Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (LIII)

După întocmirea recen­să­mân­tului din mănăstiri, responsabilii din Departamentul cultelor sin­te­tizau datele culese din teritoriu în următorul referat: „La data de 15 februarie 1960, numărul per­so­nalului monahal ortodox exis­tent în mănăstirile şi schi­tu­rile din RPR se ridica la 4.261, din care 990 de călugări şi 3.271 călugăriţe. Dintre aceştia înde­plinesc condiţiile de rămânere în mănăstiri, potrivit prevederilor Decretului nr. 410/1959, un număr de 534 călugări şi 1.344 călugăriţe, deci în total 1.878. Aceasta înseamnă că vor trebui să părăsească mănăstirile 456 călugări şi 1.927 călugăriţe, deci în total 2.383.
La stabilirea cifrelor de mai sus s-a ajuns ţinându-se seama de numărul călugărilor care au împlinit 55 de ani şi al călu­gă­ri­ţelor care au împlinit 50 de ani precum şi de numărul călugărilor care au vârsta sub 55 ani, dar care au studii de pregătire teo­lo­gică (seminarii şi institute teo­logice). Precizăm că sunt 21 monahii şi surori sub 50 de ani care au ca studii Institutul Teo­logic şi care nu au fost incluse în numărul celor care urmează a rămâne în monahism, deoarece, cu toate că au studii teologice, ele nu pot ocupa funcţii în cler.
Din cei 990 de călugări existenţi, 425 sunt preoţi hirotoniţi, care ar putea să fie utilizaţi la parohii. Din totalul de 4.261 călugări şi călugăriţe, 1.219 sunt bolnavi, 96 infirmi capabili de muncă şi 112 infirmi incapabili de muncă. Întrucât numărul bolnavilor pare exagerat, ar trebui ca toţi cei care au declarat că suferă de diferite boli să fie examinaţi de comisii medicale locale.
În ceea ce priveşte meseriile pe care le cunosc călugării şi că­lu­gă­riţele existenţi în prezent în mă­năstiri, menţionăm că urmă­toa­rele meserii sunt cunoscute de numărul de vieţuitori spe­ci­ficat în dreptul fiecăreia, după cum se arată mai jos: ţesătură de covoare - 1.721; croitorie - 207; cizmărie - 24; tâmplărie, dogărie - 54; fierărie - 7; co­jo­cărie - 10; apicultură - 46; alte meserii - 818; nu cunosc - 1.375.
În privinţa locului unde ar dori să se stabilească, în cazul ieşirii din monahism, dăm mai jos o situaţie din care reiese unde şi cum ar dori să se stabilească personalul monahal existent: în Capitală, la rude - 19, plasaţi - 51; în reşedinţele de regiuni, la rude - 10, plasaţi - 113; în reşedinţele de raioane, la rude - 41, plasaţi - 107; în comune, la rude - 767, plasaţi - 694; nu menţionează - 3.459.
Cei care urmează a rămâne în monahism se împart, pe grupe de vârste, astfel: între 50 şi 55 ani - 226; între 55 şi 60 ani - 366; între 60 şi 65 ani - 343; între 65 şi 70 ani - 363; între 70 şi 75 ani - 278; peste 75 - 281, total 1.857.
Urmează a se analiza situaţia bolnavilor (1.219), a infirmilor (208), a pensionarilor (403) şi a monahiilor sub 50 de ani cu institutul teologic (21)”.
Însă nici acest recensământ nu a fost efectuat aşa cum îşi doriseră autorităţile statului, astfel încât procesul de aplicare a decretului să se facă în cele mai mici detalii şi fără revolte care ar fi putut constitui motive pentru ierarhie să împiedice sau să se producă focare de tulburare a clericilor, monahilor şi credincioşilor. „Cu această ocazie, se spune într-o notă a Securităţii, o serie de elemente existente în mănăstiri sunt frământate şi manifestă nelinişte cu privire la măsurile viitoare ce decurg din aplicarea decretului. Mulţi dintre aceştia au luat hotărârea să nu părăsească viaţa călugărească. Din materialele informative pe care le posedăm, reiese că aceste frământări şi atitudini s-ar datora următoarelor cauze: a) Activitatea instigatoare a unor elemente duşmănoase; b) Influenţa negativă exercitată de călugării în vârstă asupra celor tineri pentru a-i determina să nu părăsească mănăstirea. În prezent, călugării tineri prin munca lor întreţin pe cei în vârstă. c) Atitudinea patriarhului care, în mod direct sau indirect, le promite sprijin în vederea rămânerii pe mai departe în viaţa călugărească”. (Va urma)