Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XLIII)

La 16 septembrie 1958, tot preşedintele Departamentului Cultelor, Dumitru Dogaru, întocmea o notă al cărei conţinut să constituie baza discuţiilor ce trebuiau purtate cu Patriarhul Justinian în problema monahală. Nota era alcătuită după ce întâistătătorul român protestase faţă de intenţia manifestată de UCECOM de a nu mai face comenzi către atelierele mănăstireşti, aspect semnalat şi de mitropoliţii Iustin al Moldovei şi Firmilian al Olteniei. În această situaţie, Dumitru Dogaru avea în vedere următoarele puncte pentru discuţia cu patriarhul român:
„1. Suntem de părere să i se arate Patriarhului Justinian că: numărul actual al călugărilor este cel mai mare înregistrat vreodată în ţara noastră (circa 5.814 azi, faţă de 3.300 înainte de Cuza, 2.320 în anul 1920, circa 4.000 în 1944 etc.); scopul comenzilor date de UCECOM a fost de a da de lucru călugărilor, de a stârpi vagabondajul şi cerşetoria acestora şi nu acela de a da prilej stareţelor de a recruta tinere fete în monahism, cum s-a întâmplat în toate mănăstirile; conducerea Bisericii Ortodoxe nu a luat nici o măsură faţă de pătrunderea în monahism a unor elemente criminale, reacţionare sau leneşe - care au căutat să facă din mănăstiri focare ostile regimului nostru (a se reaminti ce s-a întâmplat la Tudor Vladimirescu, Sihastru, Bistriţa, Sâmbăta, Neamţ, Viforâta, cei arestaţi în prezent etc.); conducerea Bisericii Ortodoxe nu a examinat niciodată creşterea numărului călugărilor şi al mănăstirilor în raport cu: nevoile reale ale Bisericii, cu posibilităţile de întreţinere, cu calitatea morală şi cetăţenească a noilor veniţi.

2. Ţinând seama că o frânare bruscă în această problemă provoacă mari frământări necontrolabile, pentru a evita revenirea la vagabondaj şi cerşetorie, propunem să se ceară Bisericii Ortodoxe următoarele: a) Sinodul şi episcopii să-şi asume personal responsabilitatea pentru noile admiteri în monahism, modificând art. 11 din regulamentul respectiv, în sensul ca episcopul şi nu stareţul să aprobe intrarea provizorie, de încercare, în mănăstire; b) episcopii să controleze ca noii candidaţi să îndeplinească toate celelalte condiţii cerute de regulament şi de canoane; c) să se evite admiterea minorilor; d) nu­mărul noilor admişi să ţină seama de posibilităţile de întreţinere pe care le au mănăstirile şi de nevoile reale ale Bisericii - de măsura în care ei pot lucra pentru nevoile Bisericii, nu pentru piaţă sau export ca în prezent; e) să se reducă numărul schiturilor sau mănăstirilor prin concentrarea călugărilor în mănăstirile cu posibilităţi de cazare; f) să se excludă din monahism toţi călugării care, prin trecutul lor sau prin atitudinea lor politică de azi, nu au nimic comun cu călugăria. De asemenea, să fie excluşi şi cei care nu îndeplinesc condiţiile re­gu­lamentului în vigoare; g) să nu fie hirotoniţi preoţi sau diaconi călugări care nu au studiile necesare preoţilor de mir; h) să se reglementeze cu stricteţe ieşirile şi învoirile din mănăstiri; i) Biserica Ortodoxă Română să facă o analiză a nevoilor reale de călugări şi a posibilităţilor proprii de întreţinere a acestora şi să nu mai conteze în viitor pe sprijin masiv şi organizat al Statului; j) să se desfăşoare o muncă de sănătoasă îndrumare şi orientare a călugărilor şi călugăriţelor, prin reorganizarea programului cursurilor şcolilor monahale; k) să înceteze acţiunea de recrutare de călugăriţe care vizează îndeosebi fetele tinere. Îndreptarea spre mănăstire să fie un act personal al celui în cauză, nu acţiunea de promisiuni şi propagandă ce se foloseşte în prezent de unele stareţe sau călugăriţe.

3. În funcţie de îndeplinirea condiţiilor de mai sus, să se dea dispoziţii ca UCECOM să menţină provizoriu sistemul actual, însă la un volum redus cu 50%, pentru a nu mai încuraja noi intrări în monahism şi pentru a evita totuşi o dezorganizare bruscă a mănăstirilor.

4. Ar trebui ca împuterniciţii Departamentului Cultelor să fie autorizaţi să sprijine pe lângă organele locale plasarea în câmpul muncii a călugărilor care doresc să părăsească monahismul.

5. Comitetele executive ale sfaturilor populare, şcolile, căminele culturale să se ocupe de toate cazurile de plecări ale minorilor în mănăstiri, analizând cauzele (orfani, copii prea mulţi la părinţi, lipsa de orientare etc.), luând măsuri de îndrumare a lor în vederea plasării şi calificării într-o meserie.

6. Mitropoliţii Moisescu şi Firmilian, care au în cadrul mitropoliilor lor majoritatea mănăstirilor, sunt de acord ca problema monahismului să fie tratată în forma de mai sus. Patriarhul va trebui deci s-o examineze cu mitropoliţii în Sinod permanent”. (Va urma)