Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XLIX)

Chiar dacă în documentele Securităţii funcţionarii Departamentului Cultelor erau arătaţi ca manifestând „o linie mai puţin exigentă”, în realitate însă aceştia acţionau arbitrar pentru scoaterea vieţuitorilor din mănăstiri. Aşa s-a întâmplat în aprilie 1959, în cazul unor stareţi şi stareţe din Moldova semnalaţi în documentele Departamentului Cultelor că „au o comportare necorespunzătoare:

1. Stareţul Petroniu Tănase de la Mănăstirea Slatina a fost legionar, iar în prezent are o comportare necorespunzătoare în funcţiunea ocupată;

2. Stareţul Partenie Buşcu, de la Mănăstirea Vorona, folosit de mitropolie ca al doilea exarh, a fost, de asemenea, legionar. În 1946 a îndemnat cetăţenii să voteze ochiul. Primind dispoziţie să ducă muncă de lămurire cu stareţa Mănăstirii Agafton, Moisa Maria, de a trimite minorele din mănăstire la părinţi, n-a dus la îndeplinire această dispoziţie; mai mult chiar, a produs oarecare agitaţii în această privinţă;

3. Stareţa Ana Nimfodora Baltag de la Mănăstirea Râşca nu permite nici un fel de control. Este contra socializării agriculturii. Nu-i mulţumită de conducerea Mitropoliei Moldovei […]; 

4. Stareţa Moisa Maria de la Mănăstirea Agafton are atitudine duşmănoasă şi este împotriva vieţii de obşte”. În consecinţă, primii trei au fost incluşi în tabelul „răi cetăţeni” şi scoşi din monahism, iar stareţa Moisa Maria a fost înlocuită de la conducerea Mănăstirii Agafton, urmând ca şi ea să fie obligată să plece în lume.
Nu la fel s-a întâmplat în cazul altor mănăstiri, acolo unde Securitatea a acţionat în forţă, cu trupele din dotare, pentru evacuarea monahilor. În acest sens, părintele Pavel Ioniţă, un martor al episodului arestărilor operate la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Episcopia Aradului, ne oferă amănunte: „Printre noi mai era unul mai bătrân, părintele Iov [Volănescu, n.n.], care făcuse de două ori puşcărie pe motiv că fusese legionar. Fostul regim l-a căutat pe acest om şi l-a găsit aici, la Bodrog. Pe motivul acesta, mănăstirea a fost luată într-o atenţie deosebită din partea Securităţii, crezând că acest părinte cine ştie ce politică anticomunistă făcuse cu noi. Ori, acest om îşi vedea de treabă şi nu ne dădea nouă sfaturi politice. S-a pus problema să fie schimbat de la această mănăstire. În 1959, aproape de Paşti, într-o noapte, a venit aici la mănăstire armata cu reflec­toa­re şi l-a ridicat pe părintele Iov. A percheziţionat cu de-amă­nuntul toată mănăstirea să vadă dacă nu sunt arme as­cun­se. Nu s-a aflat nimic. La poarta mă­năs­ti­rii era un camion cu prelată în care l-au suit pe părintele Iov şi mai erau acolo şi alţii, printre care şi monahia Patricia [Codău, n.n.] de la Gai, fosta stareţă. După ce au plecat, am găsit uşile de la biserica mănăstirii larg deschise, uşile altarului des­chi­se, au intrat pe uşile altarului profanându-l prin nesăbuinţa lor, neţinând seama de sfinţenia Bisericii. Când s-au dus, noi am rămas plângând. Eram aproape de Sfintele Paşti. Să nu aibă nimeni parte de aşa sărbători triste cum am avut noi”.
Descinderea organelor de represiune din 22 aprilie 1959 la Mănăstirea Hodoş-Bodrog este confirmată atât în documentele Securităţii, unde se arată cum părintele Iov a primit o con­dam­na­re de 15 ani muncă silnică, precum şi în evidenţele Depar­ta­men­tului Cultelor ai cărui funcţi­onari s-au ocupat de aceas­tă problemă. Prin acest gest, autorităţile au vrut să-l oblige pe Episcopul Andrei Magieru să aplice planul de scoatere a monahilor şi de desfiinţare a principalelor mănăstiri din eparhia sa, care erau „Sfântul Simion Stâlpnicul”-Gai, Hodoş-Bodrog şi Prislop, ­unde duhovnic era părintele Arsenie Boca.
Tot la gesturi de intimidare au recurs autorităţile statului în cazul Episcopului Antim Angelescu al Buzăului. La verificarea instalaţiei electrice de la chiliile Episcopiei Buzăului în martie 1959 a fost găsită o armă cu 50 de cartuşe în stare de funcţionare. Chiar dacă era o înscenare a autorităţilor sau nu, cert este că Departamentul Cultelor s-a interesat imediat de acest caz. Evident că toată tevatura care s-a făcut în jurul acestei descoperiri a constituit un motiv bun pentru a-l obliga pe episcopul buzoian să aplice planul de scoatere a monahilor iniţiat de autorităţi.
Evident că la măsurile luate de autorităţile statului monahii au reacţionat în cele mai diverse forme: de la refuzul de a pleca din mănăstire şi a nu semna declaraţii că sunt de acord să meargă în lume cu precizarea adresei de domiciliu şi până la rămânerea în imobile din satele împrejmuitoare sau măsuri luate de stareţi şi stareţe de a-i obliga pe monahi să nu părăsească viaţa mănăstirească. De pildă, în iunie 1959, stareţa Mănăstirii Poiana Mărului, maica Semfora Gafton, era semnalată că se împotrivea plecării maicilor din mănăstire prin reţinerea „buletinelor de identitate de la toate vieţuitoarele”. Chemată de Episcopul Antim să dea explicaţii, maica Semfora „a motivat că a strâns buletinele întrucât în lipsa ei de la mănăstire vieţuitoarele obişnuiau să vagabondeze”. Rezoluţia celor de la Departamentul Cultelor a fost: „Măsuri”. După o perioadă de supraveghere de către împuternicitul de culte, maica Semfora Gafton a fost exclusă din monahism, chiar dacă avea studii teologice, iar Mănăstirea Poiana Mărului a fost închisă. (Va urma)