Monahismul românesc în perioada regimului „democrat-popular“ (XV)

O altă măsură cerută de Ministerul Cultelor a fost aceea de combatere a vagabondajului şi a cerşetoriei unor monahi şi monahii. Fenomenul se datora mai ales distrugerilor războiului, care în anumite părţi ale ţării distruseseră aşezămintele monahale şi risipiseră obştile de vieţuitori. În acest sens, încă din 1948, Patriarhul Justinian Marina emitea o circulară la nivelul eparhiilor Moldovei şi Ungrovlahiei, mai apoi trimisă în toate episcopiile, din care spicuim: „Mănăstirile sunt locaşuri şi comunităţi de pietate şi de înaltă moralitate creştină. Monahii şi monahiile sunt datori să fie modele vii de credinţă şi de viaţă creştină, practicând fără şovăire voturile monahale, pe care şi le-au însuşit de bunăvoie la intrarea în monahism. Monahii şi monahiile trebuie să vieţuiască numai la mănăstire, respectând întru totul rânduielile şi disciplina mănăstirească, conform sfintelor canoane, legilor, regulamentelor şi dispoziţiunilor în vigoare. Costumul şi întreaga ţinută monahală sunt obligatorii pentru toţi monahii şi monahiile, ca şi pentru toţi rasoforii, fraţi şi surori de mănăstire. Monahiilor şi monahilor, ca şi tuturor rasoforilor nu le este îngăduit să părăsească mănăstirea, decât numai pentru misiuni, ascultări şi învoiri date de superior, cu bilet de voie în regulă, prevăzut cu ştampila mănăstirii şi semnătura stareţului sau cu aprobare scrisă dată de autoritatea superioară bisericească. Ţinuta, purtarea şi viaţa monahilor şi monahiilor, în afară de mănăstire, trebuie să fie tot atât de corectă şi curată ca şi în mănăstire. Cei care se abat de la rânduielile canonice şi legale se exclud din cinul monahal şi vor fi socotiţi şi trataţi ca atare, fără excepţie şi fără cruţare. De asemenea, oaspeţii care vizitează sfintele mănăstiri sunt obligaţi a se purta cu toată bunăcuviinţa datorată unor asemenea locaşuri, ca şi vieţuitorilor lor, şi să respecte întru totul rânduielile şi disciplina mănăstirească. În timpul din urmă însă, spre mâhnirea noastră, spre paguba Bisericii, în general, şi a cinului monahal, în special, se observă multe abateri, şi anume: a) mulţi călugări şi călugăriţe pleacă din mănăstirile lor şi umblă prin lume, fără rânduială, dovedind o purtare neconformă cu cinul din care fac parte; b) unii călugări şi călugăriţe, certaţi cu disciplina monahală, vagabondează prin lume, fără să fie chemaţi la ordine şi sancţionaţi de către conducerea mănăstirilor respective; c) unii foşti călugări şi călugăriţe, excluşi din mănăstirile lor, ca şi unii pretinşi călugări, ce-şi zic fraţi, ipodiaconi, misionari etc., poartă ilegal costumul monahal şi vagabondează prin lume, producând confuziuni şi speculând buna credinţă a credincioşilor, ducând o viaţă dubioasă, adeseori scandaloasă, compromiţând astfel cinul monahal, ca şi pe toţi clericii în general, urmărind numai scopuri materiale personale; d) în acelaşi timp, unii vizitatori ai sfintelor mănăstiri, lipsiţi de înţelegerea necesară pentru aceste aşezăminte de retragere, reculegere, pietate şi refacere sufletească, prin purtarea lor, încearcă să le transforme în locuri de petrecere lumească. De aceea, pentru reîntronarea ordinii şi disciplinei de care trebuie să dea dovadă un corp atât de select ca cinul monahal şi pentru ca toţi credincioşii care le vizitează să fie folosiţi duhovniceşte se dau următoarele dispoziţiuni, spre luare de cunoştinţă şi întocmai conformare: disciplina monahală se va păzi întru totul, conform hotărârilor Sfintelor Sinoade ale Sfinţilor Părinţi, aşa cum se arată în Regulamentul pentru disciplina monahală, azi în vigoare. [...] În special, se atrage atenţiunea asupra prevederilor cuprinse în art. 30 şi urm. din sus-menţionatul regulament, în care se precizează: nu este îngăduit nici unui monah sau monahii să iasă din mănăstire fără bilet de voie, eliberat de stareţ sau stareţă, prevăzut cu ştampila mănăstirii, în care să se arate: motivul învoirii sau misiunii date, locul unde merge şi timpul pe cât este învoit; în caz contrar cine va călca această dispoziţiune va fi socotit vagabond şi trimis la urmă prin autorităţile poliţieneşti”. Dincolo de păstrarea disciplinei monahale, uneori chiar prin apelarea la forţele de ordine laice, tot aşa cum se proceda şi în perioada interbelică, circulara avea şi o semnificaţie aparte, anume aceea a preîntâmpinării provocatorilor îmbrăcaţi în haine monahale proveniţi dinspre organele de represiune comuniste. (Va urma)