O istorie religioasă a aromânilor (XVII)

Situaţia aromânilor din statele formate pe ruinele Imperiului Otoman era însă complet diferită. Dacă autorităţile otomane autorizau folosirea limbii materne în educaţie şi cultul creştin, nu la fel procedau, de pildă, autorităţile bulgare. Aromânii din statul bulgar erau nevoiţi să frecventeze bisericile greceşti sau bulgare, cele din urmă fiind chiar în schismă cu Patriarhia Ecumenică.

Dificilă era situaţia românilor din Turtucaia. În această localitate românii se plângeau consulului român de la Rusciuc, în septembrie 1901, de „persecuţiunile pe care zilnic le îndură de la bulgari”, în sensul că erau împiedicaţi să-şi trimită copii la şcoala românească şi că le fusese luată biserica ridicată de ei. Deşi locaşul fusese ridicat în 1863 pe cheltuiala românilor din Turtucaia, în locul unuia mai vechi şi pe terenul „moştenit de la strămoşi”, alături de o clădire pentru şcoală, care rezistase până în 1879. Totul a început în 1866, când în localitate a apărut un învăţător bulgar, care a ridicat o şcoală pentru cele 8-10 familii de bulgari din localitate. Ulterior, acesta fost hirotonit preot, dar cum nu avea biserică, a rugat comunitatea românească să le fie oferită strana stângă pentru un cântăreţ care să ajute la slujirea în limba bulgară.

După războiul din 1877-1878, când Bulgaria a obţinut autonomia, parohia română din Turtucaia rămăsese cu un singur preot din trei, ceilalţi doi fiind numiţi la Silistra şi Ostrov. După 1880, elementul etnic bulgar s-a întărit, mai ales prin numirea în Turtucaia a unui locţiitor de arhiereu şi a unui preot instruit în Rusia. Locţiitorul bulgar a apelat la sprijinul mitropolitului de Rusciuk, care, personal, s-a ocupat ca românii, cu toate protestele lor, să fie obligaţi să cedeze strana dreaptă sub motivul că acum se află în statul bulgar care le oferă dreptul de a mai sluji şi în limba română. În 1899 preotul român a decedat, în lipsă pentru români slujind preotul bulgar venit iniţial în Turtucaia. A fost puţin până ca românii, la 1900, să fie scoşi definitiv din biserica pe care o ridicaseră şi o aveau de atâta timp, iar cărţile de cult să le fie confiscate. Această nedreptate a fost completată cu percheziţii şi arestări la frecventele razii ale forţelor de ordine bulgare care îi acuzau pe români că susţin comitete secrete de luptă împotriva statului bulgar. Intimidările din partea autorităţilor laice au fost urmate de refuzul categoric al mitropolitului de a face dreptate şi chiar cu sugestia ca pentru slujirea în limba română aceştia să plece în Dobrogea. Indiferenţa mitropolitului bulgar s-a manifestat inclusiv atunci când românii au ameninţat cu trecerea la credinţa catolică.

Situaţia românilor din Bulgaria abia înfiinţată era extrem de gravă, după cum o descria consulul român de la Sofia într-un raport din 12/25 februarie 1904: „Guvernul bulgar, cunoscând importanţa pentru elementul românesc a cultului pentru limba maternă, în mod constant, a căutat a slăbi caracterul etnic al românilor din Principat, bulgarizând bisericile române de prin sate sau oraşe. Cea din urmă lovitură contra elementului românesc din Principat a fost de a se răpi din mâna românilor biserica românească din Turtucaia, clădită încă din timpul dominaţiunii turceşti, spre a se da minorităţii bulgare din zisul oraş. Astăzi, în nici un oraş din Principat nu se mai găseşte o biserică românească. Prin aceasta elementul românesc din Bulgaria, mult mai numeros decât se spune în statistica oficială bulgară, care recunoaşte a fi de 75.235, este încetul cu încetul ameninţat de a fi deznaţionalizat.

Sacrificiile enorme pe care statul român le-a făcut şi continuă a le face pentru românii din Bulgaria, întreţinând şcolile din Sofia şi Turtucaia, nu pot corespunde pe deplin scopului lor dacă pe de altă parte nu se vor face oarecare sacrificii, mult mai mici, şi pentru clădirea şi întreţinerea unei biserici româneşti în Principat. Şi deoarece Sofia este centrul vizitat mai des şi mai regulat de elementele româneşti, nu numai din Bulgaria, dar şi din Serbia şi Turcia, clădirea unei biserici româneşti aici este reclamată în mod imperios”. Aşa se face că românii, în lipsa unei biserici româneşti şi pentru a nu intra în cea bulgară, aflată în schismă faţă de Patriarhia Ecumenică (din 1872), frecventau biserica grecească din Sofia, clădită de guvernul grec şi la iniţiativa regelui grec. De asemenea, în lipsa unei şcoli româneşti copiii românilor frecventau şcolile greceşti. (Va urma)