O monografie a Episcopiei Caransebeşului

Până spre anul 1948, eparhiile din Patriarhia Română publicau periodic monografii care reflectau trecutul şi prezentul parohiilor şi mănăstirilor din jurisdicţiile lor canonice. Astfel de volume, Anuare în vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina şi Şematisme în Ardeal şi Banat, practic reflectau viaţa religioasă din unităţile administrativ-canonice din acele eparhii, lucrări care astăzi sunt veritabile izvoare pentru cunoaşterea şi înţelegerea trecutului bisericesc, cel puţin din ultimul secol. În perioada regimului comunist astfel de iniţiative editoriale au fost blocate, date statistice şi informaţii despre viaţa religioasă regăsindu-se în documentele de arhivă. După 1990, multe eparhii din Patriarhia Română au reluat această „tradiţie“, editând diferite lucrări, fie chiar şi la nivel de protopopiate. Un exemplu în acest sens este lucrarea semnată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi profesorul Petru Bona, „Parohiile Eparhiei Caransebeşului“,apărută la Editura Episcopiei Caransebeşului în 2012. Volumul este structurat pe cele patru protopopiate: Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa şi Băile Herculane, şi o anexă fotografică. Conţinutul acestei lucrări ne-a surprins prin rigoarea autorilor, atât la redactarea textului, cu note şi bibliografie, cât mai ales prin utilizarea informaţiilor provenite din lucrări de referinţă despre viaţa religioasă din Banatul montan. Textul conţine un masiv bagaj informaţional, bine structurat, astfel încât cititorul poate afla detalii preţioase de la lăcaşul de cult parohial, până la patrimoniul liturgic şi imobiliar, dar şi despre dinamica credincioşilor de-a lungul istoriei. Fiecare monografie parohială este prezentată succint în câteva elemente obligatorii, precum: atestarea documentară a localităţii, dinamica demografică a comunităţii în raport cu alte confesiuni, scurt istoric al bisericii, cu hram, ctitori, refaceri, patrimoniul liturgic prezent în parohie sau în alte locaţii cu descriere şi număr de inventar (ex. Episcopia Caransebeşului, Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale), casa parohială, cimitir, alte monumente din parohie şi lista preoţilor slujitori. De pildă, despre Mehadica, din Protopopiatul Băile Herculane, aflăm că este atestată documentar încă din 1440-1444, că în 1757 avea 100 de case, iar în 1910, 405 case şi 2.290 de locuitori. Iniţial în această comunitate a fost o biserică de lemn, ridicată în 1748, cu hramul „Naşterea Preasfintei Născătoare“, de aceea şi hramul comunităţii se prăznuieşte la 8 septembrie. Biserica actuală a fost ridicată la 1769, cu o arhitectură mult apropiată de arta barocă, acoperită cu tablă şi ţiglă, declarată monument istoric. Lăcaşul a fost pictat în 1877, în 1905 şi 1924, pentru ca în 1998 să fie restaurat la interior. Sunt amintite icoanele de la această parohie, aflate în custodia colecţiei de artă religioasă a Episcopiei Caransebeşului, cu descriere, datare şi inventar, în număr de trei, cât şi cele din colecţia Protopopiatului Reşiţa. De asemenea, sunt menţionate cărţile de cult, în număr de şase, aflate în diferite colecţii, precum: Evanghelie din 1746, Octoih din 1750 sau Antologhion din 1786. Casa parohială a fost ridicată în 1912 din piatră şi cărămidă, cu trei camere, pivniţă şi dependinţe. La acestea se adaugă cele două cimitire şi trei monumente: al eroilor căzuţi în Războiul de Reîntregire, al ţăranilor ucişi în 1896 de jandarmii austro-ungari şi în amintirea inundaţiilor catastrofale din 1910. Micromonografia Mahadicăi se încheie cu şirul preoţilor slujitori, din care îi precizăm pe Ilie Imbrescu sau Iosif Raţec, cleric persecutat în perioada comunistă. În concluzie, această carte reprezintă un demers de referinţă pentru cunoaşterea şi înţelegerea trecutului bisericesc din Banatul montan şi o încercare reuşită de rememorare a vieţii religioase din această parte a spaţiului românesc.