O biografie în documente a Cuviosului Ioan cel Străin - purtătorul rugăciunii isihaste

Cuviosul Ioan cel Străin este cunoscut în istoriografia bisericească românească recentă pentru participarea sa, imediat după al Doilea Război Mondial, la întâlnirile duhovniceşti care se ţineau la Mănăstirea Antim. A rămas în trecutul contemporan al Bisericii noastre pentru aducerea de la Mănăstirea Optina a binecuvântării pentru practicarea Rugăciunii inimii. Dar pe Ioan cel Străin îl putem cunoaşte mai bine prin cartea îngrijită de Gheorghe Vasilescu şi publicată de Editura Anastasia în 1999, cu titlul: „Cuviosul Ioan cel Străin - din arhiva Rugului Aprins“. Este o carte document despre cel care a marcat profund iniţiativa lui Sandu Tudor de întâlnire între intelectuali creştini şi clerici într-un spaţiu eminamente religios, precum Mănăstirea Antim, în scopul redescoperirii tradiţiei bisericeşti din spaţiul ortodox şi mai ales românesc. Dar până la cunoaşterea Rugului Aprins de la Antim, Ioan cel Străin întâmpinase ororile bolşevismului. Încă de tânăr, la 1904, caută liniştea sufletească la mănăstirile Lavra Pecerska şi Optina de lângă Moscova. În Rusia era o perioadă de mari frământări sociale, care anunţau schimbări importante, dar poate nu până la instalarea unui regim care să interzică Biserica. După satisfacerea stagiului militar, tânărul Ioan intră ca frate în Mănăstirea Optina, acolo unde exista o puternică tradiţie isihastă. Rugăciunea lui Iisus se rostea numai după o hirotesie, sub atenta iniţiere a unui duhovnic. Este mobilizat în Primul Război Mondial, pentru ca după 1917 să revină la mănăstirea sa de suflet. Între 1930 şi 1937 cunoaşte universul concentraţionar bolşevic. După eliberare este numit protoiereu şi duhovnic al eparhiotului de Rostov. În această funcţiune este găsit de trupele româno-germane în 1941. Dar contraofensiva sovietică din 1943 îl obligă ca împreună cu ierarhul său, arhiepiscopul Nicolae al Rostovului, să se retragă cu trupele germane. Ajuns în Transnistria, este ajutat de mitropolitul Visarion Puiu, conducătorul Misiunii bisericeşti româneşti. Ierarhul român intervine la autorităţile române şi la patriarhul Nicodim ca arhiepiscopul de Rostov cu duhovnicul Ioan şi suita sa să primească şedere în ţară. Aceştia sunt primiţi la Mănăstirea Cernica. Aici, în Duminica Rusaliilor din 1945, cuviosul Ioan este găsit de Sandu Tudor, Alexandru Mironescu şi Benedict Ghiuş. Sunt plăcut impresionaţi, după cum îl descriu: „El rostea Rugăciunea lui Iisus cu adevărat neîncetat. La el, chemarea Domnului coborâse din minte în inimă şi se ruga şi când vorbea, şi când mânca, şi când mergea. Rugăciunea pentru el era ca şi respiraţia. Şi în somn se ruga“. Cei trei căutători ai tradiţiei bisericeşti îi solicită duhovnicului rus să-i cerceteze la întâlnirile de la Antim şi să le dea binecuvântarea pentru practicarea rugăciunii isihaste. Cuviosul acceptă cu bucurie duhovnicească, propunând ca în timpul conferinţelor să se vorbească şi despre tradiţia isihastă rusă. Merge la Antim, în fiecare duminică participând la conferinţele care reuneau intelectuali şi clerici, studenţi şi mulţi interesaţi de izvorul înţelepciunii ortodoxe. Însă participarea Cuviosului Ioan a fost de scurtă durată. Ocupanţii ruşi îşi repatriau cetăţenii. La 4 octombrie 1946 este reţinut şi predat autorităţilor sovietice. Este acuzat că, prin participarea la conferinţele Antimului, ar fi făcut „agitaţie unei grupări antisovietice, organizaţie subversivă de oameni bogaţi şi învăţaţi îndreptată împotriva curentului sovietic“. Cu toate încercările patriarhului Nicodim de a-l salva, Ioan cel Străin este judecat de un tribunal sovietic şi condamnat la 10 ani muncă silnică. Într-o scrisoare din ianuarie 1947, duhovnicul rus dispune ca lucrurile sale, în special cele liturgice, să fie preluate de părintele Sofian Boghiu sau de Sandu Tudor, pentru a fi date cerşetorilor şi unor biserici spre pomenirea sa. Solicită prietenilor săi români îmbrăcăminte de iarnă şi ajutor cu rugăciuni, pentru că îl ajută „atât cele de acasă, cât şi cele de la biserică, dar mai ales milostenia“. Aceasta este ultima consemnare despre Cuviosul Ioan cel Străin. I se pierde urma, după ce este întemniţat la Odesa. Aceasta este povestea pe scurt a celui care a fost Ion cel Străin pentru membrii Rugului Aprins de la Antim şi pe care o găsim în cartea pe care o semnalăm.  Acest demers poate ar trebui republicat, cu eventuale adăugiri, deoarece reprezintă o sămânţă din ceea ce este trecutul recent al Bisericii noastre.