O valoroasă lucrare de istoriografie bisericească

După modelul constantinian, marii voievozi din Ţările Române acordau diverse miluiri, privilegii, dar mai ales proprietăţi, am spune astăzi imobiliare, mănăstirilor care funcţionau ca adevărate citadele ale spiritualităţii, dar şi ale filantropiei. În Ţara Românească şi Moldova, mănăstirile au deţinut proprietăţi până la secularizarea săvârşită de Cuza, potrivit cererilor revoluţionarilor paşoptişti. În Bucovina, ţinut românesc aflat sub stăpânirea austriacă, situaţia a fost total diferită. Întâi de toate, primele măsuri ale autorităţilor de ocupaţie au fost de a avea o evidenţă clară asupra proprietăţilor, pentru ca astfel să poată percepe taxe şi impozite, iar mai apoi să dinamizeze domeniile economice de interes. Prin aceste măsuri au fost vizate inclusiv proprietăţile bisericeşti, ale marilor mănăstiri bucovinene, cum erau Putna, Suceviţa sau Dragomirna. În acest sens, autorităţile austriece au înfiinţat o instituţie numită mai apoi "Fondul bisericesc ortodox" din Bucovina, menită să administreze toate proprietăţile ecleziastice şi care să distribuie veniturile, după necesităţi, instituţiilor cultice ortodoxe româneşti din această parte a imperiului austriac. După Primul Război Mondial, din cauza implicării factorului politic, s-au născut diverse controverse în legătură cu dreptul de proprietate şi chiar exploatare asupra acestui fond bisericesc, pentru ca la instalarea regimului comunist să treacă în uzufructul total al statului. După 1990, controversele asupra dreptului de proprietate bisericească au reapărut, mai ales din cauza refuzului unor autorităţi ale statului de a le reda Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, moştenitoarea de drept a fostei Mitropolii a Bucovinei. Controverse asupra situaţiei fondului bisericesc constatăm că există şi în unele apariţii istoriografice, mai ales din cauza neutilizării surselor documentare, în special austriece. Această temă, mai înainte de toate istoriografică, este tratată documentat şi în mod obiectiv de Părintele Dumitru Valenciuc, în lucrara sa "Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina. Probleme controversate", apărută la "Biblioteca Mioriţa" din Câmpulung, în anul 2010. În cele 260 de pagini, autorul tratează această problematică de la originea fondului la situaţia juridică a bunurilor care au format fondul bisericesc, la recunoaşterea de către autorităţile austriece a legalităţii dobândirii bunurilor de către Biserică, aşa cum era în conştiinţa opiniei publice bucovinene, apoi la circumstanţele constituirii fondului bisericesc administrat de statul austriac ca parte distinctă în toată existenţa sa faţă de patrimoniul statului. Mai apoi, părintele Valenciuc detaliază asupra activităţii acestei instituţii, cu investiţiile făcute în domeniul culturii şi al instrucţiunii (construcţii şi reparaţii de şcoli şi biserici) sau pregătirea personalului silvic şi salarizarea angajaţilor din fonduri proprii. Un capitol aparte din carte este dedicat perioadei româneşti (1918-1949), atunci când persoane din mediul politic, interesate de înavuţire, au declanşat o adevărată campanie de denigrare la adresa unor oameni ai Bisericii. Mai mult, s-a încercat chiar o preluare a administrării şi, de ce nu, a confiscării dreptului de proprietate asupra fondului ecleziastic, demers încheiat cu demiterea mitropolitului Visarion Puiu în 1940. Cu toate acestea, statul român a recunoscut averea fondului ca proprietate a Bisericii ortodoxe din Bucovina, până în 1947. Din acest an, dreptul de administrare a domeniului bisericesc a fost preluat de către statul comunist, iar doi ani mai târziu instituţia fondului a fost desfiinţată. Volumul părintelui Valenciuc se încheie cu o bogată anexă care conţine documente, multe inedite, grupate cronologic, care reflectă constituirea, funcţionarea şi dezvoltarea Fondului bisericesc din Bucovina, din perioada austriacă, românească interbelică şi chiar postbelică, încheiată de preluarea totală în exploatare a domeniului ecleziastiac şi chiar desfiinţarea instituţiei Fondului. Acest volum constituie o abordare bine documentată, echilibrată, utilă pentru cunoaşterea vieţii religioase din Bucovina, dar mai ales pentru înţelegerea statutului pe care Biserica din această provincie românească l-a avut şi chiar a încercat să-l promoveze după actul de reîntregire a neamului românesc de la 1918.