O carte dedicată bunului chiriarh Antim Nica al Dunării de Jos

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian Crăciun al Dunării de Jos, părintele Eugen Drăgoi publica în anul 2008, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, un volum dedicat vieţii şi activităţii celui ce-a fost în ultima parte existenţei pământeşti arhiepiscopul Antim Nica. Demersul a fost necesar, deoarece poate prea puţin era cunoscut unul dintre înaintaşii chiriarhului de astăzi de la gurile Dunării. Antim Nica a fost un slujitor în vremuri tulburi pentru Biserica noastră, într-o perioadă în care interbelicul românesc părea să rânduiască societatea românească după evenimentul istoric de la 1 decembrie 1918. Antim Nica era originar din Basarabia, urmând studiile seminariale şi universitare la Chişinău. Aici se formează ca slujitor într-un for de învăţământ abia constituit şi într-un mediu care cunoştea frământările influenţei bolşevice. Să ne amintim că, în această perioadă, profesorul Petre Constantinescu-Iaşi este arestat şi judecat pentru activitate bolşevică, într-un proces în care teologi de prestigiu, precum Ion Gh. Savin, combăteau comunismul. Tânărul Alexandru Nica rămâne neutru faţă de acest tumult, deoarece dorea să urmeze studiile teologice în străinătate. Avea gânduri mari, de a lucra cât mai mult pentru misiunea Bisericii, într-o perioadă în care provocările eclesiologice şi geopolitice întrevedeau o Europă cu schimbări. Se vorbea de mişcarea ecumenică, relaţiile dintre catolici-ortodocşi-anglicani, de un misionarism creştin într-o Rusie eliberată de bolşevism, de o redescoperire şi o reaşezare a creştinismului în Orient în raport cu Islamul şi chiar de o ofensivă a Bisericii creştine în Extremul Orient. Astfel de gânduri avea tânărul Nica atunci când studia la Strassbourg sau la Beirut. Este tot mai preocupat de misionarismul creştin, înfiinţând la Chişinău o societate misionară. Este apreciat de numeroşi profesori şi vlădici atât pentru preocupările sale, cât mai ales pentru cele publicate. Scrie despre Ortodoxia franceză şi creştinismul din Siria, Liban şi Palestina, dar mai ales în revista „Misionarul” de la Chişinău. Recomandat de profesorul Gala Galaction, în 1935, mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei îl tunde în monahism la mănăstirea Curchi, judeţul Orhei, ajungând astfel alături de bunii săi prieteni de studii şi preocupări misionare: Benedict Ghiuş, Nicodim Ioniţă, Ioil Babaca şi Varlaam Chiriţă. Înţelege perioada schimbărilor politice şi sociale din Europa faţă de care Biserica nu poate rămâne indiferentă. Este hirotonit ieromonah, apoi arhimandrit, devenind unul dintre clericii de vază ai Basarabiei. Se ataşează de episcopul cărturar Tit Simedrea, receptiv la problemele vremii. Astfel, Antim Nica scrie tot mai mult despre problemele monahismului din Basarabia, ridicând semne de întrebare şi venind cu soluţii. Bunăoară, în perioada guvernării legionare, atunci când se anunţau reforme în Biserică, alături de Benedict Ghiuş şi Ioil Babaca, publică un program de reformare a monahismului. Nu se aplică, dar rămâne un document, care mai apoi, paradoxal, este aplicat în perioada comunistă, de către patriarhul Justinian Marina. În vremea războiului merge în misionarism în Transnistria. Este unul dintre stâlpii activităţii bisericeşti de peste Nistru. Tocmai această secvenţă îi este reproşată de politicienii veniţi în 1944 cu ordin de la Moscova. Salvarea o găseşte la Petre Constatinescu-Iaşi, fostul său profesor de la Chişinău. Apoi, cel care l-a susţinut şi l-a ţinut aproape a fost patriarhul Justinian. Întâistătătorul român l-a avut vicar, pentru ca mai apoi să-i încredinţeze scaunul de la Galaţi. L-a ocupat cu aceeaşi demnitate pe care a purtat-o întotdeauna. Despre toate acestea găsim în cartea alcătuită cu multă rigoare ştiinţifică şi bine documentată de către părintele Eugen Drăgoi.