Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XXXVI)

O altă piesă din planul de diminuare a fenomenului monahal românesc vizat de lucrătorii Departamentului Cultelor în a doua jumătate a anilor ‘50 a fost trimiterea circularei, în septembrie 1957, către împuterniciţii teritoriali pentru întocmirea unei situaţii centralizate privind date (numele şi prenumele, studiile, data de când ocupă funcţia) ale tuturor stareţilor/stareţelor, secretarilor, casierilor şi iconomilor mănăstirilor şi schiturilor din Patriarhia Română.

Totodată, orice refacere sau reînfiinţare a unui aşezământ monastic pentru Departamentul Cultelor se constituia într-o problemă faţă de care împuterniciţii teritoriali urmăreau în cele mai mici detalii, raportau în centrala din Bucureşti şi chiar luau măsuri pentru lichidarea oricărei iniţiative de acest gen. Un astfel de caz este cel al schitului de la Jercălăi, jud. Prahova, de lângă Urlaţi. În acest sens, la 16 aprilie 1956, Ion Bulău, împuternicitul raionului Cricov, informa: „În comuna Urlaţi, cartierul Jercălăi, raionul Cricov, Arhiepiscopia Bucureştilor, încă din anul trecut, a intrat în posesia unei gospodării viticole şi pentru întreţinerea acesteia a adus trei călugări care să administreze lucrările la vie, livadă şi terenul agricol. În ziua de 3 aprilie 1956, Episcopul Teoctist Botoşăneanu, împreună cu pr. Tacea Dumitru, protopopul raionului Cricov, au mers în cartierul Jercălăi la această proprietate a arhiepiscopiei, au mobilizat prin călugărul Casian Mihail pe toţi cetăţenii (circa 100 de familii) şi au hotărât să construiască o biserică în locul unor vechi dărâmături ale unei biserici. Episcopul Teoctist a arătat cetăţenilor că va aduce de la Bran, regiunea Stalin, o biserică de lemn (biserica reginei Maria). Imediat s-a şi trecut la lucru, cetăţenii în loc să se ocupe de lucrările din vii, livezi, însămânţări etc., care deja sunt întârziate, au fost mobilizaţi de Episcopul Teoctist Botoşăneanu, care foarte des vine în cartier, şi au dărâmat zidurile vechi, au săpat şanţurile pentru turnarea fundaţiei; maşinile de la arhiepiscopie cară pietriş, s-au adus de la Bran icoane, clopot şi urmează lemnăria bisericii etc.

Menţionăm că, aşa cum a arătat episcopul, aici vor să înfiinţeze un schit sau mănăstire de călugări. Arătăm, de asemenea, că de zeci de ani nu a existat biserică în acest cartier, care nu are mai mult de 100 de familii şi credincioşii merg la biserica din Urlaţi de care depind, fiind aproape.

Propunem ca, de urgenţă, un organ al ministerului să analizeze cu conducerea arhiepiscopiei această situaţie pentru a se lua măsurile ce se impun, întrucât nu este necesar nici un schit, nici mănăstire în localitatea de reşedinţă a raionului Cricov şi nici o nouă biserică pentru cartierul Jercălăi, care are deja în apropiere două biserici (Plavia şi Urlaţi).

Eu mă voi deplasa imediat în această localitate pentru a cunoaşte situaţia la faţa locului şi a lua legătura cu organele locale. Cerem ca să ni se răspundă ce atitudine să luăm faţă de această acţiune şi ce măsuri s-au luat la centru. După cum avem informaţii, s-au luat deja măsuri şi s-a desfăcut biserica de la Bran şi vor ca de Paşti să fie deja adusă şi încheiată în Urlaţi”.

Cu toate încercările funcţionarilor din Departamentul Cultelor de a împiedica reînfiinţarea vechiului Schit Cricov de lângă Urlaţi, la 8 noiembrie 1956, Episcopul Teoctist Botoşăneanu a sfinţit biserica de lemn de secol XVIII adusă de lângă castelul Bran, ce îi aparţinuse reginei Maria.
Asemenea s-a întâmplat în cazul Schitului Pahomie din apropierea oraşului vâlcean Horezu. Aşezământul monastic, prin locaşul de închinăciune construit în 1620, fusese risipit în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. În 1951, episcopul râmnicean Iosif Gafton a mutat aici trei călugări şi a purces la refacerea locaşului prin grija egumenului Schitului Pătrunsa din apropiere. La 30 septembrie 1956, schitul a fost resfinţit de către Episcopul Iosif, însă fără a avea autorizaţie de la Departamentul Cultelor. În consecinţă, la 7 ianuarie 1957, departamentul a cerut împuternicitului teritorial să cerceteze cazul, pe următoarele criterii: „când a fost înfiinţat Schitul Pahomie; prin ce hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe a fost deschis; câţi vieţuitori are; la ce distanţă se găseşte de satele învecinate şi de Schitul Pătrunsa; ce avere posedă; de cine este condus; dacă are recunoaştere legală de funcţionare”. În urma cercetărilor efectuate pe teren de către împuternicit, la 16 martie 1957, Direcţia studii din departament cerea acestuia „să ia legătura cu conducerea episcopiei din R. Vâlcea, atrăgându-i atenţia asupra funcţionării nelegale a acestui schit. Împuternicitul va arăta conducerii episcopiei că, potrivit art. 76 din statutul BOR şi art. 5 din regulamentul pentru organizarea vieţii monahale din cadrul acestei biserici, nu se pot întemeia mănăstiri şi schituri noi decât cu aprobarea Sinodului”. Totuşi, dosarul acestei probleme s-a încheiat prin recunoaşterea aşezământului monastic ca metoc al Schitului Pătrunsa. (Va urma)