O frescă confesională din Transilvania stăpânirii dualiste

În multe rânduri la rubrica noastră am semnalat necesitatea cercetării şi înţelegerii trecutului bisericesc din România ultimului secol. Avem o istorie religioasă bogată, dar pe care o cunoaştem poate prea puţin, iar uneori o prezentăm fie tendenţios, fie eronat. Avem nevoie de cercetare academică şi de izvoare istorice care să ne contureze realităţile confesionale într-un mod obiectiv, pentru că numai aşa putem găsi soluţii la problemele confesionale pe care le întâmpinăm. Un astfel de demers este materializat prin cartea semnată de Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfinţitul Macarie Drăgoi, cu titlul „Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe“, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, în anul 2011. În cele 465 de pagini, autorul abordează această temă pe patru mari coordonate: „Biserică şi naţiune: ortodocşi şi uniţi în a doua jumătate a sec. al XIX-lea“; „Biserica românească şi existenţa şcolilor confesionale“; „Aspecte privind relaţiile interconfesionale“ şi „Biserica românească şi societatea transilvăneană“. Episcopul Macarie a cercetat în filialele judeţene ale Arhivelor Naţionale de la Alba, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, dar şi în cele confesionale de la Mitropolia din Sibiu şi Parohia „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului, alături de numeroase izvoare istorice editate şi alte publicaţii de profil. Deşi este înalt slujitor ortodox, autorul abordează problematica confesională a Transilvaniei din timpul stăpânirii dualiste, atât din perspectivă ortodoxă, cât şi din cea greco-catolică, chiar şi în raport cu statul. Cercetătorul a căutat să prezinte faptele şi să le interpreteze într-o manieră obiectivă şi riguroasă, în lumina surselor arhivistice şi a ultimelor cercetări. Alături de o sinteză sobră şi cuprinzătoare în informaţie istorică, volumul mai conţine un indice de localităţi, o anexă documentară cu izvoare inedite şi un rezumat în limba engleză. Din lectura cărţii ne-au atras atenţia anumite subiecte, deosebit de interesante şi al căror cunoaştere ne ajută să înţelegem tabloul biconfesional românesc din Transilvania din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precum: şcolile confesionale, căsătoriile mixte „trecerile confesionale“ sau pregătirea slujitorilor. De pildă, un aspect interesant este legat de şcolile confesionale, iar acolo unde biconfesionalismul era prezent şi situaţia materială a comunităţii precară, atunci instituţia de învăţământ devenea mixtă, în care atât ortodocşii, cât şi greco-catolicii participau la administrare şi susţinere, chiar şi la construirea clădirii. Inevitabil apăreau şi situaţiile conflictuale generate fie de prozelitismul uneia dintre confesiuni, fie de încercările unei Biserici de a se impune în actul decizional. Dar, putem remarca faptul că interesul naţional românesc de multe ori îşi spunea cuvântul, în faţa autorităţilor statului. Un alt capitol interesant este legat de apartenenţa românilor la o confesiune sau alta. Autorul arată că până la 1848 statul austriac a dus o politică de favorizare a Bisericii Greco-Catolice, ajutând-o atât în chestiunea „trecerilor confesionale“, cât şi prin modul de atribuire a bisericilor şi a caselor parohiale. După revoluţia paşoptistă, atunci când în Transilvania a apărut o entitate ortodoxă românească recunoscută de Viena, confesiunea ortodoxă a început să se consolideze şi să reprezinte chiar un important partener de dialog, mai ales cu statul. „Trecerile confesionale“ au fost reglementate prin diferite legi, unele chiar cu prevederi complicate, dar necesare pentru a preveni prozelitismul, de cele mai multe ori venit dinspre reprezentanţii greco-catolicismului. Şi nu puţine erau episoadele în care disputele confesionale între români trebuiau mediate chiar de către stat. Dispute se înregistrau la alegerea unui preot într-o comunitate, cum a fost la Apahida (1876-1887), când dintr-o concurenţă între doi candidaţi ortodocşi, cu acuze grave de ambele părţi şi gestionată de către centrul eparhial de la Sibiu cu prea multă prudenţă, să se ajungă ca unul dintre aceştia să fie primit în Biserica unită cu titluri şi avantaje materiale. Un aspect asemănător este legat de căsătoriile mixte, uneori, pentru aplanarea disputelor, necesitând implicarea statului. Iar dacă ortodocşii nu percepeau o taxă aşa cum procedau greco-catolicii la cununia religioasă, atunci mulţi acceptau ca slujba să fie oficiată de un preot ortodox. Aceasta a durat până când Biserica greco-catolică a introdus obligativitatea ca mirele ortodox să-şi dea acordul, înaintea cununiei, ca pruncii să fie botezaţi şi educaţi în religia catolică. Acestea sunt numai câteva secvenţe din cartea Episcopului Macarie Drăgoi, un demers ştiinţific necesar pentru a înţelege din trecutul religios al poporului român.