Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (XVI)

O altă componentă importantă a reformei monahale iniţiate de Patriarhul Justinian a fost legată de angrenarea monahilor apţi de muncă în diverse preocupări meşteşugăreşti, care generau resurse financiare atât de necesare întreţinerii mănăstirilor, cât şi pentru a susţine derularea unor activităţi administrative ale Bisericii.

Am văzut că în 1949 Ministerul Cultelor avea în vedere angrenarea călugărilor în ateliere meşteşugăreşti, care să funcţioneze sub controlul statului la nivelul marilor mănăstiri, atât pentru a stopa fenomenul vagabondajului, cât mai ales pentru utilizarea forţei de muncă de care dispuneau mănăstirile. Evident că un astfel de plan a venit ca o mănuşă planului Patriarhului Justinian, ideea fiind mai veche în atenţia celor din Ministerul Cultelor. În noul context politic, existau mai multe motivaţii în acest sens, de care Patriarhul Justinian se va folosi, astfel încât politica Ministerului Cultelor să fie tot mai mult în avantajul Bisericii. De altfel, întâistătătorul român avea argumente în acest sens: „Organizarea cea nouă este încadrarea mănăstirilor în muncă, potrivit spiritului nou ce domină în sufletul poporului nostru, care va fi sortit pieirii dacă nu lucrează, după principiul exprimat de Sfântul Apostol Pavel când spune: «Cine nu lucrează să nu mănânce»“. Aşadar nu se inova nimic, ci, după cum spunea patriarhul, „aplicăm principiul Sfântului Pavel, încadrându-ne în duhul cel nou de azi, când toţi suntem datori să ne afirmăm prezenţa în câmpul muncii“.

Tot întâistătătorul român arăta că în mănăstiri „nu va mai intra nimeni în monahism dacă nu cunoaşte o meserie, dacă nu are şcoala de calificare şi dovada că ştie o meserie“. Astfel, „orice călugăr, tânăr sau bătrân, va fi pus la muncă; bineînţeles, fiecare după puterile lui, spre a putea agonisi traiul de toate zilele. Unii în biserică la rugăciune, alţii în atelier la lucru, cu toţii trebuie să aducem cele de folos unei obşti mănăstireşti“.

Plecând de la principiile enunţate încă de la întronizare, rugăciune şi muncă, la iniţiativa Patriarhului Justinian, în 1950, Sfântul Sinod a votat înfiinţarea de cooperative meşteşugăreşti în marile mănăstiri din cuprinsul Patriarhiei Române, hotărâre care, totodată, constituia un liant în organizarea vieţuirii de obşte, potrivit noului regulament. Suportul legal pentru această ocupaţie organizată a monahilor era prevăzut în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, art. 77, lit. b, unde se prevedea ca mănăstirile, adică obştile monahale, „să practice ocupaţiuni şi îndeletniciri potrivite cu sfinţenia locului, spre a fi de folos poporului, dovedind o dragoste împreunată cu fapte bune faţă de obştea ţării“. Iar aceste ocupaţiuni, potrivit art. 78, lit. c, d, e, f şi g, pentru monahi erau indicate: ateliere pentru legătorii de cărţi, icoane, pictură, sculptură, strungărie şi argintărie bisericească, cultură de albine, viermi de mătase, pomicultură, vie, pepiniere de pomi şi arbori etc., iar pentru călugăriţe: ateliere pentru ţesături, covoare, cusături naţionale, ateliere pentru confecţionarea stofelor preoţeşti şi ornamentelor bisericeşti, croirea şi cusutul veşmintelor. La acelaşi articol, lit. h, mai erau prevăzute „ateliere pentru meserii, potrivit cu îndeletnicirile tagmei“ şi care, în interpretarea unor clerici apropiaţi

Patriarhului Justinian, erau considerate „cultura grădinilor de zarzavat, a plantelor medicinale, împletituri de papură şi nuieluşe etc“.

Într-o primă fază, Patriarhul Justinian a depus eforturi pentru organizarea unor centre apicole la Căldăruşani, Cernica, Sitaru-Balamuci şi Ţigăneşti, menite să producă miere şi ceară, prin achiziţionarea unor colonii de albine şi instruirea călugărilor cu sprijinul unor specialişti agronomi, angajaţi ai Administraţiei Patriarhale. De asemenea, au fost reorganizate domeniile viticole pentru producerea vinului cultic, mai ales prin înfiinţarea unui metoc la Jercălăi-Urlaţi, jud. Prahova, care mai apoi a fost transformat în schit, deşi măsura a întâmpinat opoziţia Departamentului Cultelor. (Va urma)