Părintele Alexandru Brotea din Rupea, judeţul Braşov, în temniţa comunistă

S-a născut la 17 septembrie 1892, în familia preotului Ioan Brotea din satul Mateiaş, comuna Racoş, judeţul Braşov. A urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1903-1911) şi Institutul Teologic din Sibiu (1911-1914). La începutul Primului Război Mondial s-a refugiat în Regatul Român, apoi în Rusia, unde s-a încorporat în Corpul voluntarilor ardeleni, cu gradul de locotenent. Sfârşitul războiului îl prinde în Basarabia, preferând să rămână aici.

Între 1918 și 1921 lucrează ca secretar al Direcţiei Învăţământ din Chişinău. Ulterior, a fost profesor şi director al Gimnaziului de Stat din Baraolt, judeţul Covasna. La 25 septembrie 1928 a primit darul preoţiei din mâinile Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, ajungând să slujească la Rupea, iar mai apoi chiar protopop în oraşul cu acelaşi nume. A fost un membru activ al Adunării eparhiale de la Sibiu şi al Despărţământului local al Astrei.

Notorietatea de care se bucura părintele Brotea în spaţiul bisericesc, cultural şi chiar politic a condus inevitabil la urmărirea informativă declanşată de către organele de represiune comuniste. O rostire ţinută la o cununie, distorsionată de către un informator, avea să-i determine încarcerarea: „Am ajuns ca prostul să ne înveţe carte, leneşul să ne precupeţească munca, iar străinul ce avem de făcut în ţara noastră”. La 4 mai 1947 este reţinut, apoi anchetat. Părintele Brotea a arătat că spusele sale de la 18 martie 1947 fuseseră distorsionate: „E trist că nechemaţii îşi asumă roluri care nu le aparţin, pentru care n-au nici o pregătire şi nici sinceritatea de a le menaja. Cum îţi poate vorbi leneşul de muncă, omul fără carte să te cheme la catedra luminii lui sau străinul să te povăţuiască la sentimentul dragostei de ţară”. Atitudinea nu era singulară. La 13 februarie acelaşi an, părintele spusese: „Ce frumos e satul dacă e gospodărit cum trebuie. La fel şi statul!”. Din aceste motive, părintele Brotea este internat în lagărul, de fapt penitenciarul, Gherla. Reţinerea părintelui a generat protestul credincioşilor, care împreună cu prezbitera Emma Brotea au înaintat o petiţie, semnată inclusiv de către preoţii din protopopiat (autentificat cu ştampilele parohiilor în care slujeau). Petiţiile au ajuns la prim-ministrul Petru Groza, care a cerut o anchetă internă. La puţin timp, preotul Brotea, alături de preotul Ironim Moraru, este adus în faţa lui Groza, care „le-a făcut o aspră morală”, cerând lui Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, să ordone supravegherea lor două-trei săptămâni, apoi să refere. Părintele Brotea este eliberat la 5 iulie acelaşi an, dar urmărit atent de către Jandarmerie, cu consemnări de genul: „În cursul lunii... nu s-a manifestat cu nimic”. Următoarea arestare s-a întâmplat cinci ani mai târziu.

La 16 august 1952 a fost arestat de Securitate pe motiv că după 1945 ar fi figurat în Comitetul central al Partidului Social-Democrat Independent. A fost anchetat la Securitatea din Făgăraş pentru activitatea în PSDI şi ajutorul de 250 de dolari primit în scopul reparării bisericii din 1950 de la un român din America. De multe ori, în anchetă, părintele Brotea afirma: „Nu am depus nici o activitate contrarevoluţionară şi nici nu cunosc persoane care să depună sau să fi depus asemenea activitate”. Prin procesul-verbal nr. 8/1952 a fost trimis în detenţie administrativă în colonie de muncă pentru o perioadă de 60 de luni. A cunoscut penitenciarele de la Făgăraş, Braşov (octombrie 1952) şi Văcăreşti (iulie 1953), dar şi colonia de la Capu Midia. Se pare că a fost eliberat în august 1953. A revenit la parohie, unde a slujit până în 1966. La 1 martie 1980 a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în curtea bisericii din Rupea, în care a slujit cu mult devotament.