Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XLIV)

Nota preşedintelui Departamentului Cultelor, Dumitru Dogaru, reprezenta o sinteză a capitolelor urmărite în problema monahală atât de instituţia pe care o conducea, cât şi de securitate, de unde denotă coordonarea celor două structuri represive în acţiunea vizată. Avem de-a face cu un refuz categoric manifestat de Patriarhul Justinian Marina şi de o posibilitate de negociere a statului cu mitropoliţii Iustin Moisescu şi Firmilian Marin. Însă, mai ales cu cel din urmă, procesul de scoatere din monahism a căpătat o altă întorsătură faţă de planul iniţiat de responsabilii din Departamentul Cultelor.

Mai-marii Bisericii nu puteau accepta scoaterea din monahism a celor indicaţi de autorităţile statului, deoarece mulţi dintre monahi nu constituiau nici măcar cazuri de trimitere în consistoriile monahale. Şi chiar aşa, pentru Securitate şi Departamentul Cultelor presupunea trenarea rezolvării problemei monahale. De aceea, la 6 octombrie 1958 ministrul afacerilor interne, Alexandru Drăghici, propunea următoarele: „Elementele legionare şi elementele care au avut funcţiuni în aparatul de stat burghezo-moşieresc, care sunt călugări în mănăstiri, la episcopii, mitropolii şi Patriarhie, să fie scoşi din monahism, să li se interzică portul hainelor călugăreşti şi să nu li se mai permită reîntoarcerea în mănăstiri; desfiinţarea seminariilor monahale şi interzicerea frecventării de către călugări şi călugăriţe a Institutului Teologic; pe viitor, intrarea în monahism să se facă numai cu avizul împuterniciţilor regionali pentru culte; interzicerea cu desăvârşire ca pe viitor să se mai înfiinţeze mănăstiri şi schituri şi închiderea mănăstirilor şi schiturilor ce au fost înfiinţate după 23 august 1944, urmând ca acestora să li se dea destinaţia anterioară, adică de biserici deservite de un preot de mir; numărul actual de mănăstiri fiind prea mare, să fie redus la jumătate, urmând să fie desfiinţate 50% din ele, cuprinzând în numărul acestora în special pe cele care sunt în comune şi cele care s-au înfiinţat după 23 august 1944, urmând ca locaşul bisericii să fie deservit de un preot de mir pentru slujbă. Clădirile acestora să fie destinate pentru case de naşteri, spitale, cluburi, case de odihnă şi şcoli; terenurile, inventarul agricol şi utilajele acestora să fie predate GAC-urilor din jurul acestor mănăstiri; interzicerea intrării elementelor tinere în mănăstiri, fixându-se limita de vârstă de la 50 de ani în sus". Radicalizarea atitudinii ministrului Drăghici venea în contextul intensificării campaniei de arestări operate atât de chirurgical de Securitate în mediul bisericesc românesc, constituind astfel o monedă de şantaj ce va fi utilizată în negocierile cu ierarhii Bisericii.

În faţa presiunilor crescânde, Patriarhul Justinian se pregătea să poarte o serie de discuţii cu Gheorghiu-Dej. Într-un referat din octombrie 1958 al prim-ministrului Chivu Stoica înaintat lui Gheorghiu-Dej, se făcea referire la un memoriu întocmit de Patriarhul Justinian cu titlul: „Probleme în legătură cu poziţia guvernului faţă de Biserica Ortodoxă în anul acesta". La capitolul monahism, întâistătătorul român nota: „Clerul monahal: a) nu i s-a mai dat nimic din subvenţia de hrană; b) în urma unui ordin al dlui. primministru către UCCOM – au fost anulate unilateral contractele cu cooperativele mănăstireşti pentru covoare, ţesături etc. După 1 ianuarie 1959 nu mai este îngăduit nici unui călugăr sau călugăriţe să lucreze pentru sectorul de stat sau cel cooperatist etc., ci numai în sectorul bisericesc, deci nici pentru persoane particulare. Dreptul la muncă prevăzut de Constituţie şi legile ţării este împiedicat. Este chiar interzis, deşi călugării şi călugăriţele au toate drepturile cetăţeneşti: drept la vot, drept de a fi aleşi etc.; c) în urma acestei măsuri o serie de activişti de la UCCOM şi de la raioane cum şi împuterniciţi ai Departamentului Cultelor cutreieră mănăstirile căutând să convingă pe călugări şi călugăriţe să iasă din mănăstiri, oferindu-le diverse avantaje, altfel vor muri de foame, fiindcă se vor lua măsuri să nu aibă nici o sursă de existenţă". Patriarhul mai semnala declanşarea unei intense campanii antireligioase: „a) în presă, teatru, radio, televiziune, conferinţe publice etc.; b) în organizaţiile de partid din Ministere, regiuni, raioane şi organizaţii de bază până în satele cele mai îndepărtate s-a discutat şi s-au dat sarcini în legătură cu Biserica. Toate acestea au pătruns în rândul clerului şi credincioşilor până în cele mai îndepărtate sate; c) căutând să se dea o explicaţie arestărilor din acest an a fruntaşilor călugărismului, a protopopilor, preoţilor etc., ele au fost încadrate de organele de partid şi împuterniciţii cultelor ca primele măsuri împotriva Bisericii".

În concluzie, Patriarhul arăta: „Aceste multiple măsuri îndreptate împotriva tuturor sectoarelor Bisericii Ortodoxe Române au creat în rândul sinodalilor, clerului de mir şi monahal şi în rândul credincioşilor o atmosferă de prigoană, guvernul şi partidul muncitoresc renunţând la colaborarea Bisericii pe care a avut-o până acum şi începând să-şi aplice doctrina sa antireligioasă; [...] Imixtiunile împuterniciţilor Departamentului Cultelor în administrarea eparhiilor - cerând chiriarhilor acte ilegale - exercitând presiuni asupra chiriarhilor - de multe ori prin ameninţări directe sau indirecte prin şoapte la urechea câte unui vicar sau consilier au creat o atmosferă de nesiguranţă pentru chiriarhi, dând naştere la zvonuri de arestarea unor episcopi sau mitropoliţi, la domicilii obligatorii etc., de care n-a fost cruţat nici patriarhul şi nu este nicicum cruţat".