În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Misiunea bisericească românească din Transnistria în vremea celui de-al Doilea Război Mondial
La 22 iunie 1941, România intra în război de partea Germaniei naziste împotriva Uniunii Sovietice. Dincolo de împrejurarea nefericită de a lupta alături de trupele naziste, românii erau întru totul de acord a trece Prutul şi a elibera teritoriile care cu un an înainte fuseseră cotropite de armata roşie. Germanii credeau în războiul-fulger şi capitularea rapidă a sovieticilor. Din aceste motive mareşalul Ion Antonescu a hotărât să meargă dincolo de Nistru pentru a fi de partea celor care vor câştiga pe acest front. Ca o compensaţie la aportul trupelor sale, România a primit în administrare un teritoriu, care iniţial ar fi trebuit să fie până la Nipru. Guvernul antonescian s-a mulţumit cu spaţiul dintre Nistru şi Bug, pe care l-a numit Transnistria. Aici s-a organizat un guvernământ, cu rolul de a relansa economic acest spaţiu considerat scăpat de urgia sovietică. O mare necesitate care se reclama era asistenţa spirituală. Aşa a fost organizată Misiunea ortodoxă română din Transnistria, în subordinea mareşalului Ion Antonescu şi sub oblăduirea patriarhului Nicodim Munteanu. În numeroasele noastre intervenţii de la rubrica „Memoria Bisericii“ am ilustrat activitatea acestei misiuni bisericeşti româneşti, în lumina documentelor de arhivă din România şi a lucrărilor editate în epocă. Iată că avem bucuria de a semnala o lucrare alcătuită în lumina documentelor de arhivă din Republica Moldova de istoricul Rodica Solovei, cu titlul „Activitatea Guvernământului Transnistriei în domeniul social-economic şi cultural (19 august 1941 - 29 ianuarie 1944)“, apărută la Casa Editorială „Demiurg“, din Iaşi, în anul 2004. Dincolo de aspectele de ordin social, economic, cultural şi educaţional din guvernământul Transnistriei, istoricul Solovei realizează o sinteză despre cum a fost organizată şi cum a funcţionat Misiunea bisericească (pp. 127-140). Autoarea arată că înainte de instaurarea regimului sovietic în acest spaţiu funcţionau 1.017 biserici şi 13 mănăstiri în care slujeau 890 de preoţi şi vieţuiau 384 de călugări. După 23 de ani de prigoană ateistă mai funcţiona o singură biserică, într-un cimitir din Odesa. Ce au făcut românii? Pentru o activitate pastoral-misionară cât mai eficientă, au înfiinţat 13 protoierii pentru fiecare raion. Acolo unde au mai existat clădirile, s-au redeschis lăcaşurile de închinăciune sau au fost amenajate capele în alte spaţii. Peste 250 de preoţi misionari, 50 de ieromonahi şi 15 cântăreţi veniţi din Basarabia şi Oltenia au slujit în toată perioada administraţiei româneşti. S-au tipărit calendare, cărţi de rugăciuni şi foi de zidire sufletească atât în limba română, cât şi în cea rusă, misionarii români respectând compoziţia etnică a Transnistriei. Tot aşa au slujit la altar şi chiar au predat religia în şcolile primare. Mănăstirile au fost redeschise şi chiar s-au făcut demersuri pentru ridicarea unor catedrale în fiecare reşedinţă de raion, mai ales în Odesa care trebuia să fie ctitorie a regelui Mihai şi a mareşalului Ion Antonescu. Activitatea misionară şi pastorală din Transnistria a fost relansată în vremea conducerii mitropolitului Visarion Puiu (decembrie 1942 - decembrie 1943), un bun cunoscător al realităţilor bisericeşti din spaţiul slav şi al românilor din zona nistreană. Astfel de informaţii culese din arhivele de la Chişinău sunt evidenţiate de Rodica Solovei în lucrarea sa, ca o contribuţie la cunoaşterea reală şi obiectivă a ceea ce românii au săvârşit pe ogorul bisericesc pentru un popor mult încercat de acţiunile ateiste şi într-o perioadă în care neajunsurile specifice războiului erau tot mai prezente.