O carte a Sfântului Cuvios Ioan Iacob în Biblioteca Securităţii

De curând, în Biblioteca fostei Securităţi, aflată în Arhiva CNSAS, sub cota FB 4925/2 vol., am descoperit o carte mai puţin întâlnită în bibliotecile din România, dar cunoscută în mediul teologic românesc. Este vorba de o lucrare postumă a Sfântului Ioan Iacob din pustiul Hozevei, Ţara Sfântă, apărută în limba română, la Ierusalim, în două tomuri (tom 1, 159 p. şi tom 2, 88 p.), în anii 1968‑1970. Titlul complet al lucrării este: Hrană duhovnicească. Carte cu cele mai minunate şi umilincioase cugetări care sue pe om cu sufletul la cer, scrisă în versuri de Ieroschimonahul Ioan Iacob, care a sihăstrit la Schitul Sfintei Ana din Mânăstirea Hozeva, în pustiul Iordanului. Îngrijitorul ediţiei este însuşi ucenicul autorului, „Monahul Ioanichie şPârâialăţ”. Cartea a fost tipărită, conform foii de titlu, „cu aprobarea şi binecuvântarea Preafericitului Părintelui nostru şi Patriarh al Ierusalimului D. D. Benedict I”, ambele volume fiind însoţite de un prolog semnat la 25 noiembrie 1963 de Arhiepiscopul de Kiriacopoleos, Aristovul, care aduce în atenţie câteva referinţe biografice ale Sfântului Ioan. Rezultă că volumele erau pregătite de ucenicul Sfântului Ioan la doar trei ani de la trecerea la cele veşnice, după cum însuşi monahul Ioanichie spune în prefaţa celui de‑al doilea tom: „În vara anului 1968, cu multe greutăţi, am reuşit a tipări o parte din scrierile Cuviosului Părinte Ioan Ieroschimonahul. Şi pe cât s‑a putut, am împărţit aceste cărţi pe la fraţii noştri români din străinătate, unde sunt foarte puţini care mai ştiu româneşte. Cu ajutorul cel trimes din partea celor mai buni creştini care au răspuns fiecare cu ce i‑au lăsat inima, m‑am grăbit să dau la lumina tiparului puţine după cât mă ajută puterile materiale”.

Ce conţin aceste două volume ne spune chiar ucenicul sfântului, monahul Ioanichie, în aceeaşi prefaţă: „Cele scrise în carte sunt cele mai adânci Taine descoperite de Îngerul Domnului la Sfinţii cei din vechime. Şi altele din practica vieţii lor, care, fiind luminaţi de Duhul Sfânt, le‑a scris pentru mântuirea noastră. Părintele Ioan, cunoscând bine limba greacă şi cetind cărţile Sfinţilor Părinţi pentru mântuirea sufletului, s‑a sârguit să traducă şi în româneşte câteva care sunt mai principale, pentru a le şti toţi creştinii mireni şi monahi care doresc să‑şi mântuiască sufletul”. Prefaţa este semnată de monahul Ioanichie, din Schitul Sfintei Ana, Mănăstirea Hozeva, la 8 februarie 1970. De asemenea, primul volum conţine fotografii cu Sfântul Ioan Iacob, unele chiar importante din punct de vedere istoric, precum cea cu ieromonahul Victorin Ursache (viitor eparhiot al românilor din America) pe malul Iordanului (p. 104), cea cu ucenicul său, monahul Ioanichie la Schitul Românesc de la Iordan (p. 106) sau cu ucenicul său la peştera „unde s‑a nevoit şi unde s‑au scris aceste poezii” (p. 122).

