Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (XXI)

Din cauza multor neajunsuri, în special nelivrarea la timp şi în cantităţi insuficiente a materiei prime sau a planurilor întocmite „din birou de organele regionale“ cooperatiste, fără a se ţine seama de capacităţile tehnice şi de muncă ale monahilor, apăreau situaţii care conduceau inevitabil la neatingerea indicatorilor de producţie. Astfel de neajunsuri erau reliefate şi criticate de stareţa Veronica Constantinescu, de la Mănăstirea Agapia, într-o dare de seamă a activităţii atelierelor pe care le conducea: „Chiar dacă UCCOM-ul a aprobat scăderea planului, totuşi nu l-a repartizat în cantităţi egale pe fiecare trimestru, ci l-a fixat mare pe trimestrele I şi II, încât totul este o greutate pentru noi, căci lucrătoarele se obosesc stând atâtea ore la lucru şi apoi, oricum ar fi situaţia, înţelegem să facem covoare artistice, cu o tehnică perfectă - spre a nu da de lucru conducerii Patriei noastre în problema livrării covoarelor de export, căci nu dorim ca să fie compromisă această artă. Noi nu învăţăm ca să primim laude că am depăşit planul sau ca lucrătoarele să lucreze mult ca să câştige mult. Noi dorim să se lucreze bine şi frumos, să fie folosite toate forţele - nu în vederea câştigului personal -, ci pentru cinstea Patriei noastre. E de mirare cum UCCOM-ul ne-a planificat covoare cardate, când nu pot fi acoperite cerinţele covoarelor de export - şi apoi suntem de părere ca specialiştii UCCOM-ului cu problema covoarelor de export să urmărească îndeaproape producţia şi calitatea covoarelor de export, spre a nu se ajunge ca în cazul din 1950, când covoarele n-au putut fi livrate la export pentru că nu corespundeau. Noi cunoaştem cooperative care se avântă mărind producţia, dar aceleaşi cooperative au scăzut valoarea producţiei de covoare din punct de vedere tehnic şi artistic, ori noi nu facem jocuri de acestea cu onoarea Patriei noastre“.

Însă relaţia dintre unităţile cooperatiste de stat şi atelierele meşteşugăreşti monahale deveneau tot mai tensionate. Prin statut, atelierele mănăstireşti erau afiliate cooperativelor de stat, situaţie care permitea reprezentanţilor acestora din urmă, dar şi ai Ministerului Cultelor, practic, să se amestece şi chiar să exercite presiuni în bunul mers al procesului de producţie desfăşurat de monahi şi monahii. De aceea, de multe ori se înregistrau abuzuri în actul de subordonare al atelierelor monahale sau pur şi simplu la conducerea acestora era impus un funcţionar de stat, deci din afara mănăstirii respective, astfel încât Biserica nu mai avea nici un cuvânt de spus. De pildă, la Mănăstirea Cernica, din 102 călugări, doar 18 erau antrenaţi în ateliere, această situaţie datorându-se faptului că stareţul fusese refuzat în postul de preşedinte al cooperativei din mănăstire de către conducerea UCCOM. Ba mai mult, „pentru realizarea planului de stat“, UCCOM-ul a dispus înfiinţarea unei secţii de femei din comună care să funcţioneze chiar în interiorul mănăstirii. În alte situaţii, din cauza cererii tot mai mari de producţie din partea unităţilor cooperatiste centrale, s-au produs dezbinări între conducerea atelierelor monahale şi stareţi/stareţe, după cum s-a întâmplat la Mănăstirea Pasărea. De asemenea, potrivit unui documentar întocmit de Ministerul Cultelor, conducerea Bisericii era acuzată că nu a contribuit la constituirea acestor ateliere monahale în regim cooperatist, adică de a duce „muncă intensă de lămurire pentru determinarea călugărilor de a intra în cooperative“. Însă, faţă de aceste tensiuni provocate de ingerinţele reprezentanţilor statului, Patriarhul Justinian Marina va trece la aplicarea unor măsuri menite să păstreze autonomia Bisericii în relaţia cu regimul „democrat-popular“. (Va urma)