O cronică despre trecutul bisericesc românesc recent

Poate de multe ori întâlnim diverse abordări ale trecutului bisericesc românesc recent cu sumare documentări la sursele istorice şi preluări de idei sau pasaje din alte lucrări, lipsind aceste demersuri ştiinţifice de noutate şi originalitate. Astăzi, când poate sursele istorice sunt mai accesibile ca oricând, de multe ori asistăm la simple abordări de suprafaţă, care nu aduc vreo contribuţie importantă la cunoaşterea trecutului bisericesc românesc recent. În această direcţie, o importantă sursă istorică, poate prea ignorată de cei interesaţi de cunoaşterea trecutului românesc, este jurnalul teologului Dudu Velicu, fost secretar al patriarhului Miron Cristea. El ocupase această funcţie ca absolvent al Seminarului "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti şi al Facultăţii de Teologie din Varşovia, apoi ca bursier în vederea obţinerii doctoratului la Facultatea de Teologie din Strasbourg. După decesul întâiului patriarh român, a fost director al Cancelariei Mitropoliei Moldovei, şef de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri în vremea guvernării antonesciene, iar din 1945 funcţionar la Ministerul Cultelor. Deoarece făcuse parte din cadrele Serviciului Special de Informaţii, după 1951, pentru o scurtă perioadă de timp, a executat o pedeapsă la Penitenciarul Făgăraş, apoi un domiciliu obligatoriu în Bărăgan. După eliberare, a fost primit de patriarhul Justinian, care l-a numit inspector în cadrul Serviciului Relaţii Externe din Administraţia patriarhală, cu însărcinarea de a se ocupa de relaţiile cu Bisericile Ortodoxe slave.

Jurnalul lui Dudu Velicu a fost publicat între 2004-2005, sub îngrijirea istoricului Alina Pavelescu, de la Arhivele Naţionale ale României, cu titlul "Biserica Ortodoxă în anii regimului comunist. Însemnări zilnice", în două volume, pentru perioada 1945-1947, respectiv 1948-1959. Acest izvor istoric redă o veritabilă frescă despre mediul bisericesc bucureştean de la instalarea regimului comunist în România, consolidarea sa şi impactul pe care l-a avut asupra lumii clericale româneşti. Uneori, Dudu Velicu îşi manifestă un subiectivism prea agresiv, a se vedea portretizarea patriarhului Nicodim şi a apropiaţilor săi, preia din zvonistica vremii, relatează diverse episoade cu iz politic, ilustrează relaţia dintre Ministerul Cultelor şi Biserica Ortodoxă Română, însă de cele mai multe ori conturează comportamentele politicului la adresa factorului bisericesc, prin ingerinţe sau cooptarea clericilor în acţiunile iniţiate de regimul comunist, pe alocuri fiind extrem de savuros.

De aceea, însemnările lui Dudu Velicu le considerăm fundamentale pentru înţelegerea contextului bisericesc şi, de ce nu, chiar şi al celui politic în raport cu factorul religios. Lectura jurnalului fostului secretar patriarhal introduce cititorul în atmosfera vremii, îl aduce în tumultul unei perioade de aşezări politice de sorginte străină şi de încercări ale bisericescului de a se adapta la un sistem care începea să se înfiripe şi urma să producă tot mai multe lovituri la adresa vieţii spirituale din România. Dincolo de subiectivismul evident într-un astfel de izvor istoric, jurnalul lui Dudu Velicu trebuie filtrat cu ajutorul documentelor de arhivă, demers care ne ajută fundamental la înţelegerea unei perioade mai puţin cunoscută pentru istoria Bisericii noastre.