„Nu este vârstă care să nu afle plăcere şi folos în Gazetă“

Spre deosebire de presa occidentală, primele ziare româneşti au apărut cu o oarecare întârziere. Totuşi, după repetate eşecuri, Ion Heliade-Rădulescu reuşeşte să scoată la Bucureşti, în martie 1829, prima gazetă românească. "Scopul lui Eliade era ca "vestitorul-de-obşte" - jurnalul - "cunoscut de neapărată trebuinţă în luminata Evropă" să poată ajunge în mâinile conaţionalilor săi, scris în limba românească, de unde, până atunci, vestirile acelea "le primeau numai în limbi străine"", după cum scrie ziarul "Adevărul" din 1929 relatând despre manifestările dedicate împlinirii a "100 de ani de presă românească".

În anul 1929, se sărbătoreau 100 de ani de presă românească, prilej cu care aveau loc manifestări culturale în care s-a discutat despre rolul presei.

Pe 31 martie, 1929, ziarul "Adevărul" publica articolul "Acum o sută de ani" unde se arată că "Lumea culturală românească, breasla "scrisului cotidian" cu deosebire, sărbătoreşte zilele acestea două centenare: al "Curierului Românesc" scos de Ion Heliade- Rădulescu şi cel al publicaţiei ieşene "Albina Românească" redactată de Gheorghe Asachi. Cu toate că apariţia celei de-a doua a avut loc cu vreun trimestru după scoaterea "Curierului"; dar "înştiinţările", foi volante pline de cuprins referitoare la ivirea amânduror gazetelor, s-au răspândit cam în aceeaşi vreme: pe la sfârşitul lui Mart şi începutul lui April 1829. (...) Ne-am propus din simpla transcriere a ştirilor aflătoare în primele gazete româneşti să dăm câteva "înfăţişări" - poate chiar inedite, pe alocuri, ale vremii".

Aşadar, "din înştiinţările Albinei cătră "evgheniştii boieri şi alţi iubitori de cetiri" şi cătră "toţi simpatrioţii" (...) Iată, în primul rând, o descriere a rolului presei, descriere foarte pitorească şi care, cu toate că centenară, nu s-a învechit câtuşi de puţin: "Sporiul acel vredinc de mirare la carele acum au ajuns ştiinţile, măestriile şi negoţul a răsărit în parte din asemene înpărtăşitoare mijloace, prin carile lăcuitorii dispărţiţi de munţi şi de mări să fac vecini, şi înprumutându-se cu rodul cercărilor îndămânează traiul însoţitoriu. Luătoriu aminte, cetitoriul gazetei, ca într-o oglindă, în ea vede înfăţoşate toate interesantele întâmplări de carile el însul atârnă, martor se face cruntelor bătălii, vede faptele, aude vorbele străluciţilor bărbaţi, să minunează de fenomenele firei, şi ca un călătoriu de pre rătunzimea pământului culege folositoare pilde şi învăţături"".

Despre "Centenarul "Curierului Românesc"" scrie, iar, "Adevărul" din 12 aprilie 1929. "Acum un an sâa prăznuit centenarul unei cărţi: "Gramatica românească" a lui I. Eliad. Sâa spus atunci - pe drept - că acea carte înfăţişează un moment al culturii româneşti. Un moment şi mai mare, în legătură tot cu activitatea lui Ion Heliade-Rădulescu îl prezintă apariţia Curierului Rumânesc a cărui prăznuire va avea loc astăzi".

Autorul articolului oferă o mostră din ziarul lansat în 1829: "Folosul Gazetei este de obşte şi de o potrivă pentru toată treapta de oameni: întrâînsa Politicul îşi pironeşte ascuţitele şi prevăzătoarele sale căutări şi se adâncează în gândirile şi combinările sale; aci liniştitul Literat şi Filosof adună şi pune în cumpănă faptele şi întâmplările lumii, îndrăzneţul şi neastâmpăratul răsboinic se desăvârşeşte întrâînsa povăţuindu-se din norocirile sau greşalele altor răsboinici; Băgătorul de seamă Neguţător dintr-însa îşi îndreptează mai cu îndrăzneală spiculaţiile sale; până când în sfârşit şi asudătorul plugar, şi el poate afla aceea ce înlesneşte ostenelile sale şi face să se umple câmpurile de îmbelşugătoarele sale roduri. Nu este nici o treaptă, nu este nici o vârstă care să nu afle plăcere şi folos întrââaceastă vrednică şi cuviincioasă cuvântării omului, adică în Gazetă".

Prumul ziar românesc şi-a propus să prezinte: ""1. O culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii, 2. Însemnări pentru creşterea şi sporirea Literaturii rumâneşti; 3. Înştiinţări pentru cele mai folositoare articole ale negoţului; 4. Cele din lăuntru şi slobode săvârşiri ale Statului nostru, precum judecăţi însemnate, sfaturi şi hotărâri ale Divanului pentru îmbunătăţirea Patriei; voinţi ale Divanului pentru publicarea vreunei pricini, scl 5. Vânzări şi mezaturi deosebite, şi în sfârşit multe însemnări folositoare, precum pentru curăţenia oraşelor, pentru păzirea sănătăţii, pentru depărtarea boalelor celor grele, scl, scl"".

"Aparatul receptor ne va permite să ascultăm, după alegere, ştirile cutărui sau cutărui ziar"

În timp ce ziariştii de pe plaiurile mioritice îşi îndreptau privirea spre trecut şi alcătuiau istorii ale presei autohtone, editorii americani priveau, inevitabil, spre viitor, unde încercau să creioneze un portret al presei şi ziarelor viitorului aşa cum ne arată un articol din ziarul "Universul" din 31 ianuarie 1940 intitulat "Ziarele viitorului".

"Cu prilejul unei adunări a editorilor de ziare americani sâau discutat posibilităţile ziarului viitorului. Unul din editori a fost de părere că un asemenea ziar va trebui să îşi împartă materialul în patru grupuri: 1) adevărul, 2) verosimilul, 3) anticipativul şi 4) neadevărul. În prima grupă ar intra ştirile sportive; în a doua, buletinele atmosferice, în a treia, comentariul filmelor ce vor rula şi în a patra, ştirile politice. Considerând această împărţire ca o simplă glumă, nu e mai puţin adevărat că cititorii fac de obicei ei singuri această distincţie; dar nu gruparea elementelor care vor alcătui un ziar interesează, ci mai ales modul cum va fi el servit cititorului. În această privinţă ştirile radiofonice sunt o introducere la "ziarul de informaţii" al viitorului. Întrâun viitor nu prea îndepărat, deci, vom avea în casă aparatul receptor care ne va permite, prin simpla apăsare a unor butoane, să ascultăm, după alegere, ştirile cutărui sau cutărui ziar. Am zis "să le ascultăm", dar vom putea să le şi "vedem" imprimate, cu sau fără fotografii, mulţumită televiziunii. Ceva mai mult, vom putea reciti, revedea sau reauzi ştirile oricând ne va plăcea, ele fiindu-ne puse la dispoziţie sub forma unor filme sonore. Până ce vom ajunge însă la această perfecţiune, ne vom mulţumi să aşteptăm în fiecare dimineaţă cele 8-10 pagini tipărite, spre a vedea "ce mai e nou"".