O istorie religioasă a aromânilor (VI)

Pentru facilitarea înfiinţării de şcoli şi biserici în zonele locuite de români din Peninsula Balcanică, în 1860, la Bucureşti, şi la iniţiativa unor aromâni stabiliţi la nord de Dunăre se înfiinţa un Comitet Macedo-Român. Ulterior, după Războiul de Independenţă şi în contextul relansării activităţii de sprijinire culturală a românilor din Balcani, la 23 septembrie 1879, la Bucureşti, la iniţiativa unor aromâni aşezaţi în statul român, dar pe care originea îi chema să se ocupe îndeaproape de fraţii lăsaţi în locurile lor natale, a fost înfiinţată Societatea de Cultură Macedo-Română, sub preşedinţia Mitropolitului primat Calinic, având ca secretar pe istoricul V.A. Urechia. Obiectivele noii societăţi erau:
1. recunoaşterea societăţii ca persoană juridică; 2. întemeierea unei episcopii aromâneşti în legătură cu Biserica autocefală a României; 3. înfiinţarea unui internat pentru bursierii din Turcia; 4. obţinerea unei subvenţii din partea Ministerului de Interne pentru publicaţiile societăţii; 5. sprijin din partea Bisericii pentru propagandă şi atragerea de noi membri. De altfel, în manifestul lansat cu această ocazie se spunea către românii din Balcani: „Căutaţi-vă drepturile ce le aveţi de la Dumnezeu: să aveţi bisericile şi şcoalele în limba voastră, fără să vorbiţi de rău pe vreunul de altă limbă sau religiune şi fără să vă încăieraţi cu ei, că aşa vru Dumnezeu să fim toţi cu ce ne are dată el”.
Riposta din partea Patriarhiei Ecumenice faţă de manifestul de la Bucureşti a fost promptă. La 8 decembrie 1879, Patriarhul Ioachim al III-lea trimitea o scrisoare Mitropolitului de Pelagonia şi exarh al Macedoniei Superioare (urmaş al tronului patriarhal de la Ohrida cu sediul la Bitolia), prin care anunţa că printr-un memoriu adresat Înaltei Porţi a prevenit-o de „dezordinile şi pericolele care ameninţă Statul şi Biserica”, prin înfiinţarea societăţii de la Bucureşti şi punea în vedere ierarhului ca bisericile şi şcolile „să nu fie încredinţate în mâini străine”, iar pentru aceasta să lucreze împreună cu autorităţi locale, otomane şi să vegheze „aşa încât biserica să fie la adăpost de cele mai mici lucrări ale propagandei române”.
Cu toate acestea, Societatea Culturală Macedo-Română, recunoscută de statul român prin decret regal, i-a sprijinit pe românii din Macedonia prin: instruirea de tineri în seminariile din ţară, care apoi erau trimişi şi numiţi la bisericile din locurile natale; trimiterea de cărţi bisericeşti în limba maternă; sprijinirea iniţiativelor cultural-educative; ridicarea şi susţinerea construcţiilor de biserici. Dintr-un scurt bilanţ, pentru perioada 1881-1911, rezulta că Societatea românilor macedoneni trimisese numeroase cărţi bisericeşti (1881) şi sprijinise editarea Apostolului şi Evangheliei (1883-1890); procurase odăjdii pentru bisericile din Ohrida, una dintre acestea reparată cu banii strânşi la Bucureşti (1899); susţinuse financiar ridicarea bisericii din Cruşova (1900). De asemenea, în 1905 a fost trimis un volum mare de carte bisericească, iar în 1911 biserica din Coriţa a primit un sprijin financiar considerabil pentru construcţia din temelie. Din cele peste 60.000 de cărţi în limba română trimise la românii din Balcani, parte dintre acestea au ajuns chiar şi la călugării de la Muntele Athos.
Dar alături de susţinerea acti­vităţii bisericeşti, în comunităţile româneşti au fost sprijinite acţiunile cultural-edu­cative, de la ridicarea de şcoli, întreţinerea lor, până la trimiterea de manuale şi cărţi în limba maternă. O mare parte dintre şcolile şi centrele culturale funcţionau în jurul bisericilor şi prin contribuţia nemijlocită a preoţilor români locali. Astfel, şcolile aromânilor erau strâns legate de activitatea bisericească, unii preoţi fiind învăţători sau profesori sau slujeau la diferite momente de referinţă din activitatea şcolară. Un exemplu în acest sens este slujba Sfinţirii apei de către preotul Haralambie Balamaci, directorul şcolii din Bitolia, cu ocazia începerii sesiunii de examene de la sfârşitul anului şcolar 1899-1900 în vilaietele Monastir şi Ianina, în prezenţa ministrului instrucţiunii publice şi cultelor, Constantin C. Arion, de la Bucureşti. (Va urma)