O istorie religioasă a aromânilor (XX)

Prevederile stipulate în cores­pon­denţa şefilor de guverne din anul 1913 nu au fost respectate, mai ales în contextul interminabilelor atacuri ale antarţilor greci îm­po­triva românilor din Balcani, nu de puţine ori la instigarea mitro­po­li­ţilor greci. Este cazul românilor din satul Coriţa, Albania. În tim­pul campaniilor întreprinse de antarţi în 1912, preotul Hara­lam­bie Balamace, din Coriţa (unde după 1881 se stabiliseră mai mulţi fârşeroţi din Tesalia ocu­pa­tă de Grecia), alături de alte notabilităţi româneşti din loca­li­tate, fusese maltratat pentru uti­lizarea limbii române, tri­mi­terea copiilor la şcolile româneşti şi „îndrăzneala” de a fi cerut în­fiin­ţarea unei Episcopii a ro­mâ­nilor din Balcani. La puţin timp, preotul român a fost eli­berat, la intervenţia lui Take Io­nescu la prim-ministrul Venizelos al Greciei.

Considerat un exponent al româ­nismului, ca unul care înfiinţase primele şcoli româneşti în Alba­nia şi Epir, care pledase în frun­tea delegaţiei româneşti la Con­stantinopol pentru înfiinţarea unei Episcopii a aromânilor şi ale­gerea unui titular şi ca unul care a militat pentru recu­noaş­terea naţiunii române din Turcia eu­ro­pea­nă ca millet, alături de cel gre­cesc, preotul Balamace era vizat permanent de grupurile de grecomani şi antarţi care ac­ti­vau pentru autonomia şi chiar alipirea ţinuturilor epirote din sudul Alba­niei. Se spunea despre el că este chiar excomunicat de Patriarhia Ecumenică, atât pen­tru faptul că înfiinţase primele şcoli româneşti din Albania şi Epir, că îi încuraja pe etnicii albanezi la educaţie în limba maternă, dar mai ales că slujea în dialectul aromân în paraclisul din Coriţa şi biserica româ­neas­că din Pleasa.

Momentul culminant s-a con­su­mat de praznicul Învierii Dom­nului din 1914. În contextul retragerii trupelor greceşti din sudul Albaniei şi preluarea teri­to­riului de către Jandarmeria alba­neză sub conducere militară olandeză, la semnalul clopotului, care trebuia să vestească ma­rele praznic al creştinătăţii, ban­de de grecomani şi antarţi au înconjurat locuinţele din cartie­rul românesc din Coriţa. Românii au fost jefuiţi de avutul lor, mal­trataţi, li s-au incendiat sau distrus casele şi obligaţi să de­clare că nu-şi vor mai trimite copiii la şcolile ro­mâ­neşti. Unii români în frunte cu preotul Haralambie Balamace au fost somaţi să iasă din case pen­tru a fi duşi la marginea oraşului, unde au fost maltrataţi, umiliţi, muti­laţi şi ucişi. Despre cum a fost tratat părintele Balamace există mărturii, din care o redăm pe cea a fiicei acestuia: „Venind la casa noastră antarţi, soldaţi şi grecomani, aducând cu dânşii şi bidoanele de petrol pentru in­cen­dierea casei, au invitat pe tatăl meu şi pe unchiul Sotir să se pre­dea şi să nu opună nici o rezistenţă din ordinul mitro­po­li­tului şi al ofiţerilor şi că vor fi duşi la Mitropolie pentru expli­caţii. […] Au ieşit din casă, fără să se opună. Deodată, amândoi au fost luaţi în bătăi cu paturile de puşcă şi când un soldat i-a tras o palmă pe obraz, el a întors cealaltă parte, zicându-i: «Lo­veşte şi pe partea aceasta, căci nu cred că o să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!». După ce i-au întors în casă luându-le toţi banii, precum şi alte obiecte de valoare, i-au dus afară din oraş. […] Modul brutal în care au fost omorâţi nu se poate descrie. Figurile lor nu se puteau distinge de înţepă­tu­rile baionetelor, afară de părin­tele care nu era străpuns la obraz, dar a avut mai multe lovituri de baionetă pe corp şi mutilat într-un mod oribil”.

Potrivit anchetei efectuate ulterior de autorităţile albaneze, sub supravegherea repre­zen­tan­ţilor Marilor Puteri, în masacrul de la Coriţa au fost implicaţi în mod direct grecomani şi soldaţi greci, deghizaţi în antarţi, iar ca autori morali au fost indicaţi Mitropolitul grec Ghermanos de Coriţa şi chiar oficialităţi ale Guvernului de la Atena. În ţară, românii au protestat faţă de acest masacru, dar Europa era surdă la aceste evenimente, deoarece se pregătea de un război care nu mai avea precedent. (Va urma)