Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (IX)

Abuzurile autorităţilor de stat locale erau semnalate de întâistătătorul român într-o intervenţie la conducerea de partid şi de stat, potrivit unui referat din 31 octombrie 1953 semnat de directorul din Departamentul Cultelor, Dumitru Dogaru: „Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi unele eparhii şi mănăstiri ortodoxe au sesizat Ministerul Cultelor că organele agricole fiscale şi de colectare, conform instrucţiunilor lor, aplică mănăstirilor măsuri fiscale şi de colectare ca pentru chiaburi. Totodată, se precizează că o asemenea impunere nu ţine seama de situaţia specială a mănăstirilor, în care trăiesc la un loc nu doi, cinci membri ca în gospodăriile ţărăneşti, ci grupuri de zeci şi sute de membri, care, dacă ar fi rămas în satele lor, ar fi fost socotiţi, fiecare în parte, ţărani săraci sau mijlocaşi şi deci s-ar fi bucurat de avantajele clasei lor. De asemenea, întrucât vieţuitorii din mănăstiri (călugări şi călugăriţe) lucrează ca meşteşugari în cooperativa lor şi au cantină în comun, sunt obligaţi să aibă teren pentru legumicultură. Patriarhia mai menţionează faptul că impunerile şi cotele s-au aplicat fără a se ţine seama de specificul şi organizarea vieţii mănăstireşti, în cadrul legal creându-se o serie de nemulţumiri în rândul populaţiei mănăstireşti.

Pentru reglementarea acestei situaţii, Patriarhia Română propune o serie de măsuri, care socotim că pot fi luate în examinare în scopul rezolvării nevoilor minime ale vieţuitorilor din mănăstiri şi pentru înlăturarea nemulţumirilor acestora.

Considerăm necesară această examinare pentru următoarele motive: Biserica Ortodoxă Română a dispus ca atât deservenţii săi, cât şi obştile mănăstireşti să cedeze statului pădurile şi terenurile care erau lucrate în dijmă sau cu muncă salariată. Mănăstirile şi-au rezervat însă în jurul lor o parte din terenurile necesare pentru grădini de zarzavat, legume, cartofi şi grâu, muncite de vieţuitorii mănăstirii, care beneficiază de roadele acestora. Folosinţa acestor terenuri nu constituie însă decât o satisfacere minimă a nevoilor călugărilor şi a călugăriţelor din mănăstiri. Folosinţa unei jumătăţi de hectar de fiecare vieţuitor (atât cât propune Patriarhia) constituie un minim pentru necesităţile beneficiarului şi în nici un caz o posibilitate de exploatare. Considerăm deci că măsurile de îngrădire pentru mănăstiri - prin impozite şi cote mari - nu corespund situaţiei existente în cadrul acestora. Statul dă cultelor libertatea de organizare şi funcţionare conform prevederilor Constituţiei şi ale Legii cultelor. Statul nu permite nici o îngrădire a libertăţii religioase, atâta timp cât exerciţiul acesteia nu încalcă legile şi nu contravine securităţii şi bunelor moravuri. ş…ţ Examinarea cu atenţie a propunerilor Patriarhiei Române va da posibilitatea înlăturării nemulţumirilor create în problema impunerilor cotelor şi va arăta din nou grija pe care regimul nostru de democraţie populară o are faţă de viaţa cultelor din ţara noastră“.

Aşa s-a ajuns ca unele mănăstiri să beneficieze de scutiri parţiale de la plata cotelor agricole, precum: Mănăstirea Agapia cu o reducere de 40%, Mănăstirea Neamţ cu 30%, Mănăstirea Secu cu 20%, Mănăstirea Văratec cu 30%, Mănăstirea Horaiţa cu 30% sau Mănăstirea Sihăstria cu 30%. Însă nu pentru mult timp. (Va urma)