Practic, lucrarea este o culegere de texte patristice, cugetări şi poezii mistice ale Sfântului Ioan Iacob scrise în timpul vieţuirii sale isihaste. Primul volum începe cu o îndrumare „pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi”, arătând că cele strânse de el „pot folosi şi la alte persoane, care nu prea au vreme să deschidă cărţile şi poate nu au nici la îndemână cărţile potrivite”, într‑o vreme când „toată lumea este grăbită şi cărţile cele groase ale Sfinţilor Părinţi stau uitate şi rar cine le mai citeşte, ş…ţ încât lucrul cel duhovnicesc şi mai ales citirea cărţilor sfinte nu prea au loc în viaţa creştinilor de azi” (p. 7). Volumul mai conţine scrieri ale Sfântului Vasile cel Mare despre chipul monahicesc, darul călugăriei, versuri cu titluri, precum „Paza sufletului”, „Dorul bunicii”, „Semnul Sfintei Cruci”, „Când pierdem rostul (robiţi de «humă»”. Unele sunt datate cu menţiuni la diferite momente biografice, precum: „în amintirea bunicii mele care se cheamă Maria”, la 22 iulie 1955 (p. 31); „Bântuielile unui «novice», de la mănăstirea Neamţu, 1933”; „Către Sfântul Teodosie, alte stihuri cu acelaşi cuprins, dar potrivite pe glas. 3”, „scrise în amintirea vindecării mele de boala dizenteriei cu darul Sfântului Teodosie când m‑am închinat la Sfintele Moaşte, 11 ianuarie 1944 la Sf. Sava, Ieroschimonahul Ioan Iacob” (p. 62); „la sfârşitul meu”, „scrisă la Schitul Sfânta Ana Hozeva în momentele grelei încercări ale boalei, 1955, Ieroschimonahul Ioan Iacob” (p. 102); „Flori de la Iordan”, „scrisă de smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob, fost egumen la Schitul Românesc de la Iordan, 1948” (p. 106); „Singura mângâiere românească”, „Însemnare, 12 septembrie 1953. ş…ţ Aceste stihuri le‑a scris când era bolnav în spitalul german din muntele Eleon şi de acolo privea lunca Iordanului şi Schitul Românesc cu multă durere, ştiind că l‑a părăsit totdeauna şi rămăsesem numai eu singur şi bolnav un an întreg, Ioanichie monahul” (p. 108); „Cetatea de granit din Valea scăpării Hozeva”, „noiembrie 1952” (p. 120) sau „Vântul pustiirei (urgia cerească)”, „impresii pe cea din urmă poezie scrisă de Părintele Ioan la 15 iulie 1960” (p. 153).

După 1990, cartea a fost tipărită în mai multe ediţii. În 1999, la Ierusalim a apărut sub titlul Sfântul Ioan Iacob Românul, Din Ierihon către Sion, adică din lume la cele din înălţime. Pilde, cugetări, imnuri în versuri şi scrieri duhovniceşti, 673 p. În 2010, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a apărut în alte două ediţii. Prima are titlul Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ‑Hozevitul, Viaţă, Poezie, învăţătură, 355 p. cu anexe fotografice şi facsimile din însemnările sfântului, însoţită de meditaţii ale unor preoţi privind viaţa şi activitatea acestui cuvios român de la Locurile Sfinte. A doua ediție este volumul Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ‑Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine… Opere complete, 774 p., cu însemnări inedite ale sfântului, fotografii şi facsimile.

Menţionăm că volumele asupra cărora ne‑am oprit le‑am mai găsit în două exemplare la Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Prima este intrată în fondul bibliotecii în anul 1980, iar al doilea exemplar provine din 2003, din biblioteca personală a părintelui Sofian Boghiu, cunoscut vieţuitor al Mănăstirii Antim. Interesant este faptul că data intrării primelor exemplare în biblioteca de la Antim este anul 1980, care coincide cu descoperirea miraculoasă a moaştelor cuviosului român în peştera în care vieţuise în ultima parte a vieţii pământeşti. Nu la fel ne putem pronunţa în cazul exemplarelor provenite din biblioteca Securităţii. Deocamdată, nu ne putem exprima asupra a ceea ce a determinat Securitatea să se intereseze de lucrarea duhovnicească a Cuviosului Ioan Iacob. Putem însă încadra interesul Securităţii în viziunea pe care o manifesta în scopul promovării valorilor româneşti de peste hotare, mai ales în lumea ortodoxă (Locurile Sfinte din Asia, Africa şi Muntele ­Athos), acolo unde concurenţa se ducea inclusiv cu reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe din Uniunea Sovietică şi Iugoslavia.

Totodată, remarcăm abundenţa materialelor din presa bisericească românească, deci trecute de cenzura comunistă, apărute mai ales după 1980, despre Cuviosul Ioan Iacob, chiar dacă uneori i se atribuia titlul de „sfânt”. Altfel spus, interesul firesc al Bisericii Ortodoxe Române faţă de „cazul Ioan Iacob Hozevitul” era permis de către autorităţile comuniste atâta vreme cât se promovau valori româneşti peste hotare.

Interesant este faptul că Biserica Ortodoxă Română chiar şi‑a dorit canonizarea acestui cuvios, după cum existau voci inclusiv în Patriarhia Ierusalimului, act care însă nu a fost săvârşit din cauza interdicţiei manifestate de autorităţile române. Practic, dosarul de canonizare era pregătit încă din 1987, dar canonizarea s‑a produs în 1992.