Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Alexandru Mihail din Jirlău, Brăila, în temniţa comunistă

Părintele Alexandru Mihail din Jirlău, Brăila, în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 11 Noi, 2016

S-a născut la 22 mai 1906, într-o familie de agricultori din loca­li­tatea brăileană Ianca. După şcoală primară, a urmat Se­mi­narul Teologic „Sfântul Ghe­or­­ghe” din Roman (1918-­1928). Ulterior, a primit darul preoţiei, ajungând să slujească în localităţile brăilene Lişcoteanca şi Filiu-Budişteanu, iar mai apoi în Jirlău. În timpul guvernării legionare (septembrie 1940-­ianuarie 1941) va fi aderat la Mişcarea legionară, în acest sens dosarul penal întocmit mai apoi de Securitate având un conţinut foarte vag. De altfel, pentru a-l acuza de apartenenţă la această organizaţie politică, Securitatea comunistă i-a alcă­tuit preotului Mihail un dosar în mare parte cu documentele create de fosta Jandarmerie. Din aceste documente aflăm că după rebeliunea din 1941, părintele Mihail a fost urmărit îndeaproape de către Jandarmerie cu exces de zel pe tot parcursul guvernării antonesciene, dar fără rezultate. De pildă, la 29 iunie 1944, într-o notă a Jandarmeriei se arăta cum preotul Mihail „nu discută ches­tiuni în legătură cu activitatea legionară, deoarece se fereşte de populaţie, care nu prea îl agreea­ză, văzându-l prea muncitor”. Aceeaşi bănuială a şefului postului de jandarmi din locali­tate persista şi o lună mai târziu, când scria într-o notă: „Am constatat că, deşi pe faţă nu făcea nici un fel de propagandă, totuşi era în contact regulat cu populaţia pentru că, având tractor şi maşină de treierat, se afla pe câmp în mijlocul tuturor locuitorilor din comună şi sigur că, sub această formă, ar putea activa. Am desemnat un agent acoperit, care să supravegheze activitatea lui în acest domeniu”. Suspiciunea că ar activa în organizaţia legionară constituia un obiectiv pentru Jandarmerie şi la 31 iulie 1945, când se nota: „S-a constatat că numitul, până în prezent, nu s-a manifestat cu nimic; totuşi necesită a fi supravegheat mai departe”. Astfel de documente aveau să fie utilizate de Securitate la începutul anilor ‘50 împotriva părintelui Mihail. La 18 iulie 1952, părintele a fost arestat pentru că, în timpul guvernării legionare, ar fi deţinut funcţia de şef de garnizoană legionară la Lişcoteanca. Acuzaţia se formulase în urma unor declaraţii date de martori la evenimentele din timpul guvernării legionare, unele chiar de responsabili din autorităţile locale. Ceea ce frapează în dosarul întocmit de Securitate, dincolo de materialele provenite de la Jandarmerie, sunt aceste declaraţii date în 1952, cu un conţinut standardizat, vag, aproape identice între ele, cu formulări de genul „ştiu că preotul ţinea legătura cu Bucureştiul, făcând câte 2-3 drumuri în fiecare lună”, atunci când se referea la activitatea politică a preotului în timpul rebeliunii legionare. O altă exprimare perfect identică în toate declaraţiile se referă la faptul că preotul Mihail „a ridicat o troiţă la marginea comunei în cinstea eroilor care şi-au sacrificat viaţa pentru mişcarea legionară”. În replică, preotului Mihail i s-a consemnat o singură pagină de interogatoriu, în care abia şi-a putut exprima afirmaţia categorică că nu a făcut parte din Mişcarea legionară. În consecinţă, prin Decizia MAI nr. 680/1952, părintele a fost trimis pentru 24 de luni în colonie de muncă. A cunoscut coloniile de la Peninsula-Valea Neagră (noiembrie 1952-august 1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (martie 1954), de unde a fost eliberat la 28 iunie 1954. Părintelui Mihail nu i s-a dat voie să revină acasă, deoarece prin Decizia MAI nr. 5130/1954 a fost trimis în domiciliu obligatoriu în localitatea Olaru, judeţul Călăraşi, pentru 12 luni. Motivul a fost: „Este legionar fanatic şi nu recunoaşte nici în prezent că a deţinut funcţia în Mişcarea legionară”. Un an mai târziu, prin Decizia MAI nr. 5757 i-a fost prelungit termenul de domiciliu obligatoriu pentru alte 24 de luni. Motivul a fost: „Sus-numitul nu a muncit regulat la locurile de muncă din acest sat, preocupându-se cu ocuparea clandestină de slujbe religioase, pentru care nu avea autorizaţie”. Totodată, se arăta în document cum s-a dedat la o serie de zvonuri la adresa regimului democrat-popular, fiind ţinut în supraveghere informativă. Abia la 23 iulie 1957 i se ridică restricţiile domiciliare şi se poate întoarce la Jirlău. Însă pentru nici un an de libertate. La 22 ianuarie 1958, părintele este din nou ridicat de Securitate şi trimis în lagărul de muncă de la Culmea. Prin Ordinul MAI nr. 10003/1958 i se fixează detenţie administrativă, în lagăr de muncă, pentru o perioadă de 36 de luni. Ulterior, prin Ordinul MAI nr. 10082/1961, părintelui Mihail i se prelungeşte termenul cu 24 de luni. La 17 februarie 1963 este eliberat din lagărul de muncă forţată de la Periprava.