O carte despre problemele monahismului românesc interbelic

De la întemeierea sa în spaţiul românesc şi până în zilele noastre monahismul a cunoscut creştere şi decădere, duhovnici aleşi şi perioade aproape lipsite de astfel de slujitori, dar mai ales provocări venite dinspre regimuri politice care căutau să-l controleze şi să-l manipuleze în interese meschine. Revoluţia de la 1848, apoi perioada domniei lui Cuza au fost factorii determinanţi pentru o trimitere a monahismului într-o marginalizare în raport cu societatea românească modernă. Faţă de această situaţie, mulţi teologi români au luat poziţie, fie printr-o reglementare în acord cu canoanele Bisericii Ortodoxe, fie prin aducerea unor soluţii viabile pentru reînvierea monahismului de odinioară. Un astfel de demers este cel al arhiereului Efrem Enăcescu, după 1938 vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, din ianuarie 1944 mitropolit al Basarabiei, apoi, după câteva luni, rămas fără scaunul eparhial, care ajunsese sub stăpânirea sovietică. În cartea sa, "Privire generală asupra monahismului creştin" (apărută în ediţia a doua la Mitropolia Olteniei), arhiereul român face o prezentare de ansamblu asupra originii monahismului, a răspândirii acestuia în Orient, apoi în Occident, apoi o analiză a monahismului din toate entităţile ortodoxe existente în perioada interbelică (data redactării cărţii), pentru ca astfel să ajungă la spaţiul românesc. Autorul descrie starea monahismului în vremea lui Mihai Viteazul, în Muntenia, şi a lui Miron Barnovschi, în Moldova, arată importanţa curentului paisian pentru renaşterea monahismului din spaţiul românesc, pentru a ajunge la epoca modernă. Arhiereul Efrem creionează încercările la care a fost supus monahismul în această perioadă şi iniţiativele de reglementare a vieţii monahiceşti din Principatele Unite. Nu face o analiză critică, ci numai prezintă cadrul legal în care s-a aflat monahismul în epoca modernă. Apoi, perioada interbelică românească, în viziunea autorului, este una "în care se cere monahismului o participare mai activă la viaţa Bisericii". Aşa se motivează gestul episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, eparhia din care provenea tânărul Efrem Enăcescu, pentru o revigorare a monahismului. Autorul volumului reproduce textul discursului episcopului Vartolomeu ţinut la 7 decembrie 1927 la sinaxa stareţilor din Eparhia Râmnicului, în care printre altele vorbea de: "dezvăluirea faptică a dragostei şi a milei creştine", înfiinţarea de aziluri, "ateliere de tot felul", contribuţii băneşti la acţiunile filantropice, misionarism social, îndeletniciri şi directive pe care eparhiotul râmnicean le considera obligatorii. În această direcţie, arhiereul Efrem face o analiză asupra foloaselor monahismului creştin, cu privire asupra spaţiului oriental, dar şi a celui occidental, pentru ca mai apoi să redescopere orânduirea canonică a monahismului, deci în lumina canoanelor ortodoxe şi a celor apusene. Volumul se încheie cu regulamentele privind vieţuirea monahală de obşte şi a funcţionării eforiei mănăstirilor din Oltenia. În final, volumul conţine un apendice despre "diferitele temperamente şi influenţa lor asupra caracterului", o interesantă privire a profilului psihologic cu avantajele şi dezavantajele pentru vieţuirea de mănăstire.