Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XL)

Solicitările tinerilor monahi care înaintaseră memoriul către conducerea Bisericii erau fireşti şi justificate. Însă pentru autorităţile statului demersul pornit în contextul revoltelor de la Budapesta era văzut ca o eventuală conspiraţie. Or, cum călugării doreau seminar monahal, atunci autorităţile au trecut la aplicarea unui plan de compromitere, fiind vizaţi câţiva monahi din conducerea Mănăstirii Neamţ. Acţiunea a fost pregătită în cele mai mici detalii timp de câteva luni, astfel încât, în septembrie 1957, Victor Ojog, eclesiarh şi fost profesor de muzică la seminar, Dumitru Melchisedec, stareţul mănăstirii, şi Antonie Popârţac, vieţuitor, erau arestaţi pentru presupuse acte de imoralitate. Era acuzaţia cea mai la îndemână pentru autorităţi şi considerată cea mai eficientă pentru a-i compromite pe călugării de la Neamţ, în apropierea cărora funcţionase şi încă se mai dorea seminarul monahal. La câteva luni, cei trei călugări au fost eliberaţi, se pare la intervenţia Patriarhului Justinian, care acum nu mai putea cere autorităţilor înfiinţarea unui seminar monahal, fie şi la Curtea de Argeş.

Scandalul de la Neamţ provocat de autorităţile statului s-a stins relativ repede, deoarece pe de o parte se contracarase mişcarea pentru reînfiinţarea seminarului monahal, iar pe de altă parte la începutul anului 1958 apăruse mobilul care avea să grăbească şi să declanşeze persecuţia la adresa monahilor. Atentă la urmărirea potenţialilor „duşmani ai poporului” din mediul monahal, în ianuarie 1958, Securitatea descoperea o corespondenţă între părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Plumbuita şi Andrei Scrima, călugărul intelectual trimis de Patriarhul Justinian cu bursă în India. În Securitate, Scrima era considerat un transfug, dar mai ales un „trădător de ţară” atâta vreme cât, în urma discuţiilor purtate cu Olivier Clement la Paris despre monahismul românesc şi atitudinea regimului comunist faţă de Biserică, în presa franceză apăruseră ştiri despre rezistenţa Patriarhului Justinian prin monahism şi abuzurile statului comunist în plan religios. De asemenea, din corespondenţa celor doi monahi, Securitatea descoperea date despre fostul grup de reflecţie spirituală de la Mănăstirea Antim, care ar mai funcţiona în unele mănăstiri din Moldova. Aşadar, pentru Securitate, în monahismul românesc exista o conspiraţie care nu putea fi decât „legionară”, cu centrul de greutate la mănăstirea suceveană Slatina al cărei mentor fusese Cleopa Ilie, mişcare care de acum era continuată de monahi precum Arsenie Papacioc sau ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor retras la Schitul Rarău. Evident că Grupul Rugului Aprins, iniţiat de Sandu Tudor, era cu totul altceva faţă de mişcarea de reînduhovnicire pornită la porunca Patriarhului Justinian şi sub ascultarea arhimandritului Cleopa Ilie la Slatina. Foştii membri ai Rugului Aprins încercau să se mai întâlnească în locuinţa profesorului Alexandru Mironescu, la Plumbuita şi chiar la Rarău, acolo unde Daniil Sandu Tudor iniţiase un plan de educare în spirit creştin a unor studenţi în scopul contracarării inseminării ideologice din Universitate. Dar faptul că foşti membri ai Rugului de la Antim se aşezaseră în mănăstirile care funcţionau după rânduiala instituită de Cleopa pentru Securitate însemna o mare conspiraţie monahală al cărei protector era considerat însuşi Patriarhul Justinian. Astfel, Securitatea a construit un amplu scenariu în care foştii membri ai Rugului Aprins ar fi iniţiat o „activitate contrarevoluţionară” în mediul monahal, cu ramificaţii către legionari dintre cei eliberaţi din închisori şi chiar încă deţinuţi. Aceeaşi Securitate considera că prin activitatea lor într-un cadru larg al monahismului, în special din Moldova, foştii membri ai Rugului Aprins îşi puteau difuza concepţiile religioase tot aşa cum se întâmplase în cazul Vladimireştiului. Aşa se face că ministrul Alexandru Drăghici a înaintat propuneri conducerii de partid şi de stat pentru reprimarea cât mai drastică a fenomenului monahal. Şi aceasta în contextul retragerii trupelor sovietice din România şi al declanşării unei noi persecuţii ateiste în Uniunea Sovietică. Doar aşa se putea manifesta fidelitatea faţă de marea prietenă de la răsărit. (Va urma)