Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (VI)

O altă mare problemă pentru regimul comunist o constituia forţa economică a mănăstirilor, faţă de care de la nivelul Ministerului Cultelor se propunea: „Ca unităţi cvasifeudale, mănăstirile şi ordinele (catolice) exploatau ţărănimea; ca exploatatoare de şcoli, spitale, ele percepeau taxele cele mai mari. Veniturile lor depăşeau cu mult nevoile de întreţinere ale călugărilor respectivi. Ar fi absurd ca unităţile monahale să mai aibă asemenea venituri. Ar fi şi în contradicţie cu propriile lor canoane care le prescriu să trăiască în sărăcie şi să se întreţină din munca proprie. În consecinţă, e necesară o revizuire a actualei lor stări economice, prin aplicarea următoarelor propuneri: a) Să nu aibă nici un fel de proprietăţi aducătoare de venituri fără munca directă a călugărilor (case de închiriat, vii, livezi, întreprinderi economice cu salariaţi, mori etc.); b) Să se interzică orice ajutoare de peste graniţă; c) Să li se dea posibilitatea să trăiască numai din munca lor. Aceasta s-ar putea face în felul următor: să se organizeze ateliere de obiecte religioase, tipografii şi legătorii pentru nevoi religioase, fabrici de lumânări, stupi (pentru ceară) şi alte îndeletniciri în legătură cu nevoile religioase ale Bisericii; prin excepţie, unele mănăstiri pot avea şi ferme, grădini, livezi, iazuri etc., dar numai pentru uz propriu, numai cât pot munci singuri şi numai de la caz la caz. Pentru călugăriţe se pot organiza şi ateliere pentru covoare, ţesături şi cusături. Principiul să fie ca toată munca să fie depusă de ei, cu excluderea oricărui salariat. În plus, munca ar mai avea avantajul că i-ar ţine ocupaţi, ştiut fiind că inactivitatea e teren prielnic pentru misticism. d) Sub aspect economic ei să fie trataţi de stat ca orice altă unitate similară şi supuşi, fără excepţie, dispoziţiilor fiscale şi economice în vigoare. e) Desfacerea produselor lor să se facă prin cooperative sau magazine de stat, pentru a se evita pretextul plecării călugărilor în ţară, precum şi frecventării prea dese a mănăstirilor de către cumpărători. f) Viaţa lor interioară să fie organizată după principiul de obşte. Acest principiu are, e drept, şi unele dezavantaje (întăreşte disciplina şi solidaritatea lor), dar are şi avantajul că monahii pot fi mai bine controlaţi, sunt mai puţin independenţi şi nu au posibilitatea de legături suspecte cu lumea din afară. Dacă se va avea grijă ca personalul de conducere să fie bine ales, avantajele acestui sistem cresc. În afară de aceasta, viaţa de obşte e mai aspră şi deci mănăstirea încetează să mai fie un loc de atracţie“.

În privinţa limitării forţei „ideologice“ a mănăstirilor, în acelaşi document se arăta: „Am văzut cât de puternică poate fi influenţa călugărilor asupra maselor şi de ce natură este ea în prezent. Când ştim că între ortodocşi încă se mai ascund elemente ostile, iar catolicii sunt mai toţi la ordinele Vaticanului, controlul acestei influenţe şi luarea de măsuri pentru limitarea ei se impun: limitarea monahismului la rosturi strict religioase şi lichidarea ultimelor acţiuni cu caracter social pe care l-ar mai avea; va trebui început cu revizuirea tuturor normelor lor de organizare; ş…ţ scopul urmărit şi mijloacele folosite trebuie să fie bine cunoscute; stareţii mănăstirilor trebuie să inspire încredere totală; numirea lor trebuie să aibă şi aprobarea Statului; ş...ţ conducerea cultelor să aplice dispoziţiuni contra călugărilor care se dedau la acţiuni mistice dăunătoare, cu influenţa asupra maselor; interzicerea prozelitismului, a acţiunilor cu caracter de propagandă sau care vizează alte culte; pelerinajele şi procesiunile să nu fie folosite demonstrativ, ostentativ sau cu substrat politic. În principiu, asemenea manifestări să aibă loc numai cu aprobarea şefului Bisericii respective şi cu ştirea Ministerului Cultelor. De cele mai multe ori, asemenea procesiuni nu se fac din iniţiativa sau la cererea credincioşilor, ci de către unii călugări care exploatează neştiinţa maselor pentru propriul lor câştig. Ele sunt, uneori, puse la cale şi exploatate de elemente reacţionare; supravegherea contactului cu masele, pentru a evita ca mănăstirile să fie folosite ca instrumente de manevre politice“.