Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (X)

O altă modalitate a autorităţilor comuniste de controlare şi de limitare a forţei monahismului a constat în regruparea personalului monahal, prin aducerea vieţuitorilor din aşezămintele izolate şi din aglomeraţiile urbane în cele care aveau capacităţi de cazare. Într-un referat al Securităţii din martie 1949, întocmit probabil după evidenţele făcute de Ministerul Cultelor, se arăta că multe schituri şi mănăstiri erau „aşezate mai ales în regiuni muntoase şi greu de supravegheat“. Din acest motiv, acestea „constituie o gravă preocupare a autorităţilor, pentru că mereu se descoperă legături între călugări şi călugăriţe, pe de o parte, şi elemente subversive, pe de altă parte. În timp ce în mănăstirile mari şi populate astfel de legături subversive sunt rare, în schituri izolate din creierul munţilor sau puncte prielnice, activitatea subversivă este aproape continuă“. În document se arată că unele aşezăminte au „o poziţie strategică foarte bună“, […] cum este Găvanu, jud. Buzău, unde „nu se poate apropia nimeni la mai mult de 3 km fără să fie văzut, din orice parte ar încerca“, aşadar, acestea constituind „adevărate focare de activitate subversivă, călugării coborând în vale pentru a transporta corespondenţa celor fugiţi şi a le procura alimente, ziare, tutun, chibrituri etc.“. În acest sens erau invocate câteva cazuri: „În noiembrie 1948, stareţa Magdalena Pencu a adăpostit la Mănăstirea Pasărea pe soţia criminalului de război Platon Chirnoagă; în decembrie 1948, stareţul Arsenie Boca, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş, şi călugărul Adrian Făgeţeanu, de la Mănăstirea Govora, jud. Vâlcea, strâng ajutoare pentru legionarii ce vin să-i viziteze şdin munţi, n.n.ţ; călugăriţa Varvara de la Mănăstirea Rogoz, judeţul Râmnicu Sărat, şi călugărul Vulpan, de la Mănăstirea Lainici, jud. Gorj, au colectat în ianuarie 1949 ajutoare de transmis «unor nenorociţi ce au dreptate»“.

Din aceste motive, în referatul Securităţii se făcea o evaluare a răspândirii vieţuitorilor în aşezămintele monahale, arătându-se că, „în timp ce 79 de mănăstiri adăpostesc 1.327 de călugări şi fraţi, cele 70 de schituri cu călugări nu adăpostesc decât 365 de călugări şi fraţi, adică 5 vieţuitori în fiecare clădire; în timp ce 46 de mănăstiri de călugăriţe adăpostesc 3.639 de vieţuitoare, cele 11 schituri de călugăriţe nu adăpostesc decât 231 călugăriţe, adică 20 de schit“. Iar ca spaţii de „cazare“ a călugărilor erau exemplificate Ghighiu, unde „în 60 de încăperi, stau numai 9 călugări, la spaţioasa mănăstire din Alba Iulia numai 2 şi în cele 15 încăperi ale Mănăstirii Frăsinei, numai 2 călugări“.

Faţă de acestea, se propunea ca „locuitorii mănăstirilor să fie comasaţi într-un număr mai redus de locaşuri“, oficial, motivându-se că „mai mulţi la un loc pot lucra mai bine în atelierele în curs de înfiinţare de către Patriarhie“, totul fiind făcut prin „rezolvare rapidă şi canonică legală“. Clădirile rămase libere în urma comasării, potrivit documentului, primeau alte destinaţii: cămine pentru salariaţi sau copii debili, pentru orfelinate, şcoli etc. Astfel, schiturile nefiind locuite „nu vor fi de nici un folos special eventualelor elemente subversive ce le-ar frecventa“. Aşezămintele vizate pentru „evacuare“ aveau între 2 şi 6 călugări, dintre acestea fiind: Piatra Tăieturii, Rarău, Măgura, Găvanu, Peştera Ialomicioarei, Cetăţuia, Frăsinei, Arnota, Polovragi, Izbuc şi Moisei. Vieţuitorii trebuiau mutaţi în mai multe mănăstiri „spaţioase, puţin populate şi situate în puncte uşor de supravegheat“, precum: Neamţ, cu o capacitate de aproape 400 de locuri; Căldăruşani, care avea 64 de călugări, cu 120 de locuri libere, „chiar făcând abstracţie de clădirea ocupată de preoţii greco-catolici“, Cernica, Cocoş, Slănic, Secu, Râşca, Dragomirna sau Putna. Pentru maici erau vizate mănăstirile: Bistriţa, care avea „cca. 1000 locatare, inclusiv elevele liceului monahal, şi care mai poate cuprinde încă câteva sute“; Agapia, Văratec, Răteşti, Vladimireşti, Suzana, Zamfira, Viforâta, Pasărea, Ţigăneşti şi Samurcăşeşti. (Va urma)