Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (LVI)

Treptat, Patriarhul Justinian pierdea tot mai mult din influenţa pe care o avea atât la vârful partidului, dar şi în Biserică. În octombrie 1960, maica Veronica Constantinescu era scoasă din postul de stareţă şi obligată să plece din Mănăstirea Agapia, deoarece nu avea studii teologice şi limita de vârstă prevăzută de Decretul 410. Prin acest gest, Mănăstirea Agapia era scoasă total de sub influenţa Patriarhului Justinian, totodată pierzând-o pe maica Veronica, apreciată mai ales pentru dârzenia şi aptitudinile administrative de care dăduse dovadă. Nu de puţine ori, maica Veronica intrase în conflict cu reprezentanţii autorităţilor statului atunci când încercau să se amestece în treburile interne ale mănăstirii sau ale Seminarului Teologic de la Agapia. Obligată să plece din mănăstirea pe care o condusese cu atâta dăruire, ea s-a aşezat la rudele din Humuleşti, unde picta icoane, pentru a se putea întreţine. La conducerea Agapiei i-a succedat maica Eustochia Ciucanu, fosta secretară a seminarului şi licenţiată în Teologie, după o perioadă în care fusese şi ea exclusă din monahism.
O situaţie asemănătoare s-a întâmplat în cazul Mănăstirii Hurezi, care avea statut de stavropighie patriarhală şi în care funcţiona un seminar monahal, pentru care întâistătătorul român s-a luptat mult. Conform unei note a Securităţii din 19 august 1960, aflăm: „Din informaţiile pe care le deţinem, reiese că Patriarhul Justinian Marina, între 15 iulie şi 1 august 1960, aflându-se la cură în staţiunea balneoclimaterică Olăneşti, a luat legătura cu unii călugări din Mănăstirea Cozia, cu călugăriţe de la Mănăstirea Sărăcineşti şi cu Nicoară Timoteea, stareţa Mănăstirii Hurezi, cărora le-a spus: «Călugăriţele care au avut studii şi au plecat din mănăstiri se vor reîntoarce cât de curând la locurile lor - în mănăstiri - deoarece se va reveni asupra Decretului 410/1959». Datorită acestei afirmaţii a Patriarhului, se continuă în notă, o serie de elemente care trebuiau să părăsească viaţa călugărească, în conformitate cu prevederile Decretului 410/1959, nu au mai plecat, motivând ca mai întâi să li se asigure serviciu şi locuinţă şi numai după aceea vor lua o hotărâre. De asemenea, călugăriţele din Mănăstirea Nămăeşti, la îndemnul Patriarhului de a rămâne pe loc, întrucât se va reveni asupra măsurilor de scoatere care s-au luat, refuză să părăsească mănăstirea. În baza celor afirmate de Patriarh, multe călugăriţe au înştiinţat pe cele plecate despre asigurările ce le-au fost date de către conducătorul Bisericii Ortodoxe din RPR. Faţă de această situaţie nou-creată, ca urmare a asigurărilor date de Patriarh, există pericolul de revenire în mănăstiri a elementelor fanatice care plecaseră şi îngreunează aplicarea pe viitor a prevederilor Decretului 410/1959. O dovadă în plus a atitudinii de rezistenţă manifestată de Patriarhul Justinian Marina în aplicarea Decretului 410/1959 o constituie şi tergiversarea nejustificată a ducerii decretului la îndeplinire în mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştiului, de care răspunde direct şi unde numărul elementelor plecate din viaţa călugărească este mult prea mic faţă de totalul călugărilor şi călugăriţelor care nu îndeplinesc condiţiunile. Interpretând în mod voit eronat paragraful din decret, referitor la studii, el continuă să menţină pe mai departe călugăriţe şi călugări numai cu seminarul monahal”.
Cu toate presiunile regimului comunist, Patriarhul Justinian rămânea pe aceeaşi poziţie intransigentă conform unei note din 14 octombrie 1960 în care se i consemnau afirmaţiile făcute la Mănăstirea Ciorogârla: „Când în ţară nu va mai rămâne nici o mănăstire, atunci voi desfiinţa şi eu Ciorogârla şi Ghighiu. Aceste două mănăstiri trebuie să rămână în fiinţă. Trebuie să avem şi aici câteva mănăstiri frumoase, bine organizate, ca să am ce arăta şi eu străinilor când ne vizitează ţara. […] Dacă Departamentul Cultelor nu este în stare să rezolve această problemă, mă voi duce la primul-ministru şi-l voi aduce aici. Să vadă şi el ce am făcut noi şi de ce cerem ca să fie mănăstire la Ciorogârla. [...] Vom fixa numărul călugăriţelor pentru mănăstirile ce voi cere să ne dea autorizaţie. La Pasărea şi Ţigăneşti vom fixa câte 120 de călugăriţe. La Ciorogârla şi la Ghighiu vom fixa câte 60 de călugăriţe, iar la Suzana 50 de călugăriţe”.
(Va urma)