Mitropolitul Antonie Plămădeală despre Cleopa Ilie

Se poate spune că mitropolitul Antonie Plămădeală a fost ucenicul marelui duhovnic Cleopa Ilie. În refugiul său prin mănăstirile din România, pentru a nu fi prins de Securitate, tânărul monah Antonie a fost primit la începutul anilor '50 în acea mănăstire în care arhimandritului Cleopa îi fusese dat să ridice o academie duhovnicească. Astfel, teologul Antonie l-a cunoscut îndeaproape pe cel mult cercetat duhovniceşte, de la care avem o frumoasă descriere: "Părintele Cleopa însuşi este prin structură un contemplativ şi, în ceea ce-l priveşte pe el însuşi, ar putea trăi retras în deplină singurătate toată viaţa, dar prescrie altora viaţa de obşte în ascultare, cu practicarea ascezei şi a poruncilor care este, după părerea sa, calea cea mai sigură spre mântuire, fără curse şi fără hăţişuri. În Sihăstria, el e eremit în obşte, cum e şi părintele Paisie în Sihla. Nu face din măsura lui măsura celorlalţi şi se împarte între sine, obşte şi credincioşi. Deschiderea spre lume o consideră absolut necesară, pentru a fi de folos. Canonul lui personal, sarcina pe care şi-a luat-o este aceasta: să fie cât mai de folos şi cât mai multora. Vorbeşte fără răgaz, scrie, luptă pentru dreapta credinţă, îndrumează, împarte curaj, mângâieri şi speranţe şi încearcă să impună o linie morală în viaţa de toate zilele a celor care vin să-l cerceteze folosind toate mijloacele, dar mai ales spovedania cu dezlegarea de păcate şi împărtăşania celor vrednici. Promovează o spiritualitate bine încadrată în epocă, în mentalităţile şi îndatoririle prezente, realist şi practic. Îmbină acţiunea cu rugăciunea fără să le confrunte, ci dimpotrivă, căutându-le convergenţe şi făcându-le complementare. În obşte încurajează un stareţ activ, bun gospodar, îndeamnă la ascultare şi muncă, având grijă să le echilibreze pe toate cu păstrarea rânduielilor de rugăciune în comun, pe care pune accentul principal. Pravila de chilie o tratează cu fiecare în parte la spovedanie. E un model de înţelegere a preluării tradiţiei, a păstrării ei în puritatea de la început, dar şi a contemporanizării ei spre a o face aptă să se adreseze şi creştinului contemporan".