O carte despre biserica românească de la Paris

De puţin timp a fost finalizată restaurarea bisericii româneşti din Cartierul Latin al Parisului, cunoscută drept catedrala Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Lăcaşul şi anexele au vechime importantă pentru istoria capitalei franceze, datând din 1374, an în care Cuviosul Nicodim ridica Mănăstirea Vodiţa de pe malul Dunării. Astfel, vechimea şi importanţa pe care o are între bisericile mitropoliei noastre de la Paris conferă lăcaşului o atenţie deosebită, mai ales că în perioada comunistă, în circumstanţele politice bine cunoscute, a fost ruptă de Biserica-mamă. Iată că, astăzi, biserica românească de pe strada Jean de Beauvais, la două minute de Sorbona, îşi înalţă frumuseţea în oraşul luminilor şi respiră pentru credincioşii români aflători în vestul Europei. Despre catedrala românească de la Paris s-a scris mult şi poate că nu destul. Informaţii cuprinzătoare despre aceasta aflăm în cartea arhiereului Veniamin Pocitan, „Lâéglise orthodoxe roumaine de Paris”, tipărită la Bucureşti, în 1937. La prima vedere s-ar părea că broşura (74 p.) ar fi numai un mijloc de prezentare. Însă autorul tratează subiectul în mod academic, aducând în atenţia cititorului multe informaţii, pe care le prezintă în trei capitole: 1) Relaţiile franco-române, pornind de la utilizarea limbii franceze de către familiile boiereşti române, la studenţii români la Paris şi societatea înfiinţată de aceştia; 2) Biserica Ortodoxă Română din Paris de la zidire, funcţionare, achiziţionarea şi amenajarea pentru cultul ortodox de către statul român, apoi personalul eclesiastic; şi 3) Rolul Bisericii de la Paris. De asemenea, cartea conţine o serie de fotografii cu interiorul şi exteriorul bisericii în anul 1937, cu slujitorii, diaconii şi cântăreţii, planul bisericii, obiecte de cult, tezaurul bisericii etc. Prezentând trecutul acestei biserici, arhiereul Veniamin arată că necesitatea unui lăcaş de cult pentru românii veniţi la studii la Paris se manifesta încă de la începutul secolului al XIX-lea. Iar această necesitate s-a conturat tot mai mult după înfiinţarea Societăţii studenţilor români de la Paris. De altfel, aceşti tineri dominaţi de ideile revoluţionare şi de patriotism, într-o perioadă când se cerea formarea unui stat român, au fost cei care, îndrumaţi de arhimandritul Iosafat Snagoveanu, au amenajat prima capelă românească din Paris, în 1853, într-un apartament de pe rue Racine 22. Capela a funcţionat în acest imobil până la achiziţionarea de către statul român, în anul 1882, a bisericii, fostă dominicană, de pe strada Jean de Beauvais. Noul lăcaş, de dimensiuni mult mai mari, acoperea necesităţile religioase ale numeroşilor studenţi români care studiau în apropiere. Biserica a fost amenajată pentru cultul ortodox şi sfinţită la 31 mai 1892 de către episcopul Inocenţiu Ploeşteanul, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezenţa ambasadorului român la Paris, Nicolae Creţulescu, a numeroşi demnitari şi credincioşi. În acest aşezământ de spiritualitate şi cultură românească din inima Parisului au slujit figuri preoţeşti importante, precum Partenie Clinceni, fost superior la biserica românească de la Leipzig, viitor mitropolit, însuşi autorul cărţii la care facem referire, profesorii de teologie Vasile Radu sau Ion D. Petrescu, arhimandriţii Eugen Laiu şi Teofil Ionescu, viitori episcopi români. Încheiem scurta noastră prezentare prin a arăta, aşa cum subliniază arhiereul Veniamin Pocitan, că biserica românească de pe strada Jean de Beauvais din Paris reprezintă o vatră în care flacăra Ortodoxiei româneşti şi dragostea de patrie pulsează neîncetat între românii aflători în capitala franceză.