţa clericului care solicita un ordin din partea autorităţilor locale, cei trei l-au scos pe preot din birou, acuzându-l că este băut şi îmbrâncindu-l pe hol, cauzându-i astfel o lovitură la cap şi dureri la inimă. Cel care avea să-i acorde primul ajutor preotului a fost un miliţian care l-a transportat la dispensar, ulterior fiind nevoie de câteva zile de spitalizare. La 25 ianuarie, preotul Vasile Dumitru a înaintat un memoriu la chiriarh, care la rândul său l-a trimis Patriarhului Justinian Marina. La 27 ianuarie, întâistătătorul român a trimis acest dosar la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, „cu rugămintea de a ancheta prin organele sale“. Ancheta s-a efectuat de către reprezentanţi ai Comitetului executiv al regiunii Dobrogea şi de împuternicitul de culte. Evident că, pentru prestigiul autorităţilor comuniste, ancheta nu a confirmat cele afirmate de preot, ci s-a spus că de fapt el ar fi „simulat o criză de nervi“ şi s-ar fi lovit singur în cap cu pumnii şi bastonul propriu, că „se face vinovat de încheierea unei cununii religioase înaintea celei civile“, şi alte acuzaţii din cele mai fanteziste. Cu toate acestea, „pentru lipsă de tact“, preşedintele sfatului popular „a fost desărcinat din funcţie“, în timp ce secretarul comunal a primit „mustrare cu avertisment“. În schimb, activistul îşi făcuse datoria faţă de partid, aceea de a interzice manifestarea religioasă în public.