Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (XXIII)

Faţă de gestul Patriarhului Justinian de înfiinţare a Administraţiei Centrale a Atelierelor Mănăstireşti, într-o analiză făcută de lucrătorii Ministerului Cultelor se arăta că „asemenea tip de ateliere nu sunt conforme cu statutul Bisericii“. Mai mult, se considera că, „fără să ţină seama de sfatul Ministerului, patriarhul le-a pus ilegal în funcţiune, sfidând sau încercând să eludeze dispoziţiile legale (funcţionează fără un regulament aprobat de Minister, aşa cum cere Statutul, fără să aibă schemele de personal aprobate, utilizează mână de lucru din afara mănăstirilor, au sediul în afara mănăstirilor, plătesc salarii exagerate şi nejustificate unor persoane etc.)“.

Aşadar, a fost rândul ministerului să riposteze, prin împuterniciţii de culte care au sesizat organele de control financiar pentru blocarea conturilor bancare ale acestor ateliere mănăstireşti. Acolo unde s-au „descoperit abuzuri financiare“, a fost sesizată inclusiv Miliţia, iar cei vizaţi au fost arestaţi. Astfel, atelierele au fost închise, chiar dacă în unele cazuri Patriarhul Justinian a cerut amânarea acestei măsuri.

Totodată, pentru un control total asupra acestei componente monahale, în aprilie 1954 Ministerul Cultelor a făcut o evaluare a cooperativelor meşteşugăreşti, constatându-se că din cele 190 de mănăstiri şi schituri, există astfel de ateliere doar în 34 de aşezăminte, iar din totalul de 6.228 de vieţuitori, doar 1861 sunt antrenaţi în „procesul de producţie“, adică 30%. Potrivit aceluiaşi referat, procentul mic al lucrătorilor monahi se datora „atitudinii pasive pe care conducătorii mănăstirilor o arată faţă de cooperative“.

Potrivit aceluiaşi document, „conducerea bisericească, privind cu ochi răi amestecul UCCOM-ului în mănăstiri, manifestă pasivitate faţă de activitatea cooperatistă, sprijinind mai mult atelierele particulare şsubordonate ACAM-ului, nota ANPţ, care funcţionează uneori alături de cooperative în mănăstiri“.

În această situaţie, la nivelul Ministerului Cultelor s-a adus un set de propuneri: întocmirea unui recensământ al atelierelor monahale prin care să se cunoască chestiunea în cele mai mici detalii; aducerea tuturor atelierelor ACAM-ului în subordinea unităţilor cooperatiste de stat, iar acolo unde nu se va putea, să fie dizolvate; încadrarea tuturor monahilor în activitatea de producţie; o mai bună coordonare a unităţilor cooperatiste din mediul monahal de către „organele de teren ale Ministerului Cultelor“ şi organizarea de cantine în mănăstirile în care există ateliere meşteşugăreşti.

În urma aplicării măsurilor luate de Ministerul Cultelor, în anul 1956 atelierele ACAM au fost desfiinţate pe motiv că „nu aveau bază statutară“ şi „din pricina abuzurilor şi ilegalităţilor săvârşite de conducerea lor“, care „au dat mult de lucru Departamentului Cultelor şi organelor controlului de stat, iar altele au dat naştere unor procese încă în curs de judecată“. (Va urma)