O istorie a învăţământului teologic arădean

Biserica noastră are un trecut educaţional bogat, poate prea puţin cunoscut în lumina documentelor istorice şi într-o sinteză care să ofere un tablou cvasicomplet. S-a scris despre învăţământul teologic poate mai puţin din perspectiva documentară şi ca rodul unor iniţiative locale. Este nevoie de o creionare a învăţământului teologic românesc în contextul istoric, care în sec. al XX-lea pe alocuri a fost extrem de tumultuos, şi în comparaţie cu celelalte medii educaţionale ortodoxe, dar şi occidentale. Într-o astfel de perspectivă, părintele Mihai Săsăujan a alcătuit lucrarea cu titlul „Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică. Contribuţii la istoria învăţământului teologic românesc“, apărută la Editura Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, în anul 2004, 382 de pagini cu anexe fotografice. Volumul are un conţinut istoric bogat, cu o documentare serioasă şi obiectivă mai ales în arhiva Eparhiei Aradului, dar şi în cea de la Sibiu, în periodicele bisericeşti şi numeroasele lucrări interbelice apărute pe acest subiect. Lucrarea este structurată pe cinci capitole mari: încercări de reorganizare a învăţământului teologic venite dinspre personalităţi ale Bisericii în perioada interbelică şi în condiţiile oferite de statul român; profesorii teologi cu lucrările publicate, materiile de învăţământ predate în anii 1922-1948, biblioteca şi discursurile ţinute de corpul profesoral din Transilvania la conferinţa ţinută în 1935 la Sibiu; studenţii teologi cu modalităţile de înscriere la academie, întreţinerea lor în timpul studiilor, programul de ordine internă, dar mai ales formarea teologică, cultural-misionară şi duhovnicească a lor; capitolul IV este dedicat edificiului de învăţământ arădean, cu investiţiile materiale, inventar, proiecte de buget, destinaţiile fortuite şi spaţiul cursurilor teologice; ultimul capitol reflectă învăţământul teologic arădean în contextul instalării regimului comunist în România, o temă, credem noi, abordată pentru prima dată la nivel documentar. Autorul insistă, poate mai mult decât trebuia, însă din dorinţa de a scoate la lumină cât mai multe documente de arhivă, asupra poziţiei Bisericii faţă de comunism, atât în interbelic, cât şi în postbelic. Ţinem să remarcăm subcapitolul dedicat, am spune azi, condamnării comunismului, în pastorala ierarhilor ardeleni din 22 septembrie 1936. În fapt, era vorba de enunţarea unor principii pentru combaterea comunismului, ca ideologie distructivă la adresa vieţii bisericeşti, subiect abordat şi de noi în studiul introductiv de la volumul dedicat martirilor perioadei comuniste, publicat de Patriarhia Română în anul 2007. De asemenea, în demersul său, Mihai Săsăujan abordează contextul în care Biserica a parcurs traseul restabilirii relaţiilor cu Patriarhia Moscovei în anii 1944-1945, după acumularea unor antecedente, precum Misiunea bisericească din Transnistria sau discursul anticomunist interbelic. Toate acestea au condus inevitabil la interzicerea unor drepturi ale Bisericii, instituirea cenzurii şi desfiinţarea unor publicaţii. În aceste condiţii, Biserica a trebuit să răspundă la noile provocări venite dinspre mediul politic comunist, să găsească strategii de supravieţuire, chiar şi atunci când Academia teologică din Arad era desfiinţată în nefastul an 1948. În acest sens, la sfârşitul volumului găsim mai multe documente de arhivă, precum proiecte de lege şi legi de stat pentru reorganizarea învăţământului teologic între anii 1923-1948 sau al regulamentului pentru Academia teologică din Arad întocmit în anul 1946. În concluzie, părintele Mihai Săsăujan ne propune o lectură bine documentată, atent alcătuită, dinamică, cu informaţii bogate şi necesare pentru a înţelege şi a cunoaşte organizarea şi funcţionarea învăţământului teologic arădean în contextul general, cu realizările şi neajunsurile pe care le-a cunoscut.