O pisanie interzisă de regimul comunist

La prima vedere, titlul temei de astăzi de la „Memoria Bisericii“ ar putea să surprindă pe mulţi. Dar este vorba de un gest de cenzurare a unui înscris bisericesc şi chiar înainte de 1948. Totuşi, poate n-ar fi atât de surprinzător dacă am avea în vedere ce s-a întâmplat înainte de acest eveniment. Secolul XX pentru poporul român a fost unul plin de evenimente, de glorie şi decădere, de la întregirea neamului românesc în graniţele României Mari şi până la dezintegrarea teritorială şi instalarea unor regimuri dictatoriale. Societatea românească a fost greu încercată şi Biserica deopotrivă. Perioada interbelică a fost marcată de numeroase provocări politice extremiste, în care religiosul era subordonat discursului şi operelor politice. Se ridicau monumente religioase cu însemne politice, pentru ca mai apoi regimul de autoritate al lui Carol al II-lea să le elimine sau să le epureze. A venit septembrie 1940, în care legionarii, în revoluţia lor naţională, cereau ca Biserica să se supună acestor vremuri politice. După evenimentele din ianuarie 1941, din nou ce era religios a fost epurat de orice element ce mai amintea de Mişcarea Legionară. Se ştergeau pisaniile, se acopereau tablourile votive din biserici, se cenzura orice imixtiune legionară în Biserică. Însă nici regimul antonescian nu a durat, evenimentul de la 23 august 1944 obligând poporul român să devină prieten marelui colos de la răsărit. Din nou au început epurările. De data aceasta, cel care dicta era străinul. Comisia Aliată de control, aflată sub conducere sovietică, era cea care instituia cenzura pentru epurarea societăţii româneşti de elementele politicii antonesciene. Pe lângă acestea, sovieticii au urmărit orice literatură sau simbol care amintea de războiul antisovietic. La fel au fost vizate personalităţile. Era începutul dezintegrării societăţii româneşti, prin epurarea elitelor şi a patrimoniului cultural. Periodic, se făceau liste de „publicaţii interzise“, care erau scoase din bibliotecile publice şi chiar din cele particulare. De această epurare nu a scăpat nici Biserica, care acum se vedea nevoită să-şi oblige preoţii să scoată din bibliotecile parohiale publicaţiile bisericeşti de altădată. Aşa ajungem la cazul Evangheliei de la Catedrala „Sfântul Gheorghe“ din Piteşti, unde paroh era părintele Marin Diaconescu, consilier cultural al Episcopiei Argeşului. La 27 septembrie 1947, părintele Diaconescu fusese chemat să săvârşească o sfeştanie la sediul din Piteşti al unei organizaţii politice. La deschiderea Evangheliei, un comisar de poliţie observă că această carte avea o pisanie „prin care se aducea laude fostului mareşal pentru războiul dus împotriva comunismului“. Probabil că ştia de această însemnare, iar în excesul de zel a cerut o investigaţie numai pentru a-l şicana pe preotul Diaconescu, care era unul dintre intelectualii de vază ai oraşului Piteşti. Astfel, se deschid cercetările în care preotul este anchetat. În declaraţia sa, părintele Diaconescu arată că pisania se datorează donaţiei făcute de Consiliul de Patronaj la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a anului 1943, pentru sprijinul substanţial acordat de Parohia „Sfântul Gheorghe“ orfanilor de război. Donaţia consta într-o Evanghelie îmbrăcată în argint şi catifea roşie, care purta următoarea pisanie: „În leatul de la Hristos, unamienouăsutepatruzecişitrei, luna mai, 21 (Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena), sub domnia regelui Mihai I, fiind conducător al statului Mareşal Ion Antonescu, iar episcop lt. de Argeş P.S. Emilian Antal, în vremea războiului sfânt dus de noi, alături de Germania, împotriva comunismului ateu pentru biruinţa crucii, pentru reîntregirea ţării şi pentru salvarea civilizaţiei europene. Aflat-a de cuviinţă Comitetul de patronaj al operelor sociale Argeş să facă pisanie bisericii catedrale «Sf. Gheorghe» din Piteşti, această sfântă Evanghelie, în care preoţii bisericii vor glăsui poporului drept credincios cuvintele vieţii veşnice, preşedinte, prefect, Av. C. Popescu“.

Ancheta a durat până în aprilie 1948, când preotului i s-a dat decizia de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu exista o încadrare juridică a acestei fapte, deci nu era o infracţiune. Însă preotul Marin Diaconescu a fost publicat să elimine din Evanghelie pagina cu pisanie, care avea să fie ataşată în dosarul de la Securitate.