Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica „Pământul nu cere decât să fie săpat pentru ca petrolul să isbucnească în valuri“

„Pământul nu cere decât să fie săpat pentru ca petrolul să isbucnească în valuri“

Un articol de: Oana Rusu - 07 Iun, 2009

Aur, petrol, cărbune, gaze naturale sunt resurse de care subsolul României pare să nu ducă lipsă. Ziarele interbelice informau opinia publică despre creşterile pe care le înregistra industria petroliferă sau cea auriferă, dar şi despre problemele pe care criza economică le creea acestor industrii. România deţinea locul al 6-lea în producţia mondială de petrol în 1926, iar specialiştii credeau că subsolul ţării are bogăţii nelimitate, atât în petrol cât şi în aur.

Ziarul „Universul“ din 5 ianuarie 1927 arată într-un articol intitulat „1926, din punct de vedere economic şi financiar“ că „principalele industrii exportatoare a petrolului şi lemnului au fost nevoite să suporte şi ele - întâia mai puţin, a doua mai mult - greutăţile de desvoltare, creată de situaţia economică-financiară generală. Cu petrolul, România ocupă azi locul al 6-lea în producţia mondială, venind în urma Statelor Unite, a Mexicului, a Rusiei, a Persiei şi a Indiilor neerlandeze (olandeze, nota red.). Perspectivele industriei noastre de petrol se înmulţesc. E de amintit că în regiunea Moreni, unde a fost exploatat până acum doar stratul superior, foraje mai adânci, cari au mers până la 1000 şi 1200 metri, au relevat prezenţa unor extrem de bogate zăcăminte în stratul numit de geologi meotic“.

Anul industrial 1928 avea de suferit din cauza consumului scăzut, şi nu din cauza resurselor care aşteaptă să fie exploatate. Ziarul „Cuvântul“ din 2 ianuarie 1928 arăta: „Acum câţiva ani, când sâau pus bazele legiferării noastre economice sâa lansat o formulă: paralizia vieţii noastre economice (...) Legile care s-au confecţionat în cursul anului 1924 şi cele ulterioare (...) au dat avuţii de-ale statului care puteau fi concesionate prin licitaţie, pe mâini de partizani politici care le-au risipit sau în cel mai bun caz le-au imobilizat“.

Cărbunele se extrage, în schimb, nu era plătit: „Industria carboniferă are mult de încasat de la CFR şi încasările merg greu“, iar „în industria petroliferă bântuie războiul preţurilor“.

„Chiar minele noastre de aur nu funcţionează cum ar trebui“

România găseşte modalităţi de a face reclamă bogăţiilor: „Ataşaţii comerciali streini vizitează regiunea petroliferă a Buzăului. Banchetul de la Arbănaş. Vizitarea sondelor“, aşa cum arată „Adevărul“ din 3 martie 1925. Astfel, „Ataşaţii comerciali străini au vizitat Duminică - invitaţi fiind de d. general Moşoiu, ministrul lucrărilor publice - regiunea petroliferă a Buzăului cu localitatea Arbănaş şi împrejurimi“. Ministrul Moşoiu a spus că „Aşi fi foarte mulţumit, d-lor, să aflu că excursia noastră aci, vâa convins de imensele bogăţii cari nu sunt exploatate, căci noi ne considerăm numai la începutul acestei activităţi. Sub picioarele noastre pământul nu cere decât să fie săpat pentru ca petrolul să isbucnească în valuri. Terenurile noastre, aşa de bogate în cărbuni, rămân neîntrebuinţate, chiar minele noastre de aur nu funcţionează cum ar trebui. De asemenea, imensele noastre păduri seculare - unele din cele mai bogate din Europa - aşteaptă numai cooperarea capitalurilor streine, pentru a fi industrializate“.

România participa la negocierile şi acordurile care se făceau între marile puteri ale lumii în acest domeniu al petrolului, aşa cum arată articolul „Acordul petrolului. Situaţia creată României şi însemnătatea acordului“, din ziarul „Adevărul“ din 4 ianuarie 1933, de unde aflăm că „părţile semnatare ale acordului sunt deoparte cele două mari trusturi mondiale: american şi anglo-olandez iar de altă parte industria română de petrol (...) deşi Sovietele nâau voit să se angajeze de a-şi restrânge producţia, pare sigur că ele nu vor zădărnici raţionalizarea - şi lor profitabilă - întreprinsă de marile trusturi. Aşa se explică importanţa pe care acestea o atribue conlucrării industriei române de petrol“. Astfel, „producţia românească nu reprezintă un procent ridicat în producţia mondială însă, datorită consumului intern extrem de redus şi poziţiei favorabile în raport cu ţările consumatoare, produsul românesc este un factor de primul ordin pe piaţa mondială (...) Prin acord, România are asigurată desfacerea la export, a cantităţilor atinse în epoca 1 Iulie 1930-30 Iunie 1032 - epocă ce corespunde maximului de export atins în momentul încheierii acordului (...)“.

