O monografie dedicată marelui ierarh ardelean Andrei Şaguna

De puţin timp, mai-marii Bisericii noastre au săvârşit un act cerut de mult timp de către poporul de peste Carpaţi şi nu numai. Este vorba de canonizarea mitropolitului Andrei Şaguna, cel care, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, a fost întâistătătorul spiritual al românilor ardeleni. S-a făcut un act de dreptate pentru un mare înaintaş al poporului român şi al Ortodoxiei româneşti. Însă se pune întrebarea cât îl cunoaştem pe marele Şaguna, aşa cum este amintit de urmaşii săi de la Sibiu. Putem afla din ultima monografie dedicată marelui ierarh, alcătuită de părintele academician Mircea Păcurariu de la Sibiu, lucrare apărută anul trecut la Editura Andreiană. În cele peste 490 de pagini, cu ajutorul a tot ce s-a scris până în prezent, dar şi al indispensabilelor izvoare istorice, părintele profesor analizează viaţa şi activitatea lui Andrei Şaguna pornind de la originea acestuia, copilăria sa marcată de lupta pentru păstrarea credinţei strămoşeşti, studiile făcute la Pesta şi la Vârşeţ, apoi cu lucrarea în Biserica Ortodoxă Sârbă. Potrivit părintelui Păcurariu, anul 1846 a reprezentat piatra de hotar în viaţa lui Andrei Şaguna, atunci când a fost numit „vicar general“ la Sibiu al mitropolitului sârb de Carlovitz. Doi ani mai târziu, Şaguna este ales episcop al românilor din Transilvania, în cadrul aceleiaşi mitropolii. În activitatea lui Şaguna au urmat iniţiativele de delimitare jurisdicţională faţă de mitropolia sârbă, încununate cu succes în 1864. A urmat inevitabil reactivarea vechii Mitropolii a Transilvaniei ca entitate bisericească ortodoxă autocefală recunoscută de către Patriarhia Ecumenică, cu sediul în Sibiu. În aceste circumstanţe, Andrei Şaguna a pus în aplicare un amplu proiect de redescoperire a valorilor româneşti din Ortodoxia ardeleană, întreaga activitate culturală şi spirituală din Sibiu dezvoltându-se în jurul vechii biserici greceşti. Programul bisericesc al lui Şaguna s-a concretizat prin tipărirea unei gazete bisericeşti care apăra drepturile naţionale, economice şi spirituale ale românilor din Transilvania; a elaborat un statut organic menit să asigure funcţionarea mitropoliei din această parte a spaţiului românesc; a iniţiat un plan de construire de biserici parohiale, pe lângă care să funcţioneze şcoli primare întreţinute exclusiv de aparatul bisericesc; a înfiinţat o tipografie diecezană, de sub teascurile căreia au ieşit cărţi de cult, Sfânta Scriptură, manuale de învăţământ teologic, cărţi cu profil omiletic şi catehetic şi calendarul eparhial; a deschis un nou institut teologic-pedagogic la Sibiu şi două gimnazii la Braşov şi Brad şi a contribuit fundamental la constituirea unei biblioteci eparhiale. Toate aceste realizări au făcut din Biserica Ortodoxă din Ardeal un veritabil stâlp al spiritualităţii româneşti în faţa prozelitismului unit şi a încercărilor de maghiarizare tot mai insistente spre sfârşitul sec. al XIX-lea. Un alt demers, care nu s-a materializat, a fost cel de ridicare a unei biserici catedrale care să-i cuprindă pe credincioşii ortodocşi români prezenţi în număr tot mai mare la Sibiu şi să reprezinte simbolul spiritualităţii ardelene. Acest proiect s-a materializat abia la începutul sec. al XX-lea, în vremea mitropolitului Ioan Meţianu. Aceasta ar fi numai o prezentare rezumativă a ceea ce părintele Mircea Păcurariu a dezvoltat şi a analizat în cartea cu titlul „O viaţă închinată Bisericii şi neamului. Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“, lucrare care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui teolog român şi nu numai.