„Trăim în ţara aurului cu moneda de hârtie şi cu multă sărăcie“

„Aurul din România“, un articol din ziarul „Adevărul“ din 19 februarie 1925, prezintă „Conferinţa d-lui Victor Stanciu la Oradea-Mare“, de unde aflăm că România ar putea fi una dintre cele mai bogate ţări din lume: „Trăim în ţara aurului cu moneda de hârtie şi cu multă sărăcie - începe conferenţiarul. Dacă bogăţia ţărilor s-ar calcula după valoarea materiilor brute de cari despune în sol şi subsolul ei, atunci România ar fi una din cele mai bogate ţări din lume. Dar bogăţia se socoteşte după activitatea rodnică sau stearpă a cetăţenilor şi astfel cu toate că ţara noastră e plină de aur, Românii pier de mizerie. Conferenţiarul demonstrează că în regiunile Ardealului sâau exploatat în anul 1906, 3872 kgr. aur în 1907, 3359 kgr., în 1908, 3144 în 1911, 2971 kgr. aur. Argintul sâa sustras în cantităţi şi mai mari 8000 kgr. pe an“.

„Adevărul“ din 1 aprilie 1933 arată în articolul „Sporirea producţiei de aur“ că „s-a depus în parlament un proect de lege prin care «RIMMA» (Regia publică comercială a întreprinderilor miniere şi metalurgice ale statului din Ardeal) este autorizată să contracteze un împrumut de 114 milioane lei la Banca Naţională. Suma rezultată din împrumut va fi folosită pentru intensificarea lucrărilor de extracţie a aurului de la 700 kgr. la 2000 kgr“.

Tot în problema aurului, „Adevărul“ din 2 aprilie 1933, semnalează apariţia unui volum despre „Aurul românesc - istoria lui din vechime până azi“, de Ion Rusu Abrudeanu. Articolul arată că „se speră astfel, ca România să ajungă în curând la o cotă de 1 la sută din producţia mondială de aur. În capitole speciale se face descrierea bazinului minier şi mina statului de a Roşia Montană, uzinele metalurgice dela Zlatna, mina statului de la Săcărâmb, minele din stânga văii Crişului Alb, dreapta Mureşului şi a văii Ampoiului (...)“.

Într-un articol din martie 1933 din „Adevărul“, „Industriile metalurgice şi miniere în 1932“, se arată că „Efortul românesc pentru desvoltarea exploatărilor minelor de aur şi instalarea uzinelor de separaţii a metalelor argentifere a căpătat, în cursul anului trecut, concursul necesar al Băncii Naţionale. Creşterea producţiei aurului în ultimii 15 ani poate fi socotită de la 733 kg la aproape 4000 kg. Acest rezultat îmbucurător trebue înregistrat. Fiecare mie kgr. de aur depusă la Banca Naţională îngăduie o circulaţie de 440 milioane monedă în plus“.

„Ce e cu aurul depus de Moscova la New-York“

Tezarul românesc de la Moscova era un subiect urmărit şi de presa internaţională, în special cea britanică, aşa cum arată un articol din ziarul „Adevărul“ din 9 aprilie 1928, intitulat „Tezaurul român dela Moscova. Ce e cu aurul depus la New-York de guvernul sovietic“, unde se arată din ce este compus acest tezaur: „«Daily Chronicle» (28 martie) publică - sub titlul «Misterele bolţilor tezaurului din Kremlin» şi sub un al doilea titlu «Secretul sovietic descoperit» un reportaj în care dă amănunte asupra conţinutului tezaurului român dela Moscova. Articolul, senzaţional pentru publicul englezesc, dat fiind mai ales forma în care este prezentat, nu conţine nimic nou pentru români. Autorul arată din ce este compus tezaurul: aur în valoare de 314 milioane 580 mii franci; bijuteriile Reginei de 7.600.000 franci; documentele băncilor româneşti, ale Casei de Depuneri, etc, Arhivele Academiei Române, picturi de tot felul“.

„Daily Chronicle“ repetă ştirea că aurul în valoare de un milion lire sterline, depus nu demult la două bănci mari din New-York de către guvernul sovietic, ar proveni din tezaurul românesc. Informaţia fusese dată de un alt ziar englezesc, care adăugase că guvernul român ar avea de gând „să ceară punerea acelui aur sub sechestru. Dar, între timp, guvernul de la Moscova a dezminţit că aurul depus la New-York ar proveni din tezaurul românesc“.

Americanii trebuie să îşi predea aurul la Banca Federală

Articolul „Tot aurul americanilor trebuie predat la «Federal Reserve Bank»“, din ziarul „Adevărul“ din 11 martie 1933, arată că, pentru a combate criza bancară, „Guvernul dispune ca tot aurul aflat în mâinile cetăţenilor americani urmează să fie concentrat la «Federal Reserve Bank»“. Astfel, banca amintită „a început să ia măsuri împotriva tezaurizării aurului. În diferite centre sâau dat dispoziţiuni să se întocmească liste de persoanele cari au făcut retrageri de aur dela 1 Ianuarie până acum şi care până Luni nu vor fi depus din nou aurul. Se presupune că se vor dicta amenzi grele împotriva acelora cari nu vor depune din nou aurul“.

Tot americanii propun „Argintul ca monedă de schimb“, aşa cum arată „Adevărul“ din 7 aprilie: „D. Woodin, ministrul de finanţe, a luat hotărârea, în înţelegere cu numeroşi membri ai Camerei şi Senatului, de a prezenta conferinţei economice mondiale problema introducerii argintului ca monedă de schimb